img-book
ISBN: 978-606-92564-0-4

Anotimpul pumnalelor

by: Șerban Andrei Mazilu

Într-un univers fantastic dominat de forțe oculte și de tehnologii avansate nefiresc pentru acele timpuri, un grup de asasini încearcă imposibilul: dejucarea planurilor diabolice de preluare a puterii și restabilirea echilibrului viață – moarte, de mult alterat. Arhipelagul Voss se zbate în mizerie și disperare, sărăcie și haos. Conducătorul Bisericii, corupt și pervers, și o aristocrată însetată de putere manipulează, seduc sau ucid pe oricine le stă în cale, căci miza supremă este chiar tronul Împăratului. Vocea zeului Moarte se face auzită peste șuieratul pumnalelor, în timp ce un erou improbabil este aruncat în mijlocul unui joc dement în care toată lumea are de pierdut.

44.00 lei

Quantity:
Meet the Author
avatar-author
1983

Șerban Andrei Mazilu (n. 11 februarie 1983) este absolvent al Academiei Navale din Constanța, activând ca ofițer în marina comercială. Având în același timp studii de jurnalism (Universitatea Româno – Canadiană din Brașov) și experiență în radio, Andrei Mazilu a activat ca publicist pentru diverse reviste, blog-uri și site-uri de profil, orientându-se cu precădere spre subiecte din sfera social – politică.

Activitatea sa literară, cu preponderență în limba engleză, cuprinde povestiri scrise individual sau în colaborare cu alți autori, publicate pe site-uri din Statele Unite, cum ar fi Darkness Forums. Este prezent de asemenea cu recenzii, analize și povestiri în limba română în revista culturală EgoPhobia.

În anul 2013 debutează peste hotare în limba engleză, iar romanul său The Angellove Society: Cruxeste publicat în Statele Unite de către editura Wheelman Press. Acestui volum îi urmează la scurt timp nuvelele Magic and Madness și Limbo, situate în același univers fantasy.

Înclinația sa pentru fantastic, horror și supranatural îi aduce mențiuni și recenzii pozitive din partea criticii și autorilor români de gen, cum ar fi Oliviu Crâznic, Ștefan Bolea, Cristina Nemerovschi și alții. Încurajat să publice în limba română, Andrei Mazilu devine prezent pe piața autohtonă cu romanul clockpunk Anotimpul pumnalelor și ulterior (2016) cu romanul Jocul necromanților - ambele din seria Cronici din Voss.

În 2014, împreună cu Andreea Sterea, înființează Editura Crux Publishing, cu scopul de a promova scriitorii români contemporani de literatură fantastică și nu numai.

Începând cu toamna anului 2015 este prezent cu o povestire scurtă, Misterele din Sparktower, în antologia de colecție Metamorfoze, alături de titani ai literaturii fantastice: H. P. Lovecraft, Robert E. Howard, Guy de Maupassant, Arthur Conan Doyle și alții.

Books of Șerban Andrei Mazilu
Anotimpul pumnalelor crux Andrei Mazilu
Add to cart
Jocul necromantilor crux andrei mazilu
Add to cart
Vezi Wishlist
About This Book
Overview

Romanul Anotimpul pumnalelor (primul volum din seria Cronici din Voss) de Andrei Mazilu

Într-un univers fantastic dominat de forțe oculte și de tehnologii avansate nefiresc pentru acele timpuri, un grup de asasini încearcă imposibilul: dejucarea planurilor diabolice de preluare a puterii și restabilirea echilibrului viață – moarte, de mult alterat. Arhipelagul Voss se zbate în mizerie și disperare, sărăcie și haos. Conducătorul Bisericii, corupt și pervers, și o aristocrată însetată de putere manipulează, seduc sau ucid pe oricine le stă în cale, căci miza supremă este chiar tronul Împăratului. Vocea zeului Moarte se face auzită peste șuieratul pumnalelor, în timp ce un erou improbabil este aruncat în mijlocul unui joc dement în care toată lumea are de pierdut.

***

Nimic nu este adevărat, totul este permis, intonau membrii Ordinului Asasinilor. Creând un cuplu de ucigaşi iniţiaţi, care mixează moartea şi iubirea cu revoluţia, ce rivalizează cu cele din Matrix şi Neuromancer – dar şi cu manifestul We Will Rise al celor de la Arch Enemy –, Şerban Andrei Mazilu surprinde din nou (după debutul său american) cu o distopie dark fantasy post-modernă luxuriantă şi exotică. Ce se întâmplă când umbrele iau foc? Dincolo de religie – mai este loc de spiritualitate? Ne putem clădi universul în jurul lui Destrudo? Există un singur zeu, spune un personaj, Thanos (după personificarea grecească a morţii) şi noi toţi ardem pe altarul său!”

Ştefan Bolea

Dr. în Filosofie, Drd. în Litere

Autor „Theoria”

De acum, puteți comanda romanul Anotimpul pumnalelor de Andrei Mazilu și în format electronic!

acum pe Google Play

***

S-ar putea spune că fără să știe, și fără să vrea, Andrei Mazilu ia cele mai bune elemente din lucrările lui Erikson și Stackpole și le combină în maniera sa unică de a oferi o poveste intensă emoțional și dinamică vizual. Așa cum spune și Oliviu Crâznic în prefața volumului Anotimpul pumnalelor,

”Multe ar mai fi de spus dincolo de această scurtă analiză teoretică dedicată, de altfel, unui scop prea puţin ambiţios, şi anume acela al fixării coordonatelor literare între care se înscrie Anotimpul pumnalelor. Opera se pretează, fără îndoială, unui studiu amplu, dar o aprofundare a subiectului ori a problematicii ar necesita o deconspirare dăunătoare lecturii, motiv pentru care acest proiect implică automat amânarea pentru un moment ulterior receptării romanului de către publicul larg. Poate fi, totuşi, citat aici unul dintre eroii Anotimpului, deoarece gândurile acestuia se vor găsi în rezonanţă cu gândurile multora dintre cititori, odată parcursă cartea: Asta le întrece pe toate”.

***

OPINII CRITICE

Prefațatorul său, cunoscutul prozator Oliviu Crâznic, atrage atenția asupra (neo)romantismului lui Șerban (manifestat prin melancolia nervaliană, prin dezechilibrul interior al protagoniștilor și prin dinamismul său exacerbat), și asupra tendinței sale de a plăsmui anti-eroi. Romantismul autorului nu mai trebuie demonstrat – aici autorul poate fi comparat cu E. A. Poe, E. T. A. Hoffmann sau A. Chamisso. De multe ori, urmărind-i scriitura, ai impresia că „vezi” un fragment din Faust-ul lui Gounod, din Forța destinului lui Verdi sau din uvertura Romeo și Julieta de Ceaikovski. Spun „vezi” (și nu „auzi”) pentru că proza sa fantasy are un patetism aparte și un caracter exhibiționist (un fel de „in your face, MF!”), ce oscilează între ieremiada wertheriană și cultul individului al lui Carlyle. Dar mai ales anti-eroismul lui Mazilu mi se pare un semn de progres în literatura fantasy autohtonă. Urmându-i pe unii din reprezentanții cei mai de seamă ai post-romantismului (Maupassant, cel din Horla, Villiers de l’Isle Adam, cel din Povestiri crude și nu numai, Arthur Machen, R. L. Stevenson), Mazilu face conjuncția dintre fantasy și postmodernism, trademark-ul său fiind ironia (și anume, o ironie virulentă, cinică, flamboaiantă și uneori disturbing). Romantismul (și jalea lui spectaculară) și ironia (care dinamitează toată scenografia tradițională) intră în contradicție: din tensiunea aceasta, din această écartèlement se naște proza sa, totodată rich și ambiguă, excesivă și explozivă, (uneori) melodramatică și narcisistă.

Ștefan Bolea, (Est)etica asasinului

***

ALTE REFERINȚE

Prof. Doc. Ciprian Mitoceanu (scriitor): Anotimpul pumnalelor (Revista Nautilus)

Oliviu Crâznic (scriitor, critic literar): Verosimilitate și livresc în lumea Zeului Morții (Argos Magazine)

Oliviu Crâznic (scriitor, critic literar): Șerban Andrei Mazilu: “Anotimpul pumnalelor” (EgoPHobia)

Alexandru Max Orbescu (scriitor): Anotimpul pumnalelor

Georgiana Vlădulescu (blogger, Eurocon Encouragement Award): Anotimpul pumnalelor de Șerban Andrei Mazilu (Jurnalul unei cititoare)

Reader’s Republic (blogger): Recenzie Anotimpul pumnalelor

Leontina (blogger): “Anotimpul pumnalelor” de Șerban Andrei Mazilu

Adela Cacovean (blogger): Anotimpul pumnalelor

Irina Carmen Brânză (blogger): Anotimpul pumnalelor

Yuki Black (blogger): Anotimpul pumnalelor

Yuki Black & Benny (booktuberi): Discuție liberă despre Anotimpul pumnalelor

Alex Sutiu (jurnalist): Despre Anotimpul pumnalelor

Diana Ciotmonda (blogger): Anotimpul pumnalelor

Ștefan Bolea (Dr. în Filosofie, Drd. în Litere): (Est)etica asasinului (EgoPHobia, preluare din revista Mozaic – USR)

Details

ISBN: 978-606-92564-0-4
Publisher: Editura Crux
Publish Date: 2015
Page Count: 382