img-book
ISBN: 978-606-92564-5-9

Pangeea, toamna

de: Răzvan T. Coloja

Răzvan Coloja nu este autorul acţiunii, al descrierilor detaliate, ci un autor care e maestru în crearea atmosferei mentale. Ambianţa fizică din cărţile lui se dezvoltă ca un halou, lumea materială este o extensie a gândurilor personajelor lui – aceasta este impresia pe care mi-au lăsat-o cărţile. „Pangeea, toamna” ar putea fi o piesă de teatru în care regizorul ar trebui să aibă multă grijă ca spectatorii să observe cum unul din actori calcă pe un tub de culoare acrilică pentru pictură – un fapt aparent banal dar care, asemeni unei bile de biliard trimise cu efect, loveşte în diferite colţuri din mintea acestuia. (Anamaria Bancea)

30.00 lei

Cantitate
Cunoaște Autorul
avatar-author

Răzvan Teodor Coloja este un autor contemporan, născut la Oradea, unde şi trăieşte. A absolvit Facultatea de Litere (specializarea Biblioteconomie, 2001), Facultatea de Informatică (2003) din cadrul Universităţii Oradea şi Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane, specializarea Psihologie, în cadrul aceleiași universități. În 2017, Răzvan T. Coloja a absolvit masteratul de Psihologie Clinică, Consiliere și Psihoterapii din cadrul Universității Oradea. În prezent este doctorand în Sociologie în cadrul aceleiași universități.

A activat ca publicist, fiind redactor-şef adjunct la revista ”MyCOMPUTER”, redactor-şef la revista ”MyLINUX”, și redactor la revista ”CONNECT”.

A publicat peste 700 de articole pe tematică IT&C în ediţiile tipărite şi digitale ale Linux Magazine, Ubuntu User Magazine, Linux Pro Magazine, precum și pe site-urile de profil IT linux.com, osnews.com. Este prezent cu articole de analiză, recenzii și povestiri în reviste și pe site-uri literare, cum ar fi Caietele Oradiei, suspans.ro, revistadesuspans.ro.

Înclinat spre ficțiunea transgresivă și macabru, Răzvan T. Coloja debutează în 2009 cu romanul ”Fabrica de furnici” (Ed. Vremea), iar în 2011 revine cu romanul ”Recolta roşie” (Ed. Herg Bennet). În 2012 este prezent în antologia ”Cercul literar de la Oradea” (coord. Marius Miheţ), alături de autori precum Dan-Liviu Boeriu, Mircea Pricăjan şi alții.

Un an mai târziu, povestirea sa ”Luna apune întotdeauna în mare” apare în antologia Zombii: Cartea morţilor vii, (Ed. Milennium Books), alături de altele semnate de A. R. Deleanu, Cristina Nemerovschi, Liviu Radu, Oliviu Crâznic și alții. Tot în 2013 lansează culegerea de povestiriAm auzit de…”  în format e-book.

În primăvara anului 2015, Răzvan T. Coloja lansează romanul de factură transgresivă Soldați ai terebentinei la editura Crux Publishing, volumul bucurându-se pe deplin de aprecierea publicului și a criticii. În vara anului 2015, romanul Soldați ai terebentinei este distins cu Premiul Special pentru Proză în cadrul Concursului Național de Creație Literară “Vasile Voiculescu”.

În toamna aceluiași an, Răzvan lansează tot la editura Crux Publishing cel de-al patrulea roman al său, Pangeea, toamna, considerat de criticul literar Dan-Liviu Boeriu “poate mai puternic decât alte cărți ale autorului, un roman senzorial sau, mai pretențios spus, un poem epic.” La finele anului 2016, editura publică romanul Aer și MSbP - al cincilea volum semnat de autor, iar în vara anului 2017, editura Crux Publishing îi publică ediția revizuită și adăugită a romanului Recolta roșie.

Cărți scrise de Răzvan T. Coloja
Prezentare

Roman Pangeea, toamna, de Răzvan. T Coloja

[…] Psihologia colectivă a personajelor din Pangeea, toamna e greu de descris. Toți protagoniștii știu că trăim perpetuu într-o minciună planetară, pe care comoditatea noastră o face suportabilă, deși cu nimic mai puțin sinistră. Expresia ei cea mai plebee e consumerismul, care nivelează așteptările culturale într-un mod rudimentar și reductiv, producând roboți lobotomizați și extaziați ca niște copii în fața circului proaspăt venit în oraș.

Există în roman o fină critică a societății de consum, fără însă a cădea în ideologie. Accentul cade și aici pe tratamentul dur și dezumanizant cu care se creează spectacolul: „Un fotomodel din Slovenia e târât până la marginea orașului sau în grădina vărului fotografului și pus să țopăie de patru ori pe minut până ce gambele i se inflamează și pulsează dureros. Mereu cu zâmbetul pe chip, mereu cu brațele răsfirate. Iar apoi, din cinci sute de astfel de imagini, una își găsește loc pe unul din site-urile care vând la kilogram poze cu alți tineri euforici.” […]

[…] Pangeea, toamna e un roman al desprinderii, un manifest pentru sfidarea gravitației și pentru căutarea – chiar iresponsabilă – a drumului propriu. Artistul, ca factor prim în încercarea de decodificare a misterului, e portretizat ca un damnat, în cunoscuta tradiție romantică, însă Răzvan Coloja îl plasează în zona inconfortabilă a celui nu neapărat repudiat de o lume ostilă și opacă, ci în poziția unui căutător al felului în care inteligența lui emoțională poate fi pusă în beneficiul lumii. Suferința personajelor sale nu are legătură, așadar, cu idioția congenitală a celor din jurul lor, ci cu  drama proprie de a nu se ridica la înălțimea darurilor cu care au fost înzestrați. […]

Pangeea, toamna este, poate mai puternic decât alte cărți ale autorului, un roman senzorial sau, mai pretențios spus, un poem epic.

Dan-Liviu Boeriu (critic literar)

***

Răzvan Coloja nu este autorul acţiunii, al descrierilor detaliate, ci un autor care e maestru în crearea atmosferei mentale. Ambianţa fizică din cărţile lui se dezvoltă ca un halou, lumea materială este o extensie a gândurilor personajelor lui – aceasta este impresia pe care mi-au lăsat-o cărţile. „Pangeea, toamna” ar putea fi o piesă de teatru în care regizorul ar trebui să aibă multă grijă ca spectatorii să observe cum unul din actori calcă pe un tub de culoare acrilică pentru pictură – un fapt aparent banal dar care, asemeni unei bile de biliard trimise cu efect, loveşte în diferite colţuri din mintea acestuia.

Anamaria Bancea (Restituirea)

***

Fragment roman Pangeea, toamna, de Răzvan T. Coloja

O altă chestie pe care o afli de la Roland e că dacă ai muşca din cartonul unui ambalaj McDonalds ţi-ai umple gura de cuie. Dublu-cheeseburger cu de două ori mai mult sos şi frânturi perfecte de salată perfectă şi şase cuie înfipte adânc în stratul de carne. Poza aceea care te face să dai 6,4 RON pentru un sandviș imens este ceea ce i-a plătit lui Roland setul de lentile taiwaneze. Caşcaval peste sos peste verde peste ceapă tocată peste o pastilă de carne – cum fotografii fac toate chestiile astea să rămână nemişcate şi compacte este că înfig în ele cuie lungi, oxidate. Lame de bomfaier, ace, scobitori. Feliile de roşie care lucesc în broboane de prospeţime? Feliile sunt lipite cu Superglue de pastila din ceafă de porc. Tot cu lipici-instant sunt pictate şi seminţele de susan, imediat ce stropeşti chifla cu spray de bronzat care-i conferă o alură de rumen şi cald.

***

OPINII CRITICE

Alex Sutiu (jurnalist): Pangeea, toamna

Alexandra Medaru (scriitoare): Pangeea, toamna – doza de literatură transgresivă

Yuki Black (promotor cultural): Pangeea, toamna – Recenzie

Detalii

ISBN: 978-606-92564-5-9
Editor: Editura Crux
Dată publicare: 2015
Număr de pagini: 132

“Pangeea, toamna”

Nu există niciun review.