Am pornit să citesc Ascensiunea Stelară cu drag și, treptat, cu pasiune și pot spune că acest volum al doilea din seria „Stelarium” m-a uluit și mai mult decât primul!
La sfârșitul cărții Regatul sufletelor pierdute, după multiple încercări, agenții Anh Sten Darr, Adrew Hermen, Ralle Genaro și Karl Senn s-au îmbarcat pe nava Ascensiunea II, pentru a continua planul întortocheat al maestrului Lumni, conduși de către o replică a comandantului Jonson. Fiecare agent este frământat de propriile gânduri, iar călătoria este una destul de lungă. Acum vom afla cine sunt cu adevărat sufletele pierdute la care făcea referire scriitoarea Ana-Maria Negrilă în primul volum al seriei.
Sten Darr, care ia parte la această nouă misiune obligat fiind de urzelile lui Lumni, se străduiește să se împace cu ideea că nu îi mai poate fi alături regelui căruia îi este devotat, însă aceste sentimente nu îi știrbesc nici o clipă reflexele Anh și simțul datoriei. Ralle Genaro trebuie să își găsească locul printre colegii lui, care i-au fost pentru multă vreme rivali de moarte, asocierea cu ceilalți membri ai echipajului fiind aproape imposibilă pentru el. Tânărul Karl Senn pare a-și reveni treptat din umilitoarea situație de a fi pus misiunea în pericol prin lipsa sa de prezență de spirit, chiar dacă la început îi este greu să se apropie din nou de îndrumătorul său, Sten Darr. Adrew Hermen este singurul care se acomodează noii situații imediat, iar atitudinea lui dezinvoltă și deschisă îi aduce cu ușurință noi prietenii pe navă, cât și încrederea lui Ralle.
Dar chiar și avându-l pe Adrew drept ambasador carismatic, agenții Anh rămân în continuare niște personaje enigmatice, chiar alunecoase. Nici cei din jurul lor nu reușesc să îi ințeleagă pe deplin, după sute de ani de studii – nici măcar entitățile IA. Nimeni nu are încredere în ei și toți îi bănuiesc că urmează planuri și misiuni numai de ei știute. Cu toate acestea, agenții vor descoperi aliați în cele mai surprinzătoare locuri și în cele mai improbabile persoane.
Nava Ascensiunea II se îndreaptă către planeta Cardeea, unde alte două dintre cele plecate de pe Pământ și-au creat cămin, Speranzia și Turbillion. Pe această planetă descoperim și noi, cititorii, o lume incredibilă, căci, deși suprafața planetei a fost colonizată, a fost creat și un oraș plutitor – Hubb-ul. Acesta este format doar din sunete, lumină, mii de sfere și vibrație, iar habitatele sunt create prin note-cod, imperceptibile urechii umane, însă capabile atât de creație cât și de distrugere.
Și mai fascinantă, însă, mi s-a parut Lumea Con, desprinsă complet de material, un loc unde viitorul nu mai are secrete. Singurul care îi poate analiza toate fațetele și pătrunde toate misterele este Hauer Uve, conducătorul Hubb-ului. Datoria lui de a-și menține orașul într-un raport politic și economic satisfăcător cu Uniunea Insulară de la suprafața planetei este deosebit de grea. Hubb-ul a luat naștere datorită navei Speranzia care, deși cea mai mică dintre cele care au părăsit Pământul, era și cea care deținea cea mai avansată tehnologie. Însă locația ei îi este cunoscută numai lui Hauer, iar Uniunea râvnește la tehnologia acesteia. De aici se va naște un conflict cumplit ce va înghiți ca într-un vârtej viețile copiilor lui Hauer, cât și ale copiilor conducătorului de pe planetă, Tomas Omm.
Conspirții, sabotaje, misiuni secrete și conflicte schimbă parcă în permanență soarta locuitorilor Cardeei, conduși de lideri avizi de putere și manipulați de personaje conduse exclusiv de propria ambiție. Politica, economicul, socialul și spiritualitatea, toate se împletesc și se desfac într-un joc nebunesc ce pun în pericol viața și viitorul planetei și al Hubb-ului deopotrivă.
Cele două planuri, ale agenților și ale locuitorilor Cardeei, se vor intersecta aparent involuntar, dezlănțuind aventuri, salvări și condamnări după cum îi e menit fiecărui personaj. Toate aceste acțiuni sunt dirijate de misteriosul Lumni Natt, abset prin trup, însă omniprezent în Fluxul Anh, cu voința extrem de puternică și capabilă să călătorească mii de ani-lumină pentru a-și atinge propriul țel.
Citind Ascensiunea Stelară avem parte de un extraordinar exercițiu al imaginației, însă satisfacția va fi pe măsură, căci avem o carte provocatoare, fermecătoare și foarte dinamică. Pe parcursul romanului nu poți ști niciodată ce mișcare va face fiecare personaj, ce alianțe se vor naște sau se vor destrăma și, mai ales, cine ar trebui să iasă invingător de fapt, astfel că fiecare capitol este surprinzător.
Cel mai tare eu mi-am dorit sa înțeleg Hubb-ul și Lumea Con, esențe ale vibrației, ce permit accederea către noi senzații conturate de o muzică matematică și viziuni dincolo de percepția umană prozaică. Sfera este laitmotivul acestor lumi, iar sfera este considerată adesea a fi forma geometrică perfectă. Poate că Lumea Con reprezintă atingerea sublimului pe treptele evoluției umane, adică un punct în care corpul și trăirile pur senzoriale devin desuete, lăsând loc unei tehnologii elegante, ce va purta mintea umană către noi planuri ale existenței. În Hubb totuși, sferele acestea sunt reunite în număr de cinci într-un tetraedru regulat, modelate aproape ca un omagiu adus moleculei metanului – elementul primar extras și folosit pe Cardeea, permițându-i dezvoltarea.
Personajele non-umane, vegetalul și IA-urile sunt în continuare prezente, lucrând cot la cot cu oamenii pe care îi deservesc, dar și pentru propriile interese în anumite situații. Linia de demarcație între om, vegetal, mașină și chiar spirit devine astfel tot mai fină pe parcursul romanului.
La final de lectură, ne vom regăsi în purgatoriul cititorului care așteaptă următoarea carte din serie cu sufletul la gură, însă acest lucru este mai ușor suportabil, căci impactul pe care ni-l lasă Ascensiunea stelară va fi resimțit mult timp după închiderea cărții, iar conceptele filosofice și științifice, care merită aprofundate pagină cu pagină, ne vor ține ocupați mult timp.
