Avengers: Age of Ultron sau cum citesc eu filmele
În mai 5, 2015 | 0 Comentarii

Unul dintre cele mai așteptate filme ale anului în geekdom și nu numai, Avengers: Age of Ultron și-a făcut apariția (pentru întârziații ca mine) pe ecranele românești de 1 mai. Și cum nu puteam lipsi de la un astfel de eveniment, m-am dus cu intenția declarată de a mă distra și de a încerca să privesc filmul ca și cum aș citi o carte, căci ochiul editorial nu doarme niciodată. Urmează niște spoilere, probabil, tolerabile pentru cei care nu au apucat încă să meargă la cinema.

Efectele speciale

Ciudat că încep cu asta, dar fără efecte speciale, un film ca Avengers, ca și orice carte / joc / film din sfera SF & F ar fi un fel de referat de clasa a IV-a: niște oameni s-au adunat, l-au confruntat pe alt nene mai rău, au câștigat bătălia, sfârșit. Nu poți să privești un film ca Avengers (la fel cum nu poți citi Tolkien probabil, sau juca Dishonored) fără să integrezi efectele speciale în poveste, pentru că ele fac povestea.

Și pentru că încă nu s-a inventat cinefil să vrea să vadă filme cu supereroi cu un cearceaf verde pe fundal, sau gamer care să nu se ”ia” de forma de prezentare a unui joc (culori, texturi, efecte, costume, atmosferă, peisaj, voci etc), eu ca cititor înrăit și ca fană Marvel până la moarte, nu am putut să nu îmi doresc să pot citi pe hârtie filmul ăsta. Știu că un scenariu de film nu cuprinde pagini întregi de epitete, metafore, sinestezii, inversiuni, comparații și alte efecte speciale literare, dar dacă s-ar putea, aș vrea să pot citi cartea Avengers: Age of Ultron și să mă las purtată de aripile imaginației în lumea creată de Whedon. Excelentă mi s-a părut halucinația lui Thor din punct de vedere vizual, ca să nu mai zic de boom-ul (sonic?) creat de Thor și Captain America în scena de început, sau de Hulkbuster.

Pe cât de mult iubesc cuvintele, pe atât de mult iubesc imaginile și detaliile vizuale (de auditive nici nu mai zic), așa că dacă Avengers ar fi fost o carte, probabil aș fi devorat-o cu ochii, cu mintea, cu toate simțurile.

De departe cel mai impresionant efect special a fost Ultron. Nu că nu ar fi arătat demențial cu totul, dar m-a lăsat mască felul în care își mișca gura, mușchii și trăsăturile feței. De câte ori m-am uitat la el, m-am uitat la mobilitatea expresiei faciale și am zis că da, asta e artă. Puține filme în ultimii ani au reușit nivelul ăsta de detaliu și de spectacol la capitolul efecte speciale (here’s looking at you, Peter Jackson), și destul de puțini scriitori reușesc să creeze atmosferă, peisaje, decoruri, costume, senzații și emoții numai cu ajutorul cuvintelor, așa că jos pălăria celor care chiar au ajuns acolo.

Și acum, cu începutul…

Suprinzător de alert, un punct în plus la scenariu și regie. Intri direct în mijlocul unei confruntări pe cinste și ai ocazia să descoperi singur cât de bine s-a închegat echipa în timpul petrecut dintre The Winter Soldier și timpul prezent. Nu a fost nevoie de prea multe cuvinte ca să îmi dau seama că s-a creat între ei o legătură puternică, susținută de coregrafia și coeziunea spectaculoasă între ”puterile” și abilitățile lor.

”Toți pentru unul și unul pentru toți” se potrivea foarte bine în scena de început și a dat senzația că disensiunile din grup, vechile tensiuni și conflicte au fost date uitării. Ba mai mult, pentru cei care au uitat pentru o vreme ce face Avengers să fie Avengers și nu altceva, introducerea ne refamiliarizează cu personajele și replicile lor amuzant – răutăcioase în dulcele stil clasic.

Intriga

Dacă prin intrigă înțelegem ”evenimentul care modifică situația inițială”, atunci aici trebuie să începem să vorbim despre Tony Stark și ideea lui genială de a transforma o formă de inteligență artificială într-un sistem de menținere a păcii. El și fratele lui întru știință pun la cale un experiment, deși Banner este sceptic la început, cum de altfel ar trebui să fie oricine când Tony Stark începe să aibă idei. Problema mea personală cu Tony la acest moment a fost că nu a văzut destule filme se pare, și nici nu a citit destul cărți, pentru că dacă o făcea, știa deja că orice formă de inteligență artificială pare să se nască direct malefică, având ca unic scop exterminarea rasei umane.

 

Tony uită de HAL 9000 și pune de-un supra-computer care, fără să știm cum, de ce și în ce univers este posibil așa ceva, se auto-crează practic, căpătând conștiință de sine. Nu aș fi avut nimic nici cu asta. Este Avengers, nu știință, este un film care merge pe ideea suspendării încrederii privitorului, așa că orice ai impresia că e tras de păr, e tras de păr și gata, oricum filmul e prea tare ca să te întrebi cum s-a ”născut” Ultron pe el însuși. Procedeul e destul de mult utilizat în literatură, și sunt ultima care să aibă o problemă cu asta.

 

Singurul micuț lucru cu care am avut de furcă a fost motivația lui Ultron: Avengers sunt plaga care amenință omenirea și la 30 de secunde de la naștere, ți-ai propus să îi distrugi pe ei împreună cu întreaga planetă ca să lași loc speciei să evolueze. Care specie, mai vedem, că oricum avea chef să îi măcelărească pe toți. Se trece repede peste motivația lui Ultron (cea declarată, evident), pentru că vocea lui Spader e hipnotică și Ultron oricum manifestă personalitatea unui sociopat aproape perfect, așa că n-ai cum să nu îl iubești, cu sau fără motivația lui țesută cu ață subțire și albă (cine a văzut end credits știe același lucru ca și mine, așa că nu insistăm aici pe cine, de ce și cum).

Personajele

Am sărit de la structură la altceva, dar nu mă pot abține, pentru că personajele sunt un element esențial al filmului care mi-au făcut cele mai mari surprize și bucurii. Cam la fel cum îmi fac personajele din cărți. Unele. Avem mai mult screen – time cu toate personajele și nu cred că sunt prima care a fost siderată să afle de viața secretă a lui Hawkeye. La fel de surprinsă am fost și de latura romantică a lui Banner cu Natasha, deși eu sincer speram mai mult la Hawkeye și Natasha, dar nu a fost să fie. Gemenii au fost revelația filmului, și nu numai pentru mine.

 

M-am strâmbat ușor la cât de repede au devenit anti – Ultron din pro – Ultron, dar știm că oamenii se schimbă fundamental atunci când sunt puși în niște condiții extreme (de regulă moarte, catastrofă, eveniment tragic). Parcă au trecut un pic prea repede și fără drame interne mari de la o tabără la alta, deși replica replicilor a picat extrem de bine în context: ”If you walk through that door, you’re an Avenger.” I-a luat cam două minute Wandei să șteargă cu buretele ura ce o bântuia din fragedă pruncie, dar cum ziceam, oamenii se (mai) schimbă. Altfel, și Scarlet Witch și Quicksilver au fost cele mai interesante apariții ale filmului. Kudos pentru ceilalți care au apărut ici și colo să salveze ziua, vorba aia.

 

De reținut rapiditatea cu care Stark și compania trec peste momentul dramatic provocat de Tony. Deci ai făcut practic o mașină de ucis imposibil de oprit și toată lumea se resemnează cu asta în 10 secunde. Ok, Thor îl ia un pic de beregată, dar l-a mai luat și cu alte ocazii, așa că marea dramă este rapid uitată când toți decid ca unul că acuma dacă tot cineva a comis-o, cineva trebuie să o și repare. Am înțeles că nu era mult timp ca să de dezvolte partea asta a filmului și a personalității lui Stark, dar mi s-a părut că au trecut un pic prea repede peste momentul cheie al filmului, cel care practic a determinat tot conflictul. Oricum, din secunda în care a apărut Ultron, nu îți mai pasă mult de psihologia personajelor.

Desfășurarea acțiunii

Avengers: Age of Ultron are probabil o duzină de plot-uri secundare, dar pe cel principal nu îl uiți, că nu te lasă nimeni nici să clipești. Punem laolaltă distrugerea a trei orașe de pe 3 continente, intervenția unor personaje ”extra” pe care nu mă așteptam să le văd, o cursă pe viață și pe moarte pentru a opri cataclismul pus la cale de Ultron, un Nick Fury care apare exact când trebuia să apară, supereroul artificial numit Vision (dacă ai clipit în secunda aia sau te-ai uitat în punga cu pop – corn probabil nu ai înțeles exact ce e, cine e și din ce provine, dar nu cred că a deranjat asta pe cineva), toate astea asezonate cu halucinațiile induse de Wanda, cu trucurile lui Pietro, cu problemele serioase de auto – control ale lui Hulk (în continuare unul dintre favoriții mei), cu vocea, VOCEA! lui Ultron și sutele de roboți ucigași. Asta este rețeta lui Whedon și nu a dat greș nici de această dată, pentru ca dacă scopul acestui film a fost să țină spectatorii lipiți de scaune 140 de minute, a reușit.

 

Punctul culminant

Aici am fost ușor dezamăgită, dar asta numai pentru că eu încă mă las păcălită de trailere. Știți la început când a apărut trailerul și era scena aia în care toți sunt ba morți, ba răniți, fade-in pe scutul rupt al căpitanului, etc, etc? Eu despre ăla credeam că o să fie punctul culminant, și că scena aia o să fie pe bune, nu numai în halucinația / previziunea (neîmplinită) a lui Stark. Bummer!

 

Deznodământul

Totul e bine când… nimic surprinzător aici, și da, Hulk o să fie perfect în regulă, unu, pentru că eroii Marvel nu mor, doi pentru că vine Thanos să le arate el lor, trei pentru că film Avengers fără Hulk nu există, și patru, pentru că dacă Hulk dispare, Marvel o să aibă o problemă cu mine. Oricum, filmul face niște promisiuni interesante, așa că o să îl aștept pe următorul din serie de pe acum.

 

Atmosfera

Din nou sar de la structură la altceva, dar nu poți vorbi despre filmele Marvel fără să vorbești despre atmosferă. Mai serioasă de această dată, ceva mai întunecată, mai matură să zicem. Lipsesc scenele umoristice din primul Avengers, cele care au făcut milioane de spectatori să se țină cu mâinile de burtă, dar asta în principal pentru că lipstește Loki. Nu avea ce să caute în filmul ăsta, logic, dar mie mi-a lipsit teribil și profund. Nu că filmul nu a avut doza lui de umor, a avut-o, prin replici, micile Easter Eggs băgate pe ici pe colo, fața lui Thor când Căpitanul reușește pentru o milisecundă să miște ciocanul și tot așa.

 

Mi-a plăcut mai mult Avengers: Age of Ultron decât primul Avengers? Nu m-am decis încă, probabil mai trebuie să îl văd de câteva ori (OK, mint, l-aș revedea oricum). Mi-a lipsit Loki foarte tare, și sigur nu numai mie. Și mi s-a părut prea scurt, dar sigur, nu numai mie. Mai că-mi vine să mai merg o dată la cinema. Are defecte filmul ăsta? Poate că da, dar la final ajunge să îți pese destul de puțin. A fost un spectacol vizual și un concert de acțiune, suspans și un strop de romantism care au ajuns exact la grupul țintă la care se dorea ajuns și asta e suficient.

Scrie un răspuns