Ce se întâmplă când doi autori talentați își unesc imaginația pentru a crea o poveste „pe sufletul lor”? Rezultatul este „Confesiunilor domnului Freejoy”, un roman plin de suspans, care îmbină cu măiestrie elemente de dark fantasy și noir și care vă vor transporta în Cadiz (capitala țării ficționale Deuxterre), într-o lume fantastică, plină de mister și intrigi amețitoare.
S-au adunat deja niscai ani de când îi cunosc pe autorii „Confesiunilor domnului Freejoy”. Nu întâmplător, e tocmai perioada decisivă în evoluția mea literară. Ne-am întâlnit întâia oară, dacă-mi amintesc bine, într-un local geek friendly de pe Colței, după ce le trimisesem manuscrisul ce avea să fie publicat în primăvara următoare sub titlul „Arlequine”.
Acel volum m-a smuls de pe făgașul pe care bâjbâiam bezmetic și m-a așezat pe un altul, cel mai prolific de până acum, din punct de vedere editorial, și cel mai efervescent — sunt anii în care citeam la Cenaclul Prospect Art, anii în care am primit Premiul Hobana și COLIN-ul, anii Final Frontier, anii Casei Fantasy de la FILIT.
Acest scurt articol însă nu trebuia să fie despre mine — nemăsuratul meu amor-propriu mi-a luat-o iar pe dinainte —, ci despre cartea pe care cei doi au reușit-o în tandem în 2023 și cum aceasta vă va lua prin surprindere, deși credeți că știți la ce să vă așteptați.
Pe Șerban Andrei Mazilu îl cunoșteam bine ca scriitor — Seria „Voss”, adică „Anotimpul pumnalelor” și „Jocul necromanților”, e printre cele mai năucitoare dark fantasy-uri din literatura română — și de multe ori aveam să-i stric buna dispoziție întrebându-l când are de gând să scrie un al treilea volum.
Pe Andreea Sterea aveam s-o cunosc în scurt timp în calitate de editoare, minuțioasă, perfecționistă, cu uluitoarea capacitate de a se imersa cu totul în lumea din manuscrisele pe care le acceptă. După zecile, sutele de dăți când a venit cu sugestia salvatoare, cu cuvântul potrivit, cu completarea sau înlăturarea care să dea claritate frazei, să limpezească sensul, am întrebat-o, în repetate rânduri chiar, dacă nu se gândește să scrie propria ei carte. N-am primit niciodată un răspuns categoric.
Proiectul de față a fost ținut secret față de mine. Mi-a fost destăinuit abia la ultima bere băută împreună, undeva prin Centrul Vechi. M-am bucurat, bineînțeles, și am devenit deodată nerăbdător. „Confesiunile domnului Freejoy” n-a dezamăgit. Nici nu mă așteptam s-o facă.
A fost o mare bucurie să mă întorc în acest univers oarecum familiar pentru unul care a citit romanele amintite mai sus. Mai mult, fiind fan proză noir și fantasy, fan al lui Chandler și al lui Lovecraft, n-avea cum să nu mă încânte un crime, un detective-mystery, un hard-boiled, într-un univers fabulos.
Fiecare dintre cei doi s-a folosit din plin aici de domeniul său de expertiză, fantasticul întunecat, respectiv policier-ul procedural. Unde mai pui atmosfera densă, urzeala strânsă, intrigile și filosofia, creaturile bizare, demonii, unde mai pui personaje precum Ruan Freejoy, Adelind Ness, Franco Baudelaire și, probabil preferata mea, Katerina?
Le-am mai mărturisit în trecut celor doi, m-am confesat, dacă vreți, că, oricât de înspăimântător este Arhipelagul Voss, l-aș vizita. Aș vrea să hoinăresc prin acea lume splendidă și îngrozitoare.
La fel, citind „Confesiunile domnului Freejoy”, dacă tot nu pot să mă îmbarc spre fictivul Cadiz, îmi vine să-mi cumpăr cât mai grabnic un bilet de avion spre adevăratul Cádiz și, odată ajuns acolo, să-mi închipui c-am pătruns cumva între coperte. Eventual, să caut un oficiu poștal de unde să expediez în țară / în lumea reală o vedere pe care să scriu:
Dacă vă aflați în căutarea unei cărți care să vă țină cu sufletul la gură și să vă facă să vă puneți mintea la contribuție, „Confesiunile domnului Freejoy” este alegerea perfectă. Oare veți reuși să dezlegați ițele complicate ale misterului înaintea lui Ruan Freejoy, Adelindei Ness și a lui Franco Baudelaire? Nu pot decât să vă recomand să citiți romanul, să descoperiți minunile (și tenebrele) orașului Cadiz și să aflaţi singuri.
Nu știu dacă va mai exista o carte ca aceasta, și iarăși nu știu dacă Șerban Andrei Mazilu și Andreea Sterea vor mai scrie împreună. Nu pot decât să sper.
