Crux Publishing la Gaudeamus 2015!
În noiembrie 11, 2015 | 0 Comentarii

Iată că a venit și momentul mult așteptat: anunțul oficial al participării editurii Crux Publishing la Gaudeamus 2015 – Târg de Carte și de Cultură! Așa cum mulți dintre voi știți, toamna aceasta v-am pregătit patru titluri noi și extraordinare, și am dat și un luciu nou cărților publicate în primăvara acestui an!

Ne vom vedea în perioada 18 – 23 noiembrie 2015 la pavilionul 3.20 la standul Crux! Nu aveți cum să îl ratați, noi vom fi cei care vor face cosplay și își vor întâmpina vizitatorii cu prăjituri și alte surprize, ca de obicei!

Dar lucrurile nu se opresc aici, pentru că sâmbătă, 21 noiembrie, avem și cinci evenimente speciale la care vă invităm cu mic cu mare:

Partea I – Colecția SF / Fantasy: 14.30 – 16.00

1. Lansare volum Metamorfoze (Clasici ai literaturii fantastice)

O colecție de povestiri semnate de unii dintre cei mai mari scriitori de fantasy ai tuturor timpurilor!

Arthur Conan Doyle, H. P. Lovecraft, Algernon Blackwood sau Robert E. Howard vă așteaptă (în spirit) să le descoperiți capodoperele inspirate de tema licantropiei. Lupi care se transformă în oameni sau oameni care se transformă în lupi?… Demoni, spirite sau fantasme?… Legende despre bărbați blestemați și despre frumoase fără milă străbat negura vremurilor, luând forme înfricoșătoare și fascinante sub pana unor scriitori de excepție. Așadar, însoțiți-ne din America în India, din Londra în Africa, din Franța în Arras ori în Voss, printre minuni și tenebre.

INVITAȚI SPECIALI: Oliviu Crâznic, (scriitor, critic literar), Șerban Andrei Mazilu (scriitor, editor), Andreea Sterea (editor șef Crux Publishing)

2. Lansare volum Delirul încapsulat (Florin Pîtea)

După ce s-a lăsat așteptat câțiva ani, celebrul autor român de science-fiction și fantasy Florin Pîtea se întoarce cu un volum unicat! Delirul încapsulat este primul volum al seriei Cartea cu scoarțe de argint, ferecate ne invită să ne alăturăm unor personaje memorabile, iar împreună cu ele să luăm parte la o aventură steampunk pe cât de palpitantă, pe atât de amuzantă. Din Gorena și până în Insulele Ducofer, însoțiți de savanți (mai mult sau mai puțin nebuni), agenți secreți, doamne din lumea bună, lorzi și academicieni, mecanoizi și mașinării dotate cu inteligență și limbaj, vom călători purtați pe aripile fanteziei autorului. Nu vă uitați derringer-ul acasă, căci unele aventuri pot fi… periculoase. Și nu lăsați deoparte nici batistele cu care o să vă ștergeți lacrimile de râs, pentru că unele personaje sau situații par desprinse direct din operele lui Terry Pratchett.

INVITAȚI SPECIALI: Alexandru Mironov (scriitor, jurnalist, fost ministru al tineretului și sportului), Oliviu Crâznic (scriitor, critic literar), Andreea Sterea (editor șef Crux Publishing)

3. Lansare roman În sângele tatălui (Ciprian Mitoceanu)

Ciprian Mitoceanu, cunoscut criticilor literari străini și ca „Stephen King de România” revine pe piața de carte românească cu un thriller SF ce explorează un univers distopic nu foarte îndepărtat de zilele noastre și de starea actuală a lucrurilor. În sângele tatălui este primul volum din seria Predestinare genetică. Într-un viitor mai puțin îndepărtat decât ne-ar plăcea să fie, Justiția nu mai este oarbă. Dimporivă, ea vede adânc în sângele oamenilor, în ADN-ul lor și în mintea lor, fără însă a le putea pătrunde și în suflete. Ce se întâmplă atunci când, în numele siguranței cetățeanului, un complet de judecată trimite un om nevinovat la detenție pe viață, numai și numai pentru că acesta pare predispus genetic la a deveni (cândva, poate) un viitor criminal? Și ce se întâmplă atunci când un ucigaș în serie face ravagii cumplite, la adăpostul unui chip blajin? Cădere și înălțare, viață și moarte, accidente nefericite și premeditare, suspans, acțiune și o mie de întrebări. În sângele tatălui este un roman science – fiction de excepție, o distopie întunecată și un thriller pasionant în care personajele par prinse pe veci în pânza de păianjen a sorții. Destin sau… predestinare genetică?

INVITAȚI SPECIALI: Oliviu Crâznic (scriitor, critic literar), Andreea Sterea (editor șef Crux Publishing)

Partea a II-a – Literatură post-modernă: 16.00 – 16.45

1. Lansare volum Theoria (Ștefan Bolea)

Doctor în Filosofie și doctorand în Litere, omul de cultură clujan Ștefan Bolea tocmai ce a câștigat un premiu special la concursul de proză scurtă organizat de Helion SF. După o lansare de succes la Cluj, tânărul filosof ajunge la Gaudeamus 2015 pentru a prezenta volumul de eseuri filosofice Theoria. „Stilul dezinvolt-american, personalizat şi interdisciplinar, declamator sau confesiv, captivează cititorul indiferent dacă subiectul analizat este poezia/ proza tânără, cinematografia contemporană, doom metal/ dance metal, istoria mentală a revistei EgoPHobia sau memorabilul portret al lui Shaq, acest „Coriolan al sportului”. Iar dacă vă veţi pune o întrebare esenţială în gând şi veţi deschide, la întâmplare, volumul răspunsul va fi mereu acelaşi: Vesta antiglonţ nu te protejează de ghimpele din inimă.”

INVITAȚI SPECIALI: Petrișor Militaru (poet, critic literar), Șerban Andrei Mazilu (editor)

Așadar, avem cărți, avem surprize, avem scriitori unul și unul, precum și invitați pe măsură! Vă așteptăm sâmbătă, 21 noiembrie, la pavilionul 3.20 la standul Crux Publishing să citim românește și să trăim fantastic!

2. Lansare roman Pangeea, toamna (Răzvan T. Coloja)

Laureat al Premiului Special al Juriului la Concursul Național de Creație Literară „Vasile Voiculescu” – ediția 2015 pentru romanul Soldați ai terebentinei, autorul orădean Răzvan T. Coloja va fi prezent la Târgul de Carte Gaudeamus la lansarea ultimului său roman, Pangeea, toamna. „Pangeea, toamna e un roman al desprinderii, un manifest pentru sfidarea gravitației și pentru căutarea – chiar iresponsabilă – a drumului propriu. Artistul, ca factor prim în încercarea de decodificare a misterului, e portretizat ca un damnat, în cunoscuta tradiție romantică, însă Răzvan Coloja îl plasează în zona inconfortabilă a celui nu neapărat repudiat de o lume ostilă și opacă, ci în poziția unui căutător al felului în care inteligența lui emoțională poate fi pusă în beneficiul lumii. Suferința personajelor sale nu are legătură, așadar, cu idioția congenitală a celor din jurul lor, ci cu  drama proprie de a nu se ridica la înălțimea darurilor cu care au fost înzestrați.” (Dan-Liviu Boeriu, critic literar).

Scrie un răspuns