andrei mazilu scriitori romani interviu
5 ani de Crux Publishing. 5 scriitori români. 5 întrebări: Andrei Mazilu
În iunie 11, 2019 | 0 Comentarii

Cei care ne cunosc și ne urmăresc îndeaproape știu că editura Crux Publishing a împlinit anul acesta în primăvară cinci ani de la debut. Pentru a sărbători cum se cuvine acest lucru, am decis să realizez o serie de interviuri cu primii cinci scriitori români care ne-au acordat încrederea de a publica cu noi și fără de care editura nu ar fi astăzi aici. Acest „nucleu dur” de cinci autori publicați în 2015 va fi extins, desigur, la toți scriitorii care ni s-au alăturat în toți acești ani și pe care suntem mândri să îi numim prieteni și cruxieni.

Provocarea pentru ei merge însă mai departe de a-mi răspunde la întrebări, ci de a-mi pune ei mie o întrebare la final, căci după cinci ani a venit momentul să mai dau și eu din casă, nu numai ei.

Ca să începem cu începutul, primul pe care l-am luat la întrebări a fost Andrei Mazilu, co-fondator al editurii Crux Publishing. 

Scriitor de succes, editor, partener de afaceri, cap al (multor) răutăți, cel mai bun prieten

Andrei este motorul editurii Crux Publishing, care nu ar fi existat fără el și nu ar fi ajuns niciodată unde este acum. Deși ne cunoaștem din liceu, ca scriitor l-am “întâlnit” în 2012, când mi-a trimis spre lectură romanul lui dark fantasy “The Angellove Society: Crux”. Acela a fost începutul drumului nostru inițiatic în lumea literară și piatra de temelie a prieteniei care ne leagă.

Acum, Andrei este autorul a trei titluri publicate în Statele Unite și a două romane publicate la Crux. Anotimpul pumnalelor a fost manuscrisul fondator al editurii, una dintre cărțile mele preferate din toate timpurile și un best-seller încă de la lansare (care își păstrează acest statut chiar și în ziua de azi).

După Anotimp a urmat, la insistența publicului (și a mea, recunosc), un al doilea roman din seria Cronici din Voss: Jocul necromanților, publicat în 2016.  Împreună, cele două volume conturează un univers complex și fascinant, care are încă atât de multe de oferit și în care îmi place să mă refugiez cu regularitate.

Dar Andrei Mazilu este mai mult decât unul dintre teribilii scriitori români tineri și rebeli ai generației noastre, ci cel mai bun prieten și partener pe care și-l poate dori cineva. Plin de idei și de entuziasm, Andrei întruchipează spiritul Crux – nonconformist, cu standarde foarte ridicate și valori indestructibile, molipsitor de optimist, încrezător în forțele noastre, plin de idei trăsnite, ambițios și oricând gata să iasă din șabloane și să încerce lucruri noi.

După cinci ani de Crux, două romane publicate, zeci de evenimente organizate sau la care a participat și întemeierea unei adevărate familii cruxiene, este timpul să aflați și voi împreună cu mine cum vede Andrei această aventură pe care o trăim zi de zi împreună.

Andrei Mazilu și Crux Publishing în 5 întrebări și provocări

Andreea: Ce au însemnat sau ce înseamnă 5 ani de Crux pentru tine? Cu bune, cu rele, cu lucruri pe care ai vrea să le schimbi sau să le îmbunătățești? Cinci ani de Crux în calitate de scriitor și de editor, desigur.

Andrei: Crux este una din experiențele care m-au definit ca persoană, nu doar cu acele două titluri, ci schimbând raportul pe care îl am cu tot ceea ce mă înconjoară. M-a schimbat într-un mod excepțional, pozitiv și nu pot să nu observ că în absența acestui „copil”, nu m-aș fi intersectat cu oameni ce au ajuns să ne fie (te includ și pe tine) ceea ce cu drag numim „familie”.

Sunt destule lucruri pe care le-aș schimba și le-aș îmbunătăți, dar ajungem la subiectul „buget” și nu e unul atât de interesant – asta în ceea ce privește poziția de editor.

Ca scriitor, mi-aș dori să am mai mult timp și o minte mai limpede încât să scriu cât și cum îmi doresc. În ambele situații, facem tot ce se poate cu ce avem și, dacă până în clipa de față avem un public extrem de mulțumit de cărțile noastre, sunt convins că, în timp, vom evolua exact așa cum ne dorim.

Andreea: Rememorează cinci momente preferate din cei cinci ani ai editurii. Situații cu cititorii, lansări, evenimente, discuții memorabile, etc. Știi tu, lucrurile care te fac mândru să fii Crux.

Andrei: Știu că nu intră în spațiul temporal pe care l-ai definit, dar aș vrea să includ acea cafea pe care am băut-o împreună în Constanța și am hotărât să înființăm editura.

Final Frontier la Nexus Pub, când am luat prima dată contact cu publicul, cu cinci cărți, cu un pahar de bere, cu o țigară într-o mână și dând autografe cu cealaltă pe romanul meu de debut.

Lansarea Jocului necromanților la Gaudeamus în egală măsură cu momentul în care am pus punct manuscrisului și ți-am afișat cel mai arogant zâmbet posibil, cu mesajul „uite că am reușit!”.

Final Frontier-ul de la Connect Hub, unde am venit îmbrăcat într-un personaj din Seria Voss și unde Florin Pîtea a vândut Terry Pratcher pentru o altă editură doar pentru că persoana responsabilă n-avea nici chef, nici cunoștințe despre cărțile respective; totodată, foarte mișto întâlnirea cu alți editori / directori de editură și discuțiile în care nu am convins oamenii că noi ne plătim autorii (și încă mai sunt oameni care nu cred asta – mi se pare hilar de-a dreptul).

Știi că astfel de momente sunt mult mai multe de cinci, dar ultimul și nu cel din urmă ar fi Comic Con-ul din acest an, unde nu doar că am fost căutați în mod expres, dar unde feedback-ul la cosplay-ul meu a fost extraordinar și m-a convins să încerc ceva mai complex data viitoare.

Andreea: Care este / a fost cea mai mare satisfacție pe care o ai sau ai avut-o în calitate de scriitor și editor în cei cinci ani de Crux?

Andrei: Poate că pare bizar, dar momentul în care ne-a căutat Ciprian Mitoceanu și ne-a spus emoționat că este primul contract pe care l-a primit vreodată, urmat de îngrijorările lui referitoare la alte edituri care ar vrea să ne facă rău pentru că lucrăm corect și profesionist.

Sincer să fiu, am aceeași satisfacție de fiecare dată când primim de la tipografie primul exemplar al manuscrisului oricăruia din scriitorii noștri, cu amendamentul că m-am bucurat un miligram mai mult pentru Mircea Țara pentru că era atunci debutant.

Andreea: Hai să vorbim puțin despre relația autor-editor. Acum e momentul să împărtășești cu noi toți opiniile și sentimentele pe care le ai față de modul în care lucrăm împreună la proiectele tale literare.

Andrei: Okay, oameni buni, uitați cum lucrez eu cu Deea la cărțile mele: eu scriu manuscrisul, refuz să îl citesc mai mult de una-două ori, ea corectează cât poate și Oly, frățiorul nostru responsabil cu DTP-ul, este foarte fericit că sunt printre puținii autori care nu vine cu modificări după ce a trimis deja documentul machetat. Bineînțeles că vor scăpa câteva greșeli în produsul final, dar asta este în totalitate vina mea pentru că, fiind și editor, ar trebui să știu că un manuscris nu se citește de maxim două ori.

În același timp, nici nu îmi mai vine să-l citesc după ce, pe parcursul întregii scrieri, Deea mă înnebunește cu rugămintea să dau detalii despre orice. E bine, rezultatul fiind o poveste complexă, deși ajungem uneori să strigăm unul la altul… Probabil unul din foarte puținele momente când ridicăm tonul și avem păreri divergente. Dar așa funcționăm noi și cred că e normal. Sau a ajuns o normalitate.

Andreea: Mă bucur că nu te terorizez prea tare în calitate de editor (zâmbet). Ultima și gata! Împărtășește cu noi câteva lucruri despre cărțile publicate până acum. Personaje preferate, momente în care te-ai făcut singur să râzi sau să plângi, lucruri amuzante, nostalgice, amintiri (plăcute/neplăcute), sau secrete pe care vrei să le împărtășești cu cititorii noștri și fanii tăi.

Andrei: N-aș putea să le amintesc pe toate și să le și explic; sunt pasaje, fie scrise de mine sau de scriitorii noștri, care îmi dau fiori. Sunt bucățile alea de text despre care știi fără cel mai mic dubiu că or să dea o savoare aparte poveștii respective și care generează, în final, fani.

Cât despre amintiri, sunt foarte multe chiar dacă au trecut doar cinci ani; nu sunt genul nostalgic, dar au fost atât de multe momente extraordinare, amuzante și irepetabile încât ar fi greu să le rememorez acum pe toate. Secrete? Uite unul singur: anul ăsta, Gaudeamus mă va găzdui într-un mod special, cu cel puțin un titlu. 😉

Andreea: Ne spui tu, când o să fii pregătit! Mulțumesc! <3 Și acum, momentul pe care l-ai așteptat! Pune-mi tu o întrebare despre… ce vrei tu legat de Crux!

Andrei: Cu drag! <3 Acum, spune-mi tu, cum vezi tu relația noastră autor-editor și fondator-fondator. Ce ai vrea să se întâmple mai bine, să fac mai mult, să realizăm în continuare împreună?

Andreea: Uite o întrebare faină. Am să mă gândesc la ea serios și am să răspund când vine rândul meu la interviu! Scrie mai mult – iată, primul răspuns. Zâmbet.

Așadar, acesta a fost primul interviu cu primul dintre cei cinci scriitori români cu care voi depăna amintiri și de la care voi smulge confesiuni în lunile următoare. Rămâneți pe recepție! 

Scrie un răspuns