Pe Ștefan Bolea și eu și Andrei îl citisem cu mult timp înainte de a fonda editura Crux Publishing. Ștefan este unul dintre acei scriitori români despre care uneori e greu să vorbești fără un mic fior interior – acela de admirație profundă și teamă că niciodată mintea ta nu se va putea nici măcar compara cu a lui.
Așa cum spunea și scriitorul Oliviu Crâznic, pe Ștefan Bolea îl suspectăm de geniu – și cum să nu o facem mai ales după cele trei cărți publicate în ultimii 5 ani?
Ștefan Bolea este un titan al culturii, un prieten extraordinar de drag și un colaborator care ne-a oferit toată încrederea lui și tot sprijinul. Îi sunt, personal, profund recunoscătoare pentru spațiul pe care l-am primit în revista EgoPHobia și, chiar dacă nu mă țin de deadline-uri întotdeauna, știu că o să am acolo mereu un loc.
Îi suntem, de asemenea, recunoscători și eu și Andrei pentru că ne-a oferit spre reeditare volumul Caietul Roxanei, cel de la care a început totul, dar și restul de Caiete, pe care le vom publica în viitorul apropiat.
Așadar, următorul în lista de scriitori români pe care îi iau la întrebări după 5 ani de Crux (după Andrei Mazilu și Răzvan T. Coloja) este nimeni altul decât Ștefan Bolea – autor de succes, doctor în filosofie și doctor în filologie, redactor al revistei Apostrof, redactor-șef al e-revistei EgoPHobia și colaborator al revistei anglo-americane Philosophy Now.
Andreea: Ce au însemnat sau ce înseamnă 5 ani de Crux pentru tine? De la momentul T0 când te-am contactat să te întrebăm dacă vrei să publici cu noi și până în prezent, cum vezi tu această călătorie cruxiană alături de mine, Andrei și ceilalți autori și fani ai editurii, având în vedere că te-ai implicat și te implici constant în dezvoltarea și promovarea editurii? Lucruri bune, lucruri mai puțin bune, schimbări pe care le-ai face, acum e momentul! (Zâmbet).
Ștefan: Eu vă admir sincer pe tine și pe Andrei. Să investiți în cultura română, mai ales acum când am impresia că meseria de scriitor e disprețuită, considerată o activitate prin excelență nenecesară, lipsită de viitor și chiar de prezent…
Trebuie să aveți un soi de nebunie… Mă cutremur când îmi amintesc declarația unui ministru, al culturii poate – sper să mă înșel –, care susținea că autorii și editorii trebuie să facă mai atractive cărțile pentru cititor, statul nu se poate implica cu nimic. Nu se pot face biblioteci noi, librării noi sau oferi subvenții pentru cei care au o nevoie vitală de cărți și nu și le permit? Trăim vremuri interesante, cum sună un proverb chinezesc.
Lucruri care se pot îmbunătăți: mi-ar plăcea să văd cărțile Crux în mai multe librării. Știu, de asemenea, că nu sunt în principiu vandabile cărțile mele, pentru că am o scriitură mai dificilă, dar mi-aș dori să fie mai vizibile. Nu știu cum, nu mă pricep la asta, eu doar le scriu. Ar fi dezirabil dacă ați avea mai multe lansări și prin zona mea, prin Transilvania…
Andreea: Hai să facem o scurtă călătorie pe drumul amintirilor! Împărtășește cu noi câteva (cinci, dacă sunt, ca să păstrăm laitmotivul) momente esențiale, importante sau memorabile din ultimii 5 ani. Care sunt amintirile tale preferate legate de editură sau de cele trei volume publicate la noi până acum?
Ștefan: N-am așa multe amintiri pentru că locuim în orașe diferite și ne vedem mai greu. O amintire faină este lansarea de la Doamna T la Theoria din 2015. Mi-aș dori să ne vedem, în Cluj sau la București, și în 2019 la posibila lansare a ediției secunde a Caietului psihopatului.
Andreea: Care este / a fost cea mai mare satisfacție pe care o ai sau ai avut-o în calitate de scriitor în acești cinci ani de Crux?
Ștefan: Îmi place că sunteți niște editori serioși – o raritate la noi – și sunt încântat de felul cum arată cărțile de la Crux. Mi se par extraordinare copertele Ruxandrei Tudorică.
Andreea: Hai să vorbim puțin despre relația autor-editor. Acum e momentul să împărtășești cu noi toți opiniile și sentimentele pe care le ai față de modul în care lucrăm împreună la proiectele tale literare sau la colaborarea pe care o avem în revista culturală EgoPHobia?
Ștefan: Te apreciez și pe tine, și pe Andrei nu numai ca editori, dar și ca autori. Ai scris o recenzie minunată la Caietul Roxanei și citesc cu plăcere rubrica ta de la EgoPHobia. Despre volumele lui Andrei ce să mai zic?
Andreea: Împărtășește cu noi câteva lucruri despre cărțile tale – mai puțin cunoscute fanilor. Pasaje preferate, momente în care te-ai făcut singur să râzi sau să plângi, lucruri amuzante sau triste din timpul procesului de scriere etc. sau secrete pe care vrei să le dezvălui cititorilor tăi. Poate ne spui mai multe lucruri despre Caietul Roxanei, despre ea și Ștefan cel de atunci și de acum.
Ștefan: Am câteva pasaje favorite în Caiete, mai ales în Caietul psihopatului, care se bazează pe un text pe care l-am scris la 17 ani. Țin minte că scriam ca într-o transă și aveam impresia că descopăr un nou limbaj.
Referitor la Roxana, gândindu-mă retrospectiv și studiindu-l pe Jung, îmi dau seama că furia pe care o resimțeam față de ea era un mod defectuos de a relaționa cu anima mea. Mai mult, anima mea era într-un stadiu incipient de dezvoltare și avea un aspect tenebros. De altfel, poate îmi doream „tragedie” (să fiu nefericit până la ultimele consecințe), pentru că tragicul izvorăște, de fapt, din voința noastră. Bine, asta e o raționalizare slabă.
Două amintiri mai puțin speculative legate de Roxana. Când ne-am cuplat, la un chef de rev, îmi amintesc ninsoarea pe care ne întorceam spre casele noastre: aveam senzația ieșirii din timp altoită pe un sentiment de adorație, pe care l-am atins în compania unor puține persoane de atunci.
A doua, o fantasmă pe care o am uneori când cenzura conștientă se relaxează: că eram un colos de talia lui King Kong care bântuie printre blocurile comuniste pipernicite și că Roxana a fost prima care mi-a tăiat tendoanele și m-a făcut să mă prăbușesc.
Andreea: Wow! Și acum, întrebarea ta pentru mine, la care voi răspunde într-un interviu separat.
Ștefan: Care sunt vulnerabilitățile meseriei de editor? Cum vede editorul un autor?
Andreea: Mulțumesc, Ștefan, și să ne citim cât mai curând!
Ștefan: Mulțumesc și eu!
Iată, așadar, un nou interviu cu unul dintre cei cinci scriitori români care sunt și acum, cinci ai mai târziu, temelia a ceea ce înseamnă Crux Publishing! Stați pe aproape că mai avem doi la rând!
