De ziua internațională a poeziei… Catrene-Enigmă din Insulele Ducofer
În martie 21, 2018 | 0 Comentarii

În nuvela Colierul din volumul Cartea cu scoarțe de argint, ferecate – Delirul încapsulat de Florin Pîtea, Fecioara de Fier Forjat ajunge, fără voia ei, în Insulele Ducofer. Dincolo de faptul că mecanoida noastră preferată se trezește în mijlocul unui conflict armat între clanuri, are totuși timp să se familiarizeze și cu cultura ducofereză, mult diferită de cea goreniană. O parte importantă a culturii ducofereze o reprezintă catrenele-enigmă,  motiv de amuzament și creativitate, relaxare și bucurie printre mesenii care se adună pentru ceremonia ceaiului. Dar o să îi lăsăm pe ducoferezi să vă arate ce pot când vine vorba despre catrene-enigmă (și pe Fecioara de Fier Forjat să se descurce singură) ca să sărbătorim împreună Ziua Internațională a Poeziei într-un mod inedit.

delirul-incapsulat-site-crux

După prânz, Fecioara de Fier Forjat luă pisica şi îl însoţi pe Tatae în sala de ceremonii, unde li se alăturară lui Boeru şi lui Minoru*. Pe îndelete, se aşezară şi, de-a lungul mai multor minute, păstrară o tăcere respectuoasă. Într-un târziu, un servitor aduse o tavă din lemn lăcuit, cu două samovare aburinde şi cu câteva ceşti de porţelan.

– Azi e bine să afli despre ceremonia ceaiului, spuse Tatae.

Mecanoida îi fixă, pe rând, cu fotoreceptorii.

– Ceai se bea şi la noi, în Gorena, comentă ea. Chiar şi cei mai decăzuţi gorenieni îşi fac griji dacă strecoară zilnic suficiente ceşti de ceai printre paharele cu băutură.

Bătrânelul şi seniorul său schimbară o privire.

– Hmm, zise Boeru.

– În arhipelagul nostru, fie pururea în paza Fiului Cerului, Puyi Meyi, consumul de ceai nu s-a banalizat în asemenea măsură, replică Tatae, ci are o semnificaţie cu totul specială.

Fecioara de Fier Forjat încuviinţă.

– Mai întâi, clocotim apa, ca să nu ne găsească pântecăraia de la apa nefiartă.

– Ai noştri beau bere la halbă ori vin, dacă-şi permit, tot de teama apei nefierte sau nefiltrate, zise mecanoida.

Ducoferezii clătinară din cap fără să comenteze.

– Apoi, turnăm apă clocotită în samovar, peste frunzuliţele de ceai uscate.

– Partea asta se face şi la noi.

– Aşteptăm să infuzeze ceaiul…

Impasibilă, Fecioara aşteptă în compania gazdelor. Treptat, după-amiaza de toamnă târzie începu să se transforme în înserare.

– Întoarcem ceştile şi samovarul cu partea cea mai frumoasă înspre oaspete…

Cu gesturi mici, precise, bătrânelul îşi ilustră instrucţiunile.

– Superbe picturile miniaturale de pe ceşti, remarcă mecanoida.

Gazdele încuviinţară din cap, cu un aer solemn. Pe buzele lui Boeru stăruia un surâs abia ghicit.

– Îndepărtăm sita de porţelan din samovar după infuzarea ceaiului, ca să nu se amărască băutura şi să nu devină mult prea concentrată…

– Altfel, am risca să nu mai dormim la noapte, explică Minoru.

– Înţeleg, zise Fecioara.

Tatae luă un alt ceainic şi turnă un lichid fierbinte, aburind, în ceşcuţe.

– Iar în cele din urmă verificăm zicala din bătrâni că ceaiul cel mai bun tot tsuyikutsa rămâne.

Bărbaţii sorbiră din ceşti şi oftară adânc, a mulţumire.

– Fireşte, putem face şi un concurs de catrene-enigmă, propuse Minoru.

Boeru încuviinţă din cap.

– Ce sunt catrenele-enigmă? se interesă mecanoida.

– Fiecare dintre noi născoceşte câte un catren, explică adolescentul. Dar, când îl recităm, nu spunem ultimul cuvânt – iar ceilalţi participanţi la ceremonie trebuie să-l ghicească.

Ducoferezii terminară rachiul din ceşcuţe, după care Tatae mai turnă un rând.

– Fireşte, enigmele pot fi mai uşoare sau mai grele, adăugă seniorul.

Făcu semn din cap către bătrân. Acesta zise:

– De unde vine vântu-acesta,

Mişcând orezul de pe plai,

Şi unde oare se va duce?

Te uiţi degeaba, habar –

– N-ai, completă Fecioara de Fier Forjat.

Bărbaţii încuviinţară, zâmbind.

– Pare destul de uşor, remarcă mecanoida. Să continuăm!

Boeru zise:

– Ne-om duela pe ziuă, totuşi,

Cu sârg vom galopa pe cai,

Spre seară, ne-om scălda cu lotuşi,

Apoi vom pune de-un –

– Susai, completă mecanoida.

Ducoferezii schimbară priviri între ei şi clătinară din cap.

– E o plantă care se cultivă în unele regiuni din Gorena, insistă Fecioara. Probabil s-o cultiva şi pe-aici, că diferenţa de climă nu e atât de mare.

– Posibil, zise Tatae, împăciuitor.

Minoru îşi drese vocea.

– Leliţo, mânca-ţi-aş gura,

La discuţii n-o să stau:

Sunt din clanul Yakamura

Şi-am venit ca să ţi-o –

– Iau, încheie mecanoida. Logic.

Bărbaţii păstrară o tăcere meditativă şi sorbiră pe rând din ceşcuţe.

– Dar… ce anume să-mi ia? se întrebă Fecioara. Sper că nu pisica!

– N-are de-a face cu pisica, explică adolescentul.

Tatae interveni:

– Hai cu mine în livadă,

Pe la umbră, pe sub duzi,

Şi te-oi scărmăna, cumătră,

Până când ai să te –

– Tunzi, completă mecanoida.

Îşi trecu mâna metalică peste carcasa lucioasă a capului.

– Deşi… eu n-am nevoie să mă tund, ca oamenii.

– Vrei să compui şi tu un catren-enigmă? o îmbie bătrânelul.

Fecioara rămase tăcută câteva momente, apoi zise:

– Vom admira, cerească, bolta,

Alene vom sorbi din ceai,

Apoi, vom aduna recolta:

Un om, un pai, un om, un –

– Pai? întrebă Tatae, vizibil dezamăgit.

– Cred că ceva îi scapă, îi spuse Minoru tatălui său.

Turnară încă un rând de rachiu fierbinte în ceşcuţe şi păstrară tăcerea o vreme.

– Am putea să-i mai dăm câteva exemple, zise Boeru cu o sclipire în ochi.

Ceilalţi încuviinţară.

Seniorul spuse:

– Şi de te-aş prinde prin lucernă,

Şi de te-aş prinde-n câmp de cruci,

Şi de te-aş prinde-ntr-o tavernă,

Cumătră, ce ţi-aş da la –

– Tuci, completă mecanoida.

Tatae îşi acoperi ochii cu palma. Minoru îi aruncă musafirei o privire în care se amestecau neîncrederea şi amuzamentul. Boeru ridică din umeri, resemnat, după care sorbi din ceşcuţă.

– Unele feluri de mâncare se prepară la tuci, insistă Fecioara de Fier Forjat. De pildă, mămăliga, cu făină de porumb.

Îi privi pe rând, cu un aer aproape rugător.

– Porumbul a fost adus din Harmonica, adaptat pentru cultură în Gorena şi…

Vocea i se stinse, treptat.

Uşa sălii de ceremonii se dădu deoparte, iar un soldat intră, îngenunche şi se înclină până la podea.

– Vă ofer prea-plecatele mele scuze pentru că am îndrăznit să vă deranjez la ceas de tihnă, Boeru-sana! Aduc veşti de pe moşii – şi mă tem că nu sunt prea bune.

Iată, așadar, celebrele catrene-enigmă din Insulele Ducofer! Dacă vreți să aflați mai multe despre aventurile Fecioarei de Fier Forjat, nu uitați că vă așteptăm la Final Frontier în acest weekend cu reduceri speciale la volumul Cartea cu scoarțe de argint, ferecate, de Florin Pîtea!

(Sursa imaginii)

Scrie un răspuns