lege dreptate crux publishing
Despre lege, dreptate și alți monștri (III) – Șerban Andrei Mazilu
În februarie 20, 2017 | 0 Comentarii
Seria Cronici din Voss de Șerban Andrei Mazilu s-a distins prin modul în care autorul a împletit elemente de dark fatasy și clockpunk pentru a spune o poveste cu un profund substrat politic, social și religios. De aceea nu îl puteam ocoli în seria de interviuri inspirate din situația actuală din România.
 
 anotimpul-pumnalelor-serban-andrei-mazilu
Ambele romane din seria Cronici din Voss (Anotimpul pumnalelor și Jocul necromanților) pun problematici extrem de complexe reflectate prin prisma personajelor create – nimic nu este exclusiv bun sau rău, zona de penumbră dintre ele fiind, de fapt, realitatea la care toți trebuie să ne adaptăm. De aceea l-am luat pe Șerban Andrei Mazilu la întrebări, ca să aflăm cum jonglează el cu astfel de concepte.
CRUX PUBLISHING: Andrei, operele tale (în special seria Cronici din Voss, dar și seria The Angellove Society) abordează teme politice și sociale plasate pe un fond pesimist foarte îngrijorător. Cum se vede problematica lege versus dreptate prin prisma cărților și personajelor pe care le-ai creat?

ȘERBAN ANDREI MAZILU

Cred că am mai zis-o: eu îmi doream să fiu Batman. Pe bune! Cred că încă mai am poze cu costumele pe care mi le-am făcut, cu gadget-uri și chestii… Sigur, ideea de justițiar e foarte mișto când ești copil, cu atât mai mult cu cât nu este vorba doar despre un om cu simțul dreptății, care operează în afara legii, ci despre un super-erou. Iar asta s-a reflectat cam în tot ce am scris, inclusiv în multele texte nepublicate pe care le-am produs de-a lungul anilor.

Este un numitor comun al scriiturilor mele: eroul sau eroina care nu urmează întotdeauna legile oamenilor, ci mai repede propriile legi morale. O să observi probabil lipsa ezitării în acțiunile personajelor mele; nici măcar nu clipesc atunci când execută rău-făcătorul, ba chiar resimt o satisfacție nedisimulată. Adevărul e că și eu o simt. Undeva, la un anumit nivel, am știut dintotdeauna că o societate formată din ființe imperfecte nu poate da naștere unui sistem de legi perfecte. Și, dacă ăsta nu ar fi fost un factor important în activitatea mea, cu toții am auzit de cel puțin un caz în care, datorită justiției impuse de un stat sau altul, oameni nevinovați  au fost pedepsiți, iar infractorilor li s-a redat libertatea.

În scriitura mea, toate aceste caracteristici (sau efecte) negative ale regulilor, departe de a fi infailibile, sunt clar-vizibile. Sunt teme pe care nu le-am abordat doar pentru a accentua veridicitatea unei lumi imaginate de mine, ci și pentru că, voit sau nu, reprezintă frustrări personale.

 jocul-necromantilor-serban andrei mazilu
Am fost jefuit de două ori în public. Am fost agresat în public, cu martori, cu informații și numărul de înmatriculare al dihaniei care m-a pocnit, iar Poliția a ridicat din umeri. Nu cred că sunt singurul care a fost vreodată nedreptățit, ignorat sau pedepsit de legea ce ar fi trebuit să mă apere, în timp ce adevărații nemernici și-au văzut liniștiți de ale lor. Ce se întâmplă zilele astea subliniază exact ce am spus acum…
Și de-aici ideea de asasini care reglează conturile Universului, care echilibrează balanța. Cumva trebuie să existe o descărcare din prea-plin și asta o să găsești în cărțile mele. Retrăiești toate aceste frustrări, regăsești acea senzație groaznică de futilitate, doar ca să primești – fictiv măcar, într-un final – satisfacția că s-a făcut dreptate. Nu justiție, – dreptate -. În același timp, lucru ce mi s-a adus în vedere, vei descoperi acel sfârșit care, deși a fost interpretat ca o deschidere către o continuare a romanului, vrea doar să accentueze o convingere personală: în realitate, întotdeauna există un Rău mai mare. Las „și-au trăit fericiți…” pentru basmele ce nu doresc a traumatiza mințile tinere; adevărul, pe care orice adult îl știe și îl acceptă (într-o oarecare măsură) e că viața este, într-adevăr, o luptă constantă.
Sunt un cinic și mi-am exprimat părerea și pe blogul personal în repetate rânduri despre cât de corectă este viața în societatea noastră. În cea vossiană, însă, cum spuneam… un pumnal înfipt unde trebuie aduce o mică și deviantă plăcere, de care – cred – cu toții avem nevoie.
În comparație cu alți scriitori de-ai noștri care au tratat tangențial raporturile dintre stat, societate și individ sau dezbaterea legal vs. drept vs. moral, romanele lui Șerban Andrei Mazilu se concentrează pe exact astfel de probleme. În definitiv, unele acte ilegale pot fi justificate moral, în timp ce unele acte girate de legea în vigoare sunt pe cât de nedrepte pe atât de imorale – atât în romanele sale, dar și în viața reală.

Scrie un răspuns

  • []