…în afară de Oy (seria Dark Tower de Stephen King), căruia îi sunt devotată ca unei ființe reale de mai bine de cincisprezece ani. Și totuși, în 2017, dragonul Blu a lui Mircea Țara a intrat în viața mea și mi-a demonstrat că poți adora două animăluțe ficționale în același timp, fără să te simți vinovat și fără ca dragostea pentru unul să o știrbească pe cea pentru celălalt.

Bine, recunosc, Blu aproape că m-a forțat să mă gândesc dacă pot alege între el și Oy, dar decizia mea e să îi iubesc pe amândoi – și pe fiecare altfel.

Câteva cuvinte despre dragonul Blu

O diferență ar fi că cu Blu aș sta de povești ore în șir, căci deși nu vorbește la propriu, capacitatea lui de comunicare telepatică și gestuală este incredibilă. Blu pictează în mintea ta imagini cu lucrurile pe care vrea să ți le spună și mi-aș petrece o veșnicie sau două aflând de la el istoria Nlithiei pe vremea când marii (și micii) dragoni magici umblau liberi și se îngrijeau de bunul mers al lumii.

Oy vorbește foarte puțin și stricat, deși e și el foarte expresiv, dar unde e Oy e și Jake, și unde e Jake e și Roland, și unde e Roland lucrurile merg rău și cineva probabil încearcă să te omoare. Blu – când nu pornește în vreo aventură cu Lied în care cineva vrea să îl omoare pe bard – locuiește într-o bibliotecă, așa că este un partener ideal de conversație tihnită la un ceai cu esență de carru. E cam greu de mângâiat, fiind acoperit de solzi, față de Oy pe care nu l-aș mai lăsa jos din brațe niciodată, dar divaghez. 

Dragonul Blu, un mic Han Solo al Baladelor Nlithiei

Cei care i-au citit deja cărțile lui Mircea Țara știu că acest Cavaler al Dragonului are un ochi de microscop pentru detalii și o mână excelentă la personaje. Motiv pentru care, cu Blu m-a cucerit încă de când a apărut micuțul în Inima Dragonului, iar în Căderea celor 7 turnuri m-a convins pe deplin că știe exact ce face. Eu m-am declarat deja #teamBlu, pe care îl consider adevăratul erou al noului roman din seria Baladele Nlithiei, așa cum îl consider și pe Oy a fi adevăratul erou din seria Dark Tower (prietenii știu de ce).

Blu este un dragon de mici dimensiuni și e și tânăr pe deasupra – dovadă fiind faptul că abia în romanul Căderea celor 7 turnuri învață să se poarte mai mult ca un dragon și mai puțin ca o pisică, testându-și acele forțe pe care știe că le are, dar pe care încă descoperă cum le poate folosi. Nu mulți scriitori și-ar bate capul cu dezvoltarea personalității unui animal ficțional, dar cei mari o fac, și Mircea are toate șansele să ajungă printre ei.

Ce am apreciat imediat când l-am citit a fost că Mircea nu ni l-a oferit pe Blu de-a gata. Nu ne-a spus Iată, avem acest dragon magic, unealtă folositoare în caz că cineva are nevoie de un Deus Ex. Din contră, îl lasă să evolueze natural în relație cu companionul pe care și l-a ales pe post de cavaler – Lied – și îl crește cu grijă și atenție.

Dacă la începutul romanului Căderea celor 7 turnuri, Blu se comportă, comunică și suferă ca un copil, spre sfârșitul cărții realizăm că micuțul poartă pe aripi povara unei întregi lumi pe care își asumă să o salveze.

De-a lungul cărții și tonul lui devine mai serios, emoțiile lui mai puternice, maniera cu care creează conexiuni mentale și afective cu ceilalți devin mai solide, mai mature, ca la final, Blu să demonstreze că curajul dragonilor de odinioară îi curge prin vene la fel de natural ca și magia din care a fost zămislit.

Relația pe care Blu o dezvoltă cu Sunni – o fetiță din Osa și o piesă de rezistență a întregii intrigi a romanului – îl scoate pe micuț din galeria fiarelor care pârjolesc totul în calea lor și îl aduce mai aproape de oameni decât de bestii.

Un alt fel de dragon

Un moment cu adevărat aparte este acela în care ne întâlnim și cu alți dragoni în carte și ne dăm seama că Mircea a investit timp și înțelepciune în crearea lor, căci au personalități distincte. Aroganța pare a le fi trăsătura comună, dar Mircea are dreptate, asta vina la pachet cu statutul de entitate străveche creată din magie pură.

Dragonul Blu are însă și o valoare extraordinară de divertisment de-a lungul cărților – alături de alte personaje și mai ales în relație cu Lied – și, fiind mult mai expresiv și mai coerent în comunicare decât Oy, devine astfel și mult mai interesant.

Dacă nu am ști că e un dragon care stă de obicei pe umărul bardului, am uita și că e un antropomorf, fiind foarte ușor de confundat cu un personaj uman – să zicem un adolescent pus pe șotii, inteligent, șmecher, mereu cu replica la el, cu un umor aparte și cu o personalitate atât de badass, că dacă ar lua formă umană, ar fi probabil un hibrid de Tom Sawyer și Han Solo.

Blu poate scoate limba ofensat la un interlocutor, ca două minute mai târziu să înfrunte de unul singur un demon pentru a apăra persoana respectivă. Blu îți poate face cu ochiul complice la o idee nebunească pe care a pus-o la cale cu tine, ca o clipă mai târziu să pretindă că este numai o șopârlă inofensivă cu un apetit colosal pentru somn.

În fine, Blu îi este loial lui Lied cum îi este și Oy lui Jake – ambii demonstrând o fidelitate ieșită din sfera relației stăpân-animal de companie. La o adică, Lied depinde de Blu într-o mult mai mare măsură, căci Blu e vocea și magia lui.

Dragonul Blu vs. balaurii cu care ne-am obișnuit

Sunt convinsă că, pe măsură ce va crește și își va controla puterile pe care le are, Blu va deveni un aliat și mai de temut în ka-tet-ul lui Lied. Cu toate acestea, sunt sigură că nu își va pierde niciodată farmecul, ci că și-l va dezvolta. Orice paragraf, orice rând cu și despre dragonul Blu ne poate face să râdem în hohote sau ne poate pune pe gânduri cu privire la ce înseamnă cu adevărat prietenia, dragostea și jertfa. Experiența mea de aproape 15 ani cu Oy îmi spune că Blu nu își va dezamăgi fanii și că mai are încă multe surprize să ne dezvăluie.

Uneori fragil, de cele mai multe ori neînfricat, uneori comic, alteori profund și înțelept, Blu e pe cât de mic, pe atât de imens ca personalitate – este singurul din grupul nostru de ciudați care i se opune Țesătorului (cel mai temut vrăjitor din lumea cunoscută) cu nonșalanța cu care ronțăie un pește la micul dejun. Și nu numai că îl face pe bătrânul mag doar din vorbe, ci este și singurul complet neimpresionat de  puterile cumplite ale acestuia.

Blu nici măcar nu clipește în fața pericolelor – deși le înțelege foarte bine, nefiind nici pe departe iresponsabil – dar tratează cele mai multe situații cu o luciditate, o rațiune și o stăpânire de sine pe care ai vrea să o găsești la oameni reali și nu reușești.

Știi individul ăla în care ai încredere că va supraviețui dacă vin războiul sau apocalipsa și ai vrea să stai prin preajma lui ca să nu-ți pierzi mințile și să ai o șansă la viață? Blu e băiatul ăla.

Obișnuită cu dragoni de-a gata, enormi și fioroși, Blu face o binevenită antiteză unor frați de-ai lui mai celebri, ca Deathwing, Smaug, Toothless sau Temeraire, dezvăluind cele mai bune trăsături ale acestora și nici unul dintre defectele lor. Mai puțin aroganța, dar cum ziceam, când ești magie pură, ai și stima de tine la cele mai înalte cote.

Ce are Blu și nu au dragonii clasici, însă, este respectul, iubirea și blândețea arătate față de tot ce este viu. Meniți să protejeze corola de minuni a lumii și nu să o distrugă, dragonii lui Mircea sunt în esență bunătate, onoare, dreptate și adevăr. Entități superioare, înțelepte și puternice, de la dragonii Nlithiei ne așteptăm la îndrumare iar nu la foc și pucioasă. Nu că nu ar fi în stare.

Blu tocmai află ce poate, așa cum ziceam, nepierzând nici o ocazie să demonstreze că este totuși un dragon în toată puterea cuvântului. Dar ceea ce îl face unic în peisajul balaurilor mai vechi sau mai noi este faptul că inima lui este curată, pură, fapt care transpare din tot ceea ce gândește, din tot ceea ce spune, din orice gest și orice faptă.

Pentru cititor, contrastul e surprinzător și binevenit. În loc să dăm de fiara furioasă de câteva tone care fie vrea aur, fie să distrugă lumea, fie să devină instrumentul unui alt erou, dragonul Blu e mic, șmecher, extraordinar de carismatic, independent, plin de inițiativă, descurcăreț și, în fond, un tip mult mai bun decât Lied.

Lui Mircea îi plac mult personajele imperfecte, cele mai apropiate de viața reală, cele vulnerabile, cele care manifestă emoții, reacții și atitudini umane, de foarte multe ori aiuritoare. Apreciez foarte mult asta la el, căci putem empatiza mai bine cu oamenii care fac greșeli, ca și noi, decât cu supereroi desăvârșiți, care chiar ar fi în stare să arunce primii cu piatra.

Zic asta pentru că mi-am exprimat nu o dată nemulțumirea legată de modul în care se raportează Lied la Blu. Sigur, s-au cunoscut în urmă cu numai două luni conform cronologiei interne a seriei, iar Lied mai are încă foarte multe de învățat despre improbabilul său amic, dar asta nu justifică un oarecare egoism din partea lui.

Blu, pe de altă parte, s-a atașat imediat de jumătatea sa și este dispus oricând să își dea viața pentru cavalerul său. Sper numai să nu fie cazul niciodată. Aștept cu nerăbdare ziua în care Lied îl va iubi pe Blu pentru mult mai mult decât pentru rolul instrumental pe care îl are micuțul în viața lui. Blu merită mai mult.

Dragonul dovedește și el destule imperfecțiuni, înduioșătoare în umanitatea lor, demonstrând, dacă mai era cazul, că Mircea își vede și își scrie cu mare artă personajele. Îmi place lipsa oricăror compromisuri când vine vorba să le ofere protagoniștilor săi atât spațiu cât e necesar ca să se desfășoare nestingherite și îmi place varietatea de situații extreme în care îi pune ca ei să ni se dezvăluie cu toate atuurile și neajunsurile lor.

În loc de concluzie

Ce farmec ar mai avea o poveste dacă un dragon magic ar putea rezolva orice problemă din două fâlfâituri de aripi? Ei bine, citind Inima Dragonului și Căderea celor 7 turnuri ne dăm seama că Mircea Țara nu alege (și nu va alege niciodată) calea ușoară.

Motiv pentru care, în Osa, magia este interzisă, Blu nici măcar nu poate intra în cetate, iar eroii noștri – ca și micul meu prieten – trebuie să se descurce cu ce au la îndemână: imaginația, inteligența, curajul și toate celelalte resurse pe care pot pune mâna înainte ca Nlithia să se prăbușească într-un morman de cenușă.

Atât acum despre Blu, sunt sigură că și voi îl veți iubi la fel de mult ca și mine.