Fragment din Ascensiunea stelară (Stelarium II) de Ana-Maria Negrilă
În august 27, 2020 | 0 Comentarii

În cadrul campaniei #StaiAcasăȘiCitește, precum și cu ocazia reducerilor de vară, editura Crux Publishing vă oferă un fragment din Ascensiunea stelară (al doilea volum din seria space opera Stelarium) de Ana-Maria Negrilă. La orice comandă, transportul este gratuit prin curier!

Trailer Ascensiunea stelară

Descrierea cărții

După succesul de piață și critică avut cu romanul Regatul sufletelor pierdute, Ana-Maria Negrilă revine cu o continuare încă și mai spectaculoasă: romanul space opera Ascensiunea stelară, al doilea volum al seriei Stelarium. Am părăsit planeta Galene și ne îndreptăm alături de cei trei agenți secret din Regatul Celest spre o planetă exotică și misterioasă: Cardeea.

Bun venit într-o lume post-umană, dar cât de familiară, cu intrigile ei politice, cu conflictele ei mai mult sau mai puțin subtile și cu jocurile de culise puse la cale de personaje ale căror adevărate intenții abia le putem ghici! Sub razele de lumină roșie și fierbinte a lui Adranus își dau întâlnire personaje umane și non-umane, inteligențe artificiale, creiere vegetale și chiar… nave spațiale – și toate au un singur scop.

Care este acela și cine va ieși câștigător din această cursă veți afla numai citind Ascensiunea stelară!

ascensiunea-stelara-ana-maria-negrila

Fragment din Ascensiunea Stelară

Folosești calendarul, ceasul, orice altă modalitate de măsurare a timpului și astfel, îți stabilești locul în raport cu alte obiecte, blocându-te singur într-un univers care te va duce inevitabil spre marele sfârșit.

(Lumea din Hubb)

*

Un oraș plutitor era Hubb-ul, compus din mii de sfere de sunete și lumină. Totul era vibrație dincolo de ceea ce simțeau oamenii – o cascadă de note, pe care urechile nu le percepeau, dar care pătrundeau în structura materialelor sintetizate în sutele de ani de la colonizarea atmosferei de către echipajul navei Speranzia. Astfel, se formau habitate, o întreagă lume plutitoare. Fusese cea mai avansată navă a flotei plecate de pe Pământ, dar și cea mai mică, cu un echipaj de câteva sute de oameni. Elita științifică a acelor vremuri, ce se oprise pe Cardeea pentru a-și urma visul.

Hauer Uve își termină stagiul în lumea Con și începu să își adune conștiința risipită de vibrațiile înconjurătoare. Era peste tot și nicăieri, iar energia în care se plasase avea o frecvență stabilă ce îl făcea să fie pe Cardeea, dar în același timp să întrevadă și Pământul așa cum fusese înaintea plecării. Erau imagini în care nu se implica, existând pur și simplu pentru a le înregistra. Hubb-ul era și materie, și vibrație, iar pentru puțini, saltul dintr-o parte în alta era posibil.

Hauer își pipăi trupul, conștiința căutând golul ce urma să îl umple pentru a restabili echilibrul. Dincolo de vibrația timpul, exista orașul și casa lui.

Reveni într-o dimineață însorită cu sufletul neliniștit. Văzuse ceva în Con, ceva ce mintea lui umană nu reușea să își amintească. Informația exista undeva, dar nu mai avea acces la ea. Dacă s-ar fi întors în Conul de lumină, ar avut din nou acces acolo, dar așa, se rătăcise. Își schimbă poziția de levitație cu un sunet grav, iar Hubb-ul îl salută. Acolo, materia nu era înlănțuită de energia gravitațională și se asemăna din ce în ce mai mult cu forma ei de lumină. Încercarea de a defini timpul se manifestă prin înșiruirea unor cuvinte ce se pierd fără a reuși însă să contureze un portret al acestuia. În momentul în care scosese sunetul de întâmpinare, timpul lui devenise timpul Hubb-ului.

Își reluă poziția verticală, iar vibrația podelei se modifică susținându-l. Îi văzu pe ceilalți oameni în sferele lor de energie, apoi, cu un gând și o exclamație, modifică din nou structura pereților, făcându-i opaci. Implantul îi garanta accesul la mintea colectivă a naniților ce asigurau integritatea materialului din oraș. Fără notele-cod ale acestora, Hubb-ul ar fi redevenit lichid și s-ar fi pierdut în imensul ocean planetar. Acoperit cu celule fotosensibile și compus din materiale ușoare, orașul era o rețea imensă coordonată de IA Alexander – cel cu două fețe. Acesta verifica integritatea structurii, producea electricitatea folosită la propulsie sau sintetiza vibrațiile și folosirea notelor-cod, ce permiteau locuitorilor să interacționeze cu orașul.

Hubb-ul e nimic, e o curgere continuă și controlată a unui flux de particule, ce altfel s-ar alătura fluxului universal.

Miile de sfere plutitoare adăposteau o populație de o mie de oameni. O parte dintre ei aveau vieți paralele la suprafața planetei, asigurând legăturile economice cu Uniunea Insulară. O dată la câteva luni, aceștia se întorceau în oraș, urmându-i traseul, și apoi coborând din nou la noua destinație. Erau însă și cei care nu îl părăsiseră niciodată, care predau notele-cod la Colegiul Sol sau coordonau producția de pe orbită.

 Hauer aștepta o vizită nedorită, dar necesară. Se răsuci, învăluindu-se în veșmintele puse la dispoziție de Hubb. Era încă tânăr după standardele din oraș, vizitase de multe ori lumea Con, iar timpul lui personal era de-abia la început. Mai târziu, urma să conceapă trei fii promiși, iar viața avea să-i capete o nouă dimensiune. Era înalt și slab, cu fața prelungă și păr scurt, șaten deschis. Ochii îi erau mari și întunecați, două porți spre lumea Conului, iar expresia blândă.

Pereții tresăriră, anunțându-i apropierea vizitatorului, care intră tulburând vibrația locului.

− Timpul meu este diferit de al tău, pentru că ne mișcăm diferit, îl salută acesta.

Era scund și gras, o insultă la adresa figurilor imponderabile ale Hubb-ului.

− Bine ai revenit, Anss Herd.

Pereții se contorsionară extrudând câteva piese de mobilier. Se așezară pe niște scaune de substanță ce vibra, însoțiți de tonalitățile mesei apărute între ei − energie constrânsă să devină materie.

− Nu te-am mai văzut de mult, spuse Anss Herd cu tristețe în glas, dar nu și în ochi. Am aflat de pierderea onoratului tău tată în lumea Con.

Hauer clătină din cap. Cuvintele lui Herd erau false, așa cum îi era și chipul, și energia bolnavă. Conul deja nu îl mai accepta și de aceea, nu era bun decât să țină legătura cu reprezentanții Uniunii Insulare, cuprinzând arhipelagurile din emisfera nordică unde clima permitea așezările umane. Pentru Hubb-ul plutitor nu conta asta. Sferele organizate în roiuri pluteau pe curenții atmosferei cardeene până departe, în zona Marilor Smârcuri, de unde Uniunea extrăgea metanul.

− Mulțumesc, spuse Hauer simplu de parcă ar fi fost un lucru fără importanță.

Tatăl lui își încheiase existența de 400 de ani așa cum și trăise, dincolo de lume, și, în cele din urmă, energia i se amestecase cu lumina Conului.

− Moartea lui nu înseamnă nimic, după cum știi. Peste un număr de ani, particulele care-l compun se vor recombina din nou și biomolecular va fi din nou alături de noi, chiar dacă vom fi și noi tot molecule agitându-ne prin spațiu.

Anss tuși insinuant, privind în jur. Emise câteva note-cod ce făcură naniții din structura pereților să se agite. Spațiul nu era diferit de al oricărei sfere, deși Hauer era acum conducătorul Hubb-ului după dispariția tatălui său.

− După cum știi, m-am întors din Arhipelag, continuă de parcă ar fi răspuns unei întrebări lansate de Hauer.

Conducătorul nu era interesat de ce făcuse acolo și asta se simțea în murmurul persistent al sferei. Se încordă, agățându-se cu degetele boante de marginea scaunului. După cum arătau lucrurile, sfera avea să îl expulzeze curând pentru a-și proteja stăpânul de atingeri impure.

− Și? Hauer chiar nu era interesat de ce avea Anss de spus, pentru că citise totul în Con.

− Marele judecător din Arhipelag dorește acces la tehnologia Speranziei, spuse Anss șovăind și scuzându-se în același timp că era purtătorul acestor cuvinte.

Hauer începu să râdă, iar sfera se cutremură. Anss se încordă și mai tare, agățându-se de materialul scaunului cu o frecvență muzicală joasă. Avea și el micile lui trucuri, nu doar Hauer. Trebuia să fie acolo, și acolo avea să rămână!

− Ce-i cu pretențiile astea? exclamă Hauer, iar masa dintre ei se undui accentuându-i cuvintele.

− Să nu ne pripim, spuse Anss deranjat de aroganța conducătorului. Avem înțelegerile noastre cu Arhipelagul, iar ei ne furnizează materiile prime, așa cum noi le dăm tehnologia creată de făuritorii energetici.

− Și ce are asta de-a face cu Speranzia? Tehnologii tatălui meu au căzut de acord să renunțe la ea. Trebuie să mergem înainte, chiar pe secvența de timp unde am ajuns acum, dar, dacă va fi cineva care să reînvie Speranzia, locuitorii Hubb-ului vor fi aceia. Uniunea Insulară a avut Turbillionul, pe care l-a dezmembrat și folosit.

Reprezentatul Anss devenise în ultima vreme mai apropiat de Arhipelag decât era necesar. Îi privi învelișul energetic și constată că semăna cu aura unui om din insule. Așa de mult se rupsese Anss de ei? Tatăl lui îi atrăsese atenția asupra acestui aspect și chiar intenționase să îl elimine pe bărbat din sferele Hubb-ului, doar că între timp intrase în Con și alesese să nu se mai întoarcă. Acum, Hauer era singur. Hubb-ul avea să dăinuie orice ar fi fost, nealterat de oameni ca Anss, doar că uneori mai trebuia să ia și măsuri dacă orașul nu alegea să îi expulzeze singur.

− Judecătorii vor să ne ofere niște avantaje extraordinare, inclusiv accesul la sateliții economici, dacă le oferim locația Speranziei.

Hauer se ridică fixându-l cu ochii întunecați. Ce nevoie aveau de sateliți, când orbita era împânzită de replicatoarele de materiale?

− Nu mai insista. Cei care au ascuns Speranzia au avut un motiv dat de Con pentru asta. De aceea, nu voi accepta ca nava să fie în altă parte decât în zona protejată.

Anss se ridică la rândul lui, deși statura nu îl ajuta să facă vreo impresie.

− Deci cunoști locul unde se află? spuse cu o inflexiune a vocii ce înnegri suprafețele strălucitoare. Tatăl tău ți-a spus unde a ascuns-o pe Cardeea?

Tânărul începu să râdă de încercările jalnice ale lui Anss.

− Nu îl cunosc, minți el, pentru că sfera era deja întunecată și neadevărul nu avea să se oglindească pe pereții opaci. Tatăl meu a dispărut înainte de a mi-l spune, de aceea, răspunsul meu nu poate fi decât unul. Sper că judecătorii îl vor accepta, pentru că altă cale nu există.

Bărbatul înghiți furios în sec, simțind vorbele conducătorului ca tot atâtea noduri ce i se puneau în gât. Lui nu îi plăcea Conul, pentru că lumea Cardeei i se părea mai interesantă. Și ca el erau destui, sătui de imaterial și vrând să aibă acces la puterea insulară. Ce folos să plutești în sfere de vibrație și energie și să nu ai nimic din ceea ce contează? Tatăl lui Hauer fusese urmaș direct al comandantului Speranziei și-și protejase cu furie nava. De ce atâtea secrete? De ce atâta teamă?

Podeaua începu să i se fărâmițeze sub tălpi. Zâmbi strâmb și se agăță de zdrențele de materie. Avea și el ceva energie, chiar dacă nu o egala pe cea a fondatorilor. Deci așa! Mă dai afară? Furia îl făcu să strălucească roșu în spațiul întunecat. Fulgi negri pluteau între el și Hauer, amintindu-le că Hubb-ul putea fi distrus de un conflict. Un timp, sfera se contorsionă atrăgându-i pe ceilalți locuitori ai orașului, care formară o barieră în jurul ei. Timpul era acolo, static, urmărind cum cei doi se înfruntau. Își aminteau prezentul, nu ce fusese sau ce urma să fie. Nu erau un punct și o linie, ci se învârteau în cercuri. Totuși, o conștiință, cea a lui Hauer, nu dorea asta. Se retrase din zona curgătoare și îl azvârli pe Anss afară din sferă.

Acolo să rămâi!

Bărbatul se lovi de celelalte mingi, devenite brusc materie, și alunecă dincolo de Hubb, plonjând în norii deși din zona tropicală. Șocat de expulzarea rapidă, îi luă ceva timp să se învăluie în hainele energetice și să se folosească de curenți pentru a încetini. Plană ușor privind în sus, la Hubb-ul ca o salbă de mărgele luminoase pe cerul înserării. Se poticni apoi, apropiindu-se de sol și lovindu-se de aerul fierbinte și umed al junglei.

Reuși să se așeze cu greu într-o zonă liberă, blestemându-l pe Hauer. Conducătorul Hubb-ului îl aruncase cât colo cu aroganța tinereții și făcuse un lucru pe care tatăl lui nu l-ar fi făcut niciodată. Îl nesocotise, dar lucrurile nu aveau să rămână așa. Se ridică dintre ierburile roșii și o luă cu greu pe o potecă. Nu era obișnuit să meargă pe jos și curând începu să gâfâie. Blestematul de Hauer Uve! Totuși, nu avea importanță, pentru că Lumea Con îi spusese odată că avea să se întoarcă în Hubb! Dacă voia să scape de el, trebuia să distrugă orașul pentru a-l reconstrui înapoi. Numai așa avea să fie acceptat de ceilalți drept conducător!

Ana-Maria Negrilă a revenit pe piața românească de carte cu un roman, Regatul sufletelor pierdute, apărut la Crux Publishing în primăvara anului 2016. Și mare mi-a fost bucuria să constat că publicul cititor român a primit cu brațele deschise noul volum.

Spre sfârșitul aceluiași an, colega mea scriitoare ne oferă încă un prilej ca să ne bucurăm și să o felicităm. Căci, tot sub egida Crux Publishing, apare al doilea volum din seria StelariumAscensiunea stelarăo rundă încă și mai spectaculoasă de intrigi, comploturi, biotehnologie, inginerie spațială și explorări. Cei care au parcurs deja primul roman vor începe imediat lectura acestui nou roman. Celor care abia acum descoperă universul space opera al scriitoarei Ana-Maria Negrilă le urez bun sosit. Așteptarea ultimului roman, care să rotunjească trilogia Stelarium, nu va dura mult.

Lector Univ. Dr. Florin Pîtea

seria stelarium

Vezi și alte cărți semnate de Ana-Maria Negrilă!

Poate te interesează noutățile!

Scrie un răspuns