fragment regatul sufletelor pierdute
Fragment din Regatul Sufletelor Pierdute (Stelarium I) de Ana-Maria Negrilă
În august 18, 2020 | 0 Comentarii

În cadrul campaniei #StaiAcasăȘiCitește, precum și cu ocazia reducerilor de vară, editura Crux Publishing vă oferă un fragment din Regatul sufletelor pierdute (primul volum din seria space opera Stelarium) de Ana-Maria Negrilă. La orice comandă, transportul este gratuit prin curier!

Trailer Regatul sufletelor pierdute!

Descrierea cărții

La un deceniu de la apariția Împăratului ghețurilor, Ana-Maria Negrilă revine cu un roman mai vast și mai ambițios, Regatul sufletelor pierdute primul dintr-o serie space opera. Când spun „vast”, mă gândesc la dimensiuni comparabile cu Primăvara Helliconiei. Când spun „ambițios”, mă gândesc la o structură narativă multi-plan precum cea din Dune. Iar când spun „space opera”, mă gândesc la o societate imaginară complexă de genul celor din Seria Culturii.

Cadrul în care se desfășoară romanul este generos – o planetă extrasolară colonizată de descendenții unor astronauți tereștri. Pe de o parte, statele întemeiate de aceștia sunt într-un proces dinamic de rearanjare a relațiilor de putere – proces din care nu lipsesc spionajul, trădările și asasinatul. Pe de altă parte, tehnologiile utilizate de personaje permit abordări inedite ale activităților umane – fie că vorbim despre perpetuarea conducerii religioase, despre consolidarea puterii politice sau despre disimularea agenților secreți într-o societate inamică.

Lect. Univ. Dr. Florin Pîtea  (Cartea cu scoarțe de argint, ferecate)

regatul-sufletelor-pierdute-ana-maria-negrila

Fragment din Regatul Sufletelor Pierdute

Deasupra lui Alignak, satelitul lui Galene, Staţia Spaţială Liftport se rotea lent în jurul asteroidului de ancorare. Sten se amestecă printre turiştii de pe puntea-observator, aşteptând explozia încărcăturii pe care-o plantase mai devreme la centrul de asamblare. Era aglomerat, dar mulţimea-l proteja de roboţii ce asigurau securitatea zonei. Trebuia însă să-şi găsească o poziţie mai bună pentru captarea de imagini în sensomemorie. Înregistrarea era necesară agenţilor anh din flux şi Arhivelor regale, deci era important să rămână pe loc.

Se apropie de marginea observatorului. Dincolo de aripile de biopolimeri, ce împodobeau puntea, de pereţii transparenţi ai Staţiei, văzu faţa enormă a lui Alignak, iar în mijlocul ei, imaginea perfect rotundă a unui crater cu miezul întunecat şi cu marginile scăldate de-un soare aprig. Galene, mai spectaculoasă, mai albastră, dar mai îndepărtată, se ascundea dincolo de Staţie şi de braţele ei, adânc înfipte în roca asteroidului ca spiţele unei imense roţi cereşti.

Stând deasupra lumii, am tras bolta peste adâncul pustiei, am umplut de lumină stelele şi am acoperit de splendoare faţa planetelor; astfel, rotindu-mă înaintea haosului, am creat cercul vieţii.

Cercul Lumii. Galene acoperită de ape.

Sten era fascinat. Imaginea asta merită orice sacrificiu! îşi spuse, încercând să-şi liniştească bătăile inimii. Să fii deasupra lumii, să fii liber! Din păcate, nu putea rămâne. Trebuia să se întoarcă în Regat.

Grupurile de turişti se opriră lângă balustradele ce separau podeaua observatorului de spaţiul coborât până la zona de relaxare. Murmur de voci, paşi, exclamaţii.

Impulsurile electrice erau peste tot în jurul lui Sten, de la cele transmise de grafenul din structura pereţilor, la cele din bio-fluxul generat de creierul vegetal al staţiei. Informaţie la viteză de mai mulţi terahertzi. Date pe care le-ar fi procesat şi stocat în sensomemorie dacă ar fi avut timp. Date care i-ar fi fost ascunse dacă ar fi folosit trupul lui adevărat. Informaţii care, nefiltrate de implantul cu pseudoclathrin, i-ar fi ars creierul. Şi toate în afara fluxului anh, limitat la suprafaţa lui Galene.

Puţini tineri, dar nu era neobişnuit. La ora aceea a dimineţii erau la locurile de muncă, formau personalul de întreţinere, erau în laboratoare sau pe cealaltă staţie, săpată în miezul asteroidului.

Sten privi la ceasul din structura podelei albe – cifre roşii plutitoare pe suprafaţa reţelei strălucitoare. Mai avea puţin de aşteptat. Încărcătura pusă de el în centrul asteroidului urma să explodeze în curând. Pentru acel moment special, îşi cumpărase un costum la modă în Republică. O combinaţie de fâşii albastre şi mov dintr-un material pe care grafenul din ţesătură făcea să apară imagini stranii. Nu fusese o achiziţie necesară, dar plăcută…

Misiunea lui fusese avarierea centrului de pe asteroid, iar pentru asta trebuise să-şi abandoneze trupul. În schimb, corpul de împrumut îi dăduse siguranţa anonimatului, deşi reacţiile acestuia încă-l nelinişteau. Simţi o emoţie ciudată. Mâinile i se strânseră în buzunarele hainei, muşchii feţei i se contractară, ochii i se umeziră, respiraţia i se acceleră. Emoţia nu era a sa, ci a tânărului pe care izbutise să-l controleze până atunci. Undeva, conştiinţa acestuia se revoltă, iar spaima se insinuă treptat. Îşi îndreptă spatele şi căscă, trimiţând impulsuri către centrii nervoşi, o încercare de anihilare a momentului de derută. Trezit brusc, bărbatul se lupta cu el. Mai erau doar câteva secunde.

Nu se auzi niciun sunet, doar o vibraţie, o tresărire a materiei, de parcă Staţia şi-ar fi redus viteza, iar spaţiul s-ar fi curbat brusc în jurul asteroidului. Suprafaţa lui Alignak se aplecă pentru o clipă, iar turiştii de pe puntea de observaţie se treziră aruncaţi până aproape de balustrade. Plasele de aquamelt, sintetizate din firele păianjenilor deen, îi împiedicară să cadă pe podeaua restaurantului. Se auziră ţipete, iar Sten se apropie de marginea terasei. Dincolo de inelul luminat al Staţiei, se vedea suprafaţa asteroidului de ancorare şi intrarea în labirintul complexului, de unde se ridicau nori de praf. Apăru o perturbare, simţită şi de călătorii aflaţi în flux. Sistemele redundante pentru siguranţă intrară în funcţiune, iar nacelele îşi continuară drumul spre Liftport. După primul moment de panică, oamenii se liniştiră. Se auziră râsete nervoase. Erau obişnuiţi cu incidentele minore. Undeva, personalul staţiei intra în alertă, iar Sten le simţi neliniştea. Se aştepta să acţioneze în curând.

– Deplasaţi-vă în ordine spre locul de andocare, se auzi o voce.

Turiştii formară mici insule plutitoare pe suprafaţa lucioasă a podelei, iar grupurile începură să alunece treptat spre tunelurile secundare. Staţia mai cunoscuse impactul cu obiectele rămase din perioada primilor colonişti, cu gunoaiele spaţiale, ce nu fuseseră curăţate înaintea captării asteroidului în punctul Lagrange. De această dată, nu era vorba de-un incident minor. Impactul se simţise până jos, pe Galene, străbătând structura fractalică. Nu se temea însă, pentru că sistemele de stabilizare erau capabile să facă faţă şi unor perturbări mai mari în Liftport. Totuşi, explozia controlată afectase staţia internă, iar Sten simţi că mecanismul de securitate se pusese deja în mişcare.

Se desprinse încet de grup şi porni spre unul dintre tunelurile, conducând la zona mai liniştită a cabinelor personalului. Pereţii strălucitori conţineau reţeaua hexagonală a grafenului, iar lumina venea din structura materialului.

Se amestecă printre alţi turişti, stăpânindu-şi panica trupului de împrumut. Naniţii ce-i conţineau personalitatea nu erau atât de eficienţi. Dacă şi-ar fi folosit direct influenţa anh a corpului său adevărat, nu s-ar fi întâmplat aşa ceva. Ştiuse asta de la început şi de aceea, acceptase spaima celuilalt când naniţii îşi croiseră drum prin ţesuturi şi se cuplaseră la reţeaua neuronală. Trupul lui adevărat se găsea însă în Cripta Agenţilor din Regatul Celest şi trebuia, totuşi, să fie de acord cu Consiliul Anh, care alesese această metodă pentru misiune tocmai datorită versatilităţii ei. Îşi aminti prima dată când naniţii îi invadaseră corpul ca parte a antrenamentului, iar senzaţia pe care-o simţise atunci nu i se păruse neplăcută, deşi alţi candidaţi urlaseră, se zbătuseră şi încercaseră să scape din legături. El îi primise ca pe un dar, ca pe asigurarea că era vrednic să intre în rândurile Anh.

Să fii, să simţi, să trăieşti nu înseamnă nimic în închisoarea trupului. Ridică-te, descătuşează-te, mergi spre lumină, fugi de întuneric, apoi, fii puternic şi întoarce-te în mijlocul mocirlei, cufundă-te în ea şi ieşi învingător, dincolo de necurăţenie.

Îşi continuă drumul, sperând că încărcătura afectase componentele navei. Uniunea Republicilor Libere era arogantă să încerce construirea acelei corăbii stelare fără să se consulte cu Regatul, deşi lucrurile nu erau atât de simple. Tratatul de la Melhn le permisese să deschidă minele de pe Alignak şi de pe alţi asteroizi, dar o navă care să transporte un echipaj dincolo de sistemul planetar era cu totul altceva. Medită la călătoriile spre alte sisteme şi i se păru că undeva în Univers, Marele Um se cutremura în cercul lui de lumină. De fapt, nu era surprinzător; Uniunea Republicilor Libere acţionase întotdeauna astfel şi merita să i se dea o lecţie. Oftă fără să se poată opri.

Îi era foarte cald şi transpirase sub haina întunecată. Se uită într-unul dintre modelele-stele de pe pereţii tunelului şi văzu o faţă cu ochii mari, privindu-l ciudat. Un muşchi îi tresălta în obraz. Blestemaţii de naniţi! După realizarea misiunii, începeau deja să se retragă, arzând punţile neuronale. Trebuia să părăsească corpul acela înainte de-a fi prea târziu. O clipă, întrezări şi feţele unor femei cu ochi negri care-l implorau să plece. Nu erau însă amintirile lui. Podeaua-reţea i se curbă sub picioare şi, dincolo de senzaţia de ameţeală, ştiu că hăul de dedesubt nu era nici el real. Încă un strigăt şi-un nume. Se luptă să recapete controlul.

Privi în jur şi o coti pe un alt tunel. Era înconjurat de prea mulţi oameni. Aflat sub formă digitală, forţele anh îi erau mult reduse. Undeva, în apropiere, se afla intrarea într-o grădină urbană, care la ora aceea era probabil destul de pustie. Observă cum oamenii se grăbeau în aceeaşi direcţie. Staţia începuse deja evacuarea turiştilor spre nacele. Câţiva roboţi de pază trecură destul de aproape de grupul în mijlocul căruia se ascunsese. Îl căutau, dar nu reuşiră să-l repereze. Se simţea vulnerabil în apropierea lor, pentru că n-avea cum să-i manipuleze. Unul dintre efectele Tratatului de Neproliferare fusese interzicerea folosirii roboţilor în alte scopuri decât cele de protecţie a Staţiei şi de prospecţiuni miniere în sistemul planetar. Nu putea decât să se bucure că n-avusese până atunci parte de ei şi-n altă parte a lui Galene.

Se uită rapid în jur. Numai cupluri, copii, nicio persoană singură. Nimeni potrivit.

Era forţat să acţioneze la întâmplare, pentru că alt grup compact de roboţi se îndrepta spre el. Alunecă pe podeaua-reţea, încălţările folosind energia colectată de grafen pentru a-l propulsa. Se trase înspre intrarea în grădina-junglă în căutare de adăpost. Acolo, florile îşi întindeau corolele enorme deasupra aleilor, iar arbuştii îşi etalau frunzele aproape transparente, eleganţa foliajului multicolor sau rădăcinile diafane. Recunoscu experimentele genetice ale Cominternului. Undeva, exista un creier vegetal, care se ocupa de confortul vizitatorilor şi care le cerceta preferinţele pentru a crea o experienţă memorabilă. Pentru Sten, senzorii vegetali erau mai degrabă periculoşi.

Câteva viţe se întoarseră spre el de parcă l-ar fi adulmecat, aşa că grăbi pasul.

Aşteaptă.

Cine eşti? Nu te cunosc.

O voce vagă, prinsă undeva în undele de energie.

Nu o persoană…

Filamentele se mişcau în curentul de aer.

Sten tresări şi aproape se ciocni de-un bărbat între două vârste ce se grăbea spre ieşire. Turist, desigur, după hainele strânse pe trup, pline de reclame şi strălucind palid. Agenţii de turism din Republică, prospecţiuni miniere, figura puternică a preşedintelui Medina. O învălmăşeală hipnotică. Nu mai era timp, aşa că întinse mână şi-i apăsă un punct de la gât. Simultan, îşi retrase naniţii din corpul-gazdă, lăsând în urmă prioni modificaţi şi nanoparticule infecţioase, ce şterseră orice urmă a trecerii lui. Naniţii se înfipseră în carnea bărbatului şi se deplasară cu repeziciune spre creier, spre reţeaua neuronală, pe care puseră stăpânire imediat. Fostul lui trup rămase nemişcat, iar Sten se văzu dintr-o dată trecând dincolo de ochii celuilalt, dincolo de teamă, aflat doar în faţa marii surprize pe care al doilea bărbat o simţise când se lovise de el mai devreme.

– Mă scuzaţi, auzi o şoaptă care era a lui, de fapt, a celuilalt chiar înainte de transfer.

Sten simţi cum noul trup se clatină uşor, dar recăpătă brusc controlul şi-şi continuă drumul de parcă incidentul de mai devreme n-ar fi însemnat nimic. Transferul reuşise. Se îndreptă liniştit spre Liftport fără să privească la grupul de roboţi ce se grăbeau în sens opus. Naniţii extrăgeau deja informaţii din creierul celuilalt pentru a-l ajuta să-şi formeze noua personalitate.

Seria Stelarium reprezintă o saga închegată, gata să reziste oricărei critici, adevărată arhitectură literară; probabil cea mai importantă realizare științifico-fantastică românească a ultimilor cinci ani, greu de concurat în anii care urmează, cu puține rivale în anii trecuți.

Acestea fiind spuse, invităm cititorul să treacă, plin de încredere, pragul unui nou cosmos, avertizându-l totodată: fiecare capitol va fi și o provocare intelectuală, nu doar un pas înainte pe tărâmul aventurii.

OLIVIU CRÂZNIC (Vol. de colecție Ceasul fantasmelor)

seria stelarium

Vezi și alte cărți semnate de Ana-Maria Negrilă!

Poate te interesează noutățile!

Scrie un răspuns