Trilogia predestinare genetica ciprian mitoceanu
Fragment din romanul Insula Diavolului de Ciprian Mitoceanu
În aprilie 3, 2020 | 0 Comentarii

În cadrul campaniei #StaiAcasăȘiCitește, editura Crux Publishing vă oferă un fragment din romanul Insula Diavolului (al doilea volum din trilogia Predestinare Genetică) de Ciprian Mitoceanu. La orice comandă, transportul este gratuit prin curier!

Descrierea cărții

În cel de-al doilea volum al seriei Predestinare genetică, Ciprian Mitoceanu ne provoacă să luăm parte la un joc diabolic, a cărui singură miză este supraviețuirea, neuitând să ne avertizeze asupra consecințelor tragice pe care le putem întâmpina atunci când politicienii croiesc legile justiției după chipul lor hâd și conform intereselor lor sinistre.

***

”Lăsați orice speranță, voi, cei care intrați!”

Un nevinovat întemnițat pe Insula Diavolului și un criminal în serie liber, aflat în culmea succesului. Congresmanul Dawson își pregătește, pas cu pas, amendamentul, o lovitură decisivă pe care o va da justiției americane și însăși umanității.

Dar ce te faci când politica și genetica scapă de sub control?

În cel de-al doilea volum al seriei Predestinare genetică, Ciprian Mitoceanu ne provoacă, în obișnuitul său stil alert, să luăm parte la un joc diabolic, a cărui singură miză este supraviețuirea.

coperta insula diavolului ciprian mitoceanu

Fragment din romanul Insula Diavolului

Ciracii guvernatorului au arestat pe cineva în cazul hispanicului torturat şi al celuilalt individ ucis, dar se pare că nu au arestat pe cine trebuie. Nu ar fi prima dată când cineva este luat pe sus la întâmplare, doar pentru că autorităţile nu au nici un chef să-şi facă treaba sau vor să închidă cazul mai repede. Comoditatea funcţionarilor de la stat a ucis mai mulţi cetăţeni cinstiţi decât toţi criminalii la un loc.

Nu, ucigașul – adevăratul ucigaș – a reuşit să scape basma curată. Încă odată. Şi sunt sigur că o să lovească din nou. Pândeşte ocazia, numai. Tipul care a mărturisit ar fi admis și că l-a răstignit pe Cristos pe cruce numai ca să scape de bătaie și tortură. Așa cum mă așteptam, unul din noi s-a prăbușit, iar acum Harper jubilează că talentele lui de investigator au dat roade, în absența oricărui ajutor de pe continent.

Dar îl știu pe tipul pe care l-au arestat. Și nu e el. Dacă am avut vreodată dreptate într-un proces de crimă, dacă am fost vreodată convins de vinovăția sau nevinovăția vreunui client de-al meu, dacă am fost vreodată un expert în drept, atât de bun cum îmi era înainte reputația, acum o demonstrez. Arestatul nu este una și aceeași persoană cu individul căutat. Desigur, pot să mi-o dovedesc numai mie, pentru că javrele care conduc închisoarea asta nu m-ar asculta tocmai pe mine, nu?

Cine este psihopatul, totuși? În aparenţă, este genul de personaj şters, ultimul individ pe care s-ar gândi criminaliştii să îl interogheze. Cârpa tuturor, incapabil de orice reacţie când este violentat, umilit… Cine să vadă monstrul care se ascunde sub această mască?

Cine l-ar bănui, de pildă, pe Leo? E aşa de docil, aşa de şters, aşa de incapabil să reacţioneze violent chiar şi într-o confruntare în care este evident avantajat fizic… Cine să îl creadă capabil de două crime abominabile şi lipsite de sens?

Mai ales că – evident pentru toată lumea – Leo nu a avut niciodată de-a face cu hispanicul ucis, și, din câte știu eu, nici cu celălalt. Poate că s-ar fi înţeles, poate că ar fi găsit mult mai multe puncte comune cu ei decât am găsit eu cu el. Martinez a fost un individ retras şi tăcut, greu de scos din ale lui, potolit și cu nimic mai agresiv ca alții de pe aici. Cam ca Leo, nu?

Da, cine să îl bănuiască pe Leo? Nici măcar eu nu l-am bănuit, până când nu i-am găsit şişul, cu toate că trebuie să recunosc că, de când m-am prins de asemănarea lui cu Bundy, la trăsături și la caracter, îl țin pe puști sub supraveghere atentă.

Oricum, povestea cu șișul nu a fost ceva intenţionat. Niciodată nu m-am gândit să-i controlez prin lucruri. Nici nu am prin ce controla, la naiba, am cunoscut boschetari mai avuţi decât majoritatea coloniştilor. Dar când încercam să mă urc pe patul de sus, am călcat pe pătura de pe patul lui Leo şi m-am înţepat în talpă.

Nu m-am spart cât să dea sângele, dar dacă m-aş fi lăsat mai tare pe piciorul stâng, Leo ar fi fost pus în situaţia de a da nişte explicaţii. Când am simţit împunsătura, am apucat să-mi sprijin greutatea în mâini şi pe piciorul drept. Am coborât şi, după câteva clipe în care m-am asigurat că Leo nu este prin zonă, am dat pătura la o parte. Aparent amatorism, dar de fapt, o dovadă de genialitate marca Goldman.

Când dau buzna să ne cerceteze celulele, gardienii smulg aşternuturile sărăcăcioase de pe paturi şi le aruncă la grămadă în mijlocul celulei. Pe urmă se apucă de scotocit prin saltea și prin toate ungherele. Nu este o cercetare foarte meticuloasă, dar nici nu le scapă mare lucru. Cred şi ei că numai un tâmpit ar ascunde o armă în pătură.

Se pare că Leo este acel tâmpit genial. Şişul era minunat camuflat într-un soi de buzunar croit cu migală în însăşi ţesătura groasă și aspră a păturii. Trebuia să ai ochi de vultur sau să calci efectiv pe partea ascuțită ca să îţi dai seama că e acolo.

Nu este propriu-zis un şiş – de unde atâta fericire? Mai degrabă un pumnal artizanal confecţionat din coada de plastic a unei periuţe de dinţi și îndelung prelucrate cu ajutorul unei pietre aspre. Cine ştie cum să o facă, poate obţine un instrument letal din coada unei linguri, dintr-un creion sau dintr-o periuţă de dinţi. Se găsesc destule prin colonie, dar nici o clipă nu m-am așteptat să dau de așa ceva la Leo în pat.

Cine dracu’ l-o fi învățat ce să facă și cum? Samuel? În cine a avut el atâta încredere ca să îi ceară sfaturi și care dintre derbedeii de aici a avut răbdarea să îi dea lecții unui boboc pe care oricum îl cam pocnesc toți?

Poate că nu este cel mai bine realizat şiş; să poţi face așa ceva, și încă de calitate, presupune cunoştinţe şi un antrenament care îi lipsesc lui Leo, dar ce am descoperit este totuși o armă cu care poți omorî un om. O împunsătură rapidă în dreapta, sub coaste – numai idioţii din filme lovesc direct în coaste şi cuţitul trece ca prin brânză – şi individul se pricopseşte cu o hemoragie internă la nivelul ficatului.

Vena safenă. Nu toată lumea știe unde se găsește, dar în pușcărie înveți repede. Așa că dacă ştii, duşmanii tăi ar trebui să se străduiască să-ţi intre în graţii. Undeva pe la picioare? Pe partea internă a coapsei? Vezi că nu degeaba ai fost atent la lecţiile de anatomie?

Un stilet, o lamă, chiar şi un cuțit artizanal te fac să te simţi mai în siguranţă într-o închisoare, chiar cu riscul de a fi pedepsit de gardieni. Sau te pot ajuta să te răzbuni. De ce naiba şi-ar confecţiona Leo un astfel de lucru în condiţiile în care e calul de bătaie al tuturor dobitocilor? Nu a încercat niciodată să se apere, nu a încercat niciodată să atace pe cineva. Pur şi simplu şi-a încasat papara de câte ori i-a fost administrată, zâmbind și fără să toarne pe nimeni la gardieni.

De ce să-şi facă o armă dacă nu are de gând să o folosească? De ce? Nu confecţionezi una doar ca să-ți omori timpul – nu e genul ăla de artă de pârnaie, cu care să te lauzi dacă apuci să fii reabilitat. Şi genul de cuțit pe care şi l-a făcut Leo nu este o armă pe care să te bazezi când e vorba să ţii pe cineva la respect.

O lamă artizanală e, în esenţa ei, o soluție disperată de laş. Pândeşti momentul când potenţiala victimă nu e atentă. Ocheşti atent. Loveşti, înfigi adânc şi pleci. Nu stai să faci faţă furiei unui individ rănit, fie chiar şi mortal. Până să-i curgă tot borşul, tot poate găsi resursele necesare să te joace în picioare.

Să fie arma care a fost folosită la crime? Dacă este, atunci Leo are lipsuri îngrijorătoare. Numai un tâmpit ar mai păstra dovada capabilă să-l încrimineze. Oricum, nu avea pete de sânge pe ea când am găsit-o eu. Atunci de ce? În fine, nu te poţi aştepta ca un ţicnit să gândească întru totul raţional. Chiar şi unul deosebit de viclean, care a reușit să păcălească pe toată lumea.

Este sau nu Leo criminalul? Nu e o concluzie pe care să o pot trage aşa, pe loc, numai studiindu-i improvizația.

Dar analizând acţiunile lui mai atent… De ce să-şi întreţină condiţia fizică dacă nu reacţionează când e atacat? De ce să-şi facă o armă dintr-o periuţă de dinţi? S-a hotărât într-un final să înceapă să se apere de toți nenorociții care se iau de el? Îi este frică de cel care ne amenință?

Și de ce să țină secrete față de mine? De ce să-mi ascundă mie toate aceste lucruri, care sunt singurul lui prieten, singurul lui confident? Asta prevesteau privirile lui reci, zâmbetul misterios? De aia se lasă bătut și batjocorit cu orice ocazie? Să ne înșele pe toți? Pe mine?

Ciudat, dar nu îmi este teamă de el. Cu toate acestea, trebuia să știu. Așa că nu i-am ascuns nimic din ceea ce descoperisem. S-a înroșit, s-a bâlbâit și s-a jurat că nu a ucis pe nimeni și că nu are de gând să o facă. S-a jurat că vrea numai să se apere de cine ar mai avea chef să îl atace în viitor. L-am crezut? Nu știu… Nu știu ce să mai cred. Desigur că nu am să îl torn, dar o să am grijă să fiu atent de acum încolo.

Ore întregi am stat la taclale. Am făcut schimb de glume, dar au fost şi discuţii sterile, genul de discuţii de pe urma cărora nu te alegi cu absolut nimic, în afară de faptul că reuşeşti să creezi iluzia că ai ucis timpul cu folos. Dar, încetul cu încetul, am început să îl descos.

Ted Bundy mă privea de la prea mică distanță ca să nu încep să-i pun întrebări despre familie, copilărie și, da, până și întrebări despre evenimentele și problemele care l-au adus într-un final aici… A fost reticent, se vedea că îl durea teribil să vorbească despre asta, dar într-un final, Leo a început să-şi deschidă sufletul către mine mai mult și mai mult.

Trilogia Predestinare genetică se remarcă printr-un stil alert, răsturnări de situație, adrenalină și suspans. Subtextul acestui thriller distopic scoate la iveală un acid și foarte realist comentariu social, Ciprian Mitoceanu având talentul de a analiza la rece consecințele înfiorătoare pe care le pot avea ambițiile politice ale aleșilor asupra vieții cetățenilor. Există vreo diferență dintre lege și dreptate? Suntem noi numai niște marionete în mâna unor politicieni abili ce se joacă cu sorțile noastre? Și este, într-adevăr, genetica singurul răspuns la întrebarea cine suntem?

Trilogia predestinare genetica ciprian mitoceanu

Vezi și alte cărți semnate de Ciprian Mitoceanu!

Poate te interesează noutățile!

Scrie un răspuns