Continuăm seria de interviuri cu doamnele din portofoliul Crux Publishing cu o discuție cu scriitoarea Ana-Maria Negrilă. Remarcându-se cu romanele și povestirile ei SF și Fantasy, nu puteam să nu o întrebăm pe Ana-Maria despre ce înseamnă să scrii feminin sau masculin și cum vede eterna problematică a conflictului dintre sexe.
Ana-Maria Negrilă: Destul de complicat, pentru că, desigur, familia are prioritate, de aceea am niște ore mai deosebite de scris, de obicei după 21.20-22.00 când lucrurile se liniștesc prin casă.
Ana-Maria Negrilă: Diferențele de gen nu mi se par o problemă și nici faptul că sunt mai mulți scriitori, mai ales că pe unii dintre ei îi cunosc de mulți ani și ne-am mai intersectat în paginile unor reviste sau antologii.
Ana-Maria Negrilă: Da, este o diferență, pentru că avem moduri deosebite de a vedea lucrurile și de a interacționa cu alții. Teoretic, femeile sunt mai atente la detalii, poate foarte atente uneori, iar acest lucru se observă și la scriitoare, trasnformând lucrările lor într-o sinergie de sentimente, senzații vizuale și auditive. Femeile par mai interesate de psihologia personajelor, pe când lumile imaginate de bărbați sunt mai violente, mai dure, mai tehniciste.
Sigur că dincolo de diferența de gen, care se reflectă sau nu în texte, există și una dată de preferințele și personalitatea autorului. În plus, anumite lucruri pot fi învățate și deci adăugate sau omise – o scriitoare poate include scene mai violente dacă genul literar o cere, la fel și un scriitor se poate axa mai mult pe psihologie, dacă este necesar.
ANM: Fără îndoială, personajele feminine sunt mult mai greu de realizat din cauza stereotipurilor care le-au urmărit existența. Sigur că s-a depășit perioada ființelor gingașe, a celor pure, sau a păcătoaselor pocăite, dar și așa, o modă a fost înlocuită cu alta, iar mai nou, personajele feminine au ajuns să fie caracterizate de o independență supranaturală și de o detașare care din nou nu le este proprie. Ceea ce caut eu la personajele feminine este veridicitatea, un lucru care descopăr că este destul de greu de realizat.
Mai ales în zona SF, personajele feminine au căpătat un gen aproape neutru, iar, dacă cineva s-ar distra înlocuindu-le numele cu altele masculine, comportamentul lor ar fi în continuare în mare măsură logic. Deci, răspunsul la întrebare este că: mi-e mai greu să scriu despre personajele feminine, pentru că mă aștept să le realizez mult mai bine decât pe celelalte.
ANM: Nu cred că are importanță dacă scriitorul este femeie sau bărbat, dar contează dacă textul produs este bun sau nu. Oricum, doar o mică parte din personalitatea adevărată a autorului este vizibilă în text, iar ceea ce cititorul pare să întrezărească în spatele rândurilor nu este decât o imagine distorsionată și, uneori, atent construită a scriitorului.
ANM: Nu cred că m-am confruntat cu vreunul, dar este adevărat că am activat în domenii în care astfel de prejudecăți nu își aveau rostul. Ca scriitoare, am publicat destul de repede, am câștigat premii, am avut o carieră literară destul de lungă, iar, dacă m-am lovit de probleme, nu a fost din cauza faptului că sunt femeie, ci pentru că literatura este un domeniu ce naște emoții puternice. Sunt sigură, observând ce se întâmplă în jur, că aș fi fost în aceeași situație și dacă m-aș fi născut în cealaltă jumătate a umanității.
ANM: Am primit ajutor la începutul carierei mele, dar este greu de spus dacă nu aș fi fost sprijinită oricum indiferent de gen. Poate că la început să fi existat mirarea că o femeie scrie SF și mai ales cyberpunk.
ANM: Nu mi-am dorit niciodată să fiu altceva. Nu am pierdut vremea cu căutări de sine, pentru că am știut tot timpul cine sunt și ce vreau. Dacă aș fi fost bărbat, aș fi făcut același lucru.
ANM: Greu de răspuns la această întrebare. Probabil la categoria femeie model aș trece-o pe mama mea, care m-a ajutat și sprijinit în permanență (dar ce mamă nu face asta?), iar ca bărbat model nu pot trece decât un scriitor pe care l-am admirat întotdeauna – Umberto Eco.
ANM: Sich din Împăratul ghețurilor. Deși au trecut mai mult de 11 ani de când am creat-o, rămâne cel mai complex personaj feminin pe care l-am realizat și căruia i-am urmărit evoluția din copilărie până la maturitate.
ANM: Aici aș spune „agenții din Stelarium”, dar cum trebuie să mă refer doar la unul, mă voi limita la Adrew, de asemenea un personaj care trece printr-o serie de transformări, care în acest moment nu sunt în totalitate vizibile așa cum vor fi la finalul volumului al treilea al seriei.
ANM: Rebecca, din romanul cu același nume al scriitoarei Daphne du Maurier, este un personaj pe care l-am simțit întotdeauna extrem de real. Personajele feminine sunt în general greu de realizat din cauza stereotipurilor sau tendinței de a aluneca în melodramatic. Rebecca mi s-a părut însă naturală, iar evoluția ei de la tânăra naivă, la femeia gata să-și apere căsnicia, foarte bine realizată.
ANM: William de Baskerville, din Numele Trandafirului (Umberto Eco), este un personaj complex, un amestec interesant între un călugăr, un om de știință și un filosof, totul bine condimentat cu o personalitate puternică, o combinație strălucită între Sherlock Holmes, Roger Bacon și William Ockham.
Ana-Maria Negrilă: Nu văd un conflict între sexe, în schimb văd unul între oameni care vor să acapareze totul, care se folosesc de atuurile cu care s-au născut pentru a-i înșela și răni pe ceilalți, în timp ce țin bine echilibrul între faptele lor și lege, și oameni care le permit acest lucru, nu pentru că ar fi slabi, ci pentru că nu acceptă existența unor semeni care nu s-au născut și nu trăiesc decât pentru propriile dorințe.
Ana-Maria Negrilă: Mulțumesc și eu!
