imparatul gheturilor fragment de roman
Împăratul ghețurilor | Fragment de Roman
În iulie 16, 2020 | 0 Comentarii

Știți cum promovăm noi ideea de a sta acasă și de a citi? Ei bine, pentru că avem Summer Sales și ne dorim să trăiți fantastic în fiecare zi, editura Crux Publishing vă oferă un fragment din romanul Împăratul ghețurilor de Ana-Maria Negrilă!

Descrierea cărții

La mai bine de un deceniu de la apariție, romanul Împăratul Ghețurilor (câștigător al Premiului Vladimir Colin în 2008) redevine în sfârșit disponibil iubitorilor de science fiction într-o ediție revizuită și adăugită. În anul 2019, drepturile de publicare ale romanului Împăratul ghețurilor au fost cumpărate de editura Metropolis Media Group (Ungaria), iar acesta a apărut cu titlul Jégcsászár.

Împăratul Ghețurilor – Prezentare

Într-un viitor îndepărtat, Pământul trece printr-o nouă glaciațiune, iar supraviețuitorii trebuie să reclădească civilizația umană înfruntând condiții extreme. În Orașul ridicat deasupra permafrostului, tânăra pre-văzătoare Sich încearcă să ducă o viață liniștită printre cărți, ferindu-se de intrigile Consiliului, de conflictele dintre corporații și de abuzurile forțelor de ordine Ospitaliere.

Dar când un vârtej apărut brusc, parcă dintr-o altă dimensiune, amenință să distrugă metropola, Sich este forțată să colaboreze cu autoritățile pentru a desluși misterul: cine provoacă acest cataclism natural și, mai ales, cum poate fi oprit?

Cei care sunt familiarizați cu seria Stelarium, semnată de scriitoarea Ana-Maria Negrilă, vor avea câteva surprize de proporții citind acest roman. Cei care au lecturat prima ediție se vor bucura să regăsească o poveste cunoscută, dar totuși diferită.

Tuturor celorlalți, scriitoarea le propune explorarea unui univers științifico-fantastic de o magnitudine uluitoare, ce împletește elemente de thriller parapsihologic cu biopunk, fantasy și noir. Cu alte cuvinte, Împăratul Ghețurilor invită la o aventură dinamică și complexă, care se citește și se trăiește pe nerăsuflate.

imparatul gheturilor ana maria negrila

Fragment din romanul Împăratul ghețurilor

Coridorul era din nou plin de oameni. Nu știu cum se întâmpla, dar întotdeauna când discutam cu Reteul, se nimerea să fie ora când muncitorii își terminau ziua de lucru. I-am urmărit o clipă cum se scurgeau spre camerele lor, cu fețele marcate de oboseală și îngălbenite de lipsa soarelui. Ei se duceau să se odihnească, noi de-abia plecam după treburi. Exista probabil o dreptate pe lumea asta – niciun moment de liniște pentru cei răi – se spunea.

– Cum crezi că o să-l descoperi pe pre-văzător chiar dacă se află pe lista ta? mă întrebă Reteul.

– Dacă fac rost de frecvența puterilor de pre-văzători care, mai mult ca sigur, a fost testată la ajungerea lor pe Gemeni, nu trebuie decât să o compar cu frecvența psi a Maelstromului și identitatea pre-văzătorului va fi descoperită. Forța lui e egală cu aceea a Vârtejului pe care îl generează.

– Dar noi nu posedăm date ale Vârtejului, interveni Tod.

Reteul făcu un semn de nerăbdare:

– Faceți rost și încă repede!

Eram sigură că aveam dreptate și că viziunea mea nu mă înșelase. Totuși, încă nu știam nimic de Jariel, hoțul, și de Tachiel, cel care sabotase cu ani în urmă navele comerciale ce plecau spre continentele din sud.

Reteul dispăru imediat ce îi dădu lui Tod codul transmisiei spre Gemeni. Mediul Sakya avea culoarea roșie, oficială, a formațiunii Konsol. De fapt, toată carcasa era acoperită de mici inimioare pe care scria „Produs nedăunător mediului”. Sigur, toată reclama asta era o prostie care la un moment dat avusese un rost, dar care acum se perpetua, probabil în virtutea inerției, pentru că pe lume rămăseseră foarte puține lucruri care să mai dăuneze stratului de gheață.

Cu un clic urmat de câteva note muzicale, sigla Gemenilor începu să se rotească pe ecran. Inițial, stațiile fuseseră construite sub patronajul celei mai puternice formațiuni – Viitaz. Cum de nu bănuiseră pre-văzătorii aceia, despre care se spunea că vedeau la sute de ani în viitor, ce avea să se întâmple cu Gemenii numai peste câteva decenii, nu reușeam să-mi explic. Probabil era la mijloc ironia sorții, de vreme ce stațiile deveniseră închisoare tocmai pentru cei care le proiectaseră. După apariția Gemenilor, însemnul Viitaz se transformase în două cercuri argintii, iar acum eu urmăream pe Sakya alte două sfere gri-metalice, intersectate, plutind pe un fond roșu și verde. Sigla stațiilor orbitale. Transmisia era clară, totuși uneori imaginea se rupea parcă, iar dansul sferelor devenea mai lent.

Am accesat zona dosarelor, dar parola lui Tod nu părea să fie valabilă și acolo. Pe ecran îmi apăreau fișierele unde puteam să intru, o listă lungă, dar nefolositoare. În comparație cu aceasta, partea interzisă era destul de restrânsă.

– Care-i problema? mă întrebă Tod, văzând că nu reușeam să ajung la dosarele pre-văzătorilor.

Până atunci stătuse relaxat în scaun și mă privise cum mă chinuiam să accesez baza de date ascunsă în spatele sferelor.

– Nu avem codul, i-am spus.

Sigla revenise pe ecran după ultima încercare și acum era barată de o inscripție cu litere negre pe fond roșu. Accesul interzis.

Reteul plecase și oricum nu știam dacă el avea autoritatea necesară ca să ceară deblocarea fișierelor.

– Ce crezi că s-a întâmplat?

– Mai mult ca sigur că ospitalierii de pe Gemeni s-au supărat când Consiliul le-a oprit aprovizionarea, răspunse Tod privindu-mă șiret. Acum au închis și ei accesul la dosare.

– Mă întreb la ce o să le folosească? am spus.

Tod  pufni.

– La nimic, dar crezi că ei se gândesc la asta acum?

M-am ridicat de pe scaun și m-am sprijinit de birou.

– Avem vreo șansă să dăm de Reteul sau de altcineva care să ne ajute?

– Habar n-am! Am putea încerca să luăm legătura cu șeful stației, dar cine o să ne creadă că lucrăm pentru ospitalieri? Probabil că nu o să se grăbească să ne dea parola.

– Ne-ar da-o, dacă ar fi cu noi cineva de la Konsol.

– Dar cine?

Împăratul ghețurilor: Trailer

Nu aveam idee unde plecase Reteul, iar ceilalți directori pe care-i cunoșteam nu aflaseră, mai mult ca sigur, implicațiile afacerii Vârtejul. Reteul îmi spusese de la început că doar puțină lume fusese anunțată de cooptarea mea și a lui Tod. Practic, nimeni nu știa de noi. Asta mi-a dat un sentiment ciudat de invizibilitate – acum nimeni nu aflase de existența mea, mai târziu, dacă urma să dispar, nimeni nu avea să se neliniștească, nimeni să pună întrebări și să mă caute.

– Poate nu am abordat problema cum trebuia, i-am zis lui Tod și m-am așezat la loc pe scaun. Nu-mi vine să cred că Reteul a primit un cod care nu dă accesul decât la primul nivel de securitate.

Tod se rotea pe scaunul din fața mediului și rânjea. Se vedea că punea ceva la cale.

– Ce-ar fi să-mi dai biletul pe care a scris codul?

Simțeam că mă enervez. Tod se hâțâna pe scaun și-mi râdea în nas.

– Bănuitoare? mă întrebă și îmi întinse o bucată de hârtie gălbuie, lucioasă, din cea pe care numai ospitalierii nu o mai foloseau de când fusese parțial interzisă prin Decretul Mediului.

Am despăturit-o, am citit parola pe care tocmai o folosisem și, când am întors biletul pe partea cealaltă, am găsit un alt șir de cifre și numere – al doilea cod. Tod nu mi-l spusese și așteptase să vadă dacă aveam să îmi dau seama sau din contră, să plec prin oraș căutându-l pe Reteul. Îmi venea să-i înfig în gât unul din discuri! Acest gen de farse îmi amintea de Oriel.

– Mă întreb ce ai fi făcut dacă te-aș fi trimis după Reteul, l-am întrebat cam nervoasă. Te-ai fi ascuns după ușă și ai fi așteptat acolo vreo două ore?

Zâmbetul i se lăți pe față și tare i l-aș mai fi fixat acolo odată pentru totdeauna.

– De ce crezi că am făcut asta? mă întrebă.

– Din cauza listei de nume pe care mi-ai furat-o din buzunar?

– Lista ajunsă în carn-el-ul meu.

Am rămas din nou uitându-ne unul la altul de parcă am fi fost gata să ne încăierăm. Doar Velmer mai reușea să mă enerveze atât de tare! De fapt și Oriel, care ascunsese corpul uneia din victime într-un dulap frigorific de la K. Îmi aminteam încă oamenii fugind înspăimântați și grupurile de ospitalieri înconjurând magazinul.

– Acum că suntem oarecum chit, redevenim prieteni? mă întrebă după o clipă și îmi întinse mâna.

Nu aveam chef de poantele lui, dar aș fi făcut orice să terminăm discuția, să introduc parola și să aflu odată nenorocitele alea de frecvențe. I-am strâns mâna și-am rostit solemn.

– Prieteni!

Mai degrabă aș fi atins o bucată de gheață. Pielea îi era umedă, foarte rece și neplăcută la pipăit. Fără să mă vadă, mi-am șters palma pe pantaloni. Parcă simțeam o peliculă lipicioasă usturându-mă când îmi mișcam degetele. Dacă nu m-aș fi grăbit, m-aș fi dus să mă spăl pe mâini.

I-am spus lui Tod să mă lase lângă Sakya. Am introdus parola și am trecut de data asta destul de ușor de zona sferelor rotitoare. Când pe ecran  apăru scris Pre-văzători, am cerut întâi Varotej, numele cu care pre-văzătorul își semnase mesajele. Nu am primit niciun rezultat. Apoi, am introdus cele cinci nume din viziunea mea.

După o așteptare de câteva minute, rezultatul mă uimi tocmai pentru că nu părea să aibă nicio legătură cu lista de frecvențe pe care o cerusem eu.

Frecvențele erau trecute în cifre la sfârșitul rândului, iar înaintea lor apăreau, din nu se știe din ce motiv, numele concernelor. Era adevărat că Armilius falsificase prevestirile și acest lucru se răsfrânsese negativ în special asupra Fas-ului și Konsol-ului. Apoi, Elgaliel dăduse foc în repetate rânduri depozitelor Konsol, iar Oriel îi omorâse tot pe directorii unei filiale Kod. Era clar că o coloană desemna victimele lui Armilius și ale celorlalți, însă nu înțelegeam ce rol avea alta, în care albul Benez apărea o dată, iar albastrul Fas și roșul Konsol de două ori.

M-am uitat la Tod și l-am întrebat:

– Ce zici de asta?

Ca de obicei, nu avu niciun răspuns.

Vezi și alte cărți semnate de Ana-Maria Negrilă!

Poate te interesează noutățile!

Scrie un răspuns