literatura neo noir
Influențele literaturii Neo Noir și a curentului Beat Generation în curentul Generation X
On December 9, 2020 | 0 Comments

Răzvan T. Coloja, autorul romanelor de ficțiune transgresivă Soldați ai terebentinei (premiat în cadrul Concursului Național de Creație Literară “Vasile Voiculescu” – 2015), Pangeea, toamna, Aer și MSbP și Recolta roșie ne oferă astăzi o analiză a influențelor și interferențelor literaturii Neo Noir în curentele Beat Generation și în mai noul Generation X, atât din punct de vedere beletristic, dar și sociologic.

Definit ca și concept (atât din punct de vedere literar cât și sociologic), Generation X reprezintă pe de o parte cohorta generațională născută în jurul anului 1978, pe de altă parte – din prisma beletristicii – o tentativă de a expune frustrarea la nivel de adult a unei generații lipsite de un război ori de o revoluție definitorie.

Romanul cu același nume al lui Douglas Coupland dă startul curentului literar ce va fi ulterior cunoscut drept „ficțiune transgresivă”.

Reprezentanții de seamă ai acestuia – Chuck Palahniuk, Irvine Welsh, Brett Easton Ellis, Craig Clevenger – conturează personaje distincte ce fac uz de acte de rebeliune menite să le evidențieze condiția umană. Lipsa de conformitate se traduce prin incendierea mașinilor (Coupland – Generation X), critica societății de consum într-un stil ideologic vecin cu cel al Școlii de la Frankfurt și eseurile lui Theodore Adorno (Palahniuk – Fight Club), consumul de stupefiante (Welsh – Trainspotting), fraudă și uz de fals (Clevenger – The Contortionist’s Handbook), ori pur și simplu acte antisociale, vag izvorâte din asocial și din ceea ce Durkheim numea „conceptul de alienare”.

Paralelele curentului Generation X cu Beat Generation (Ginsberg, Kerouac, Burroughs) sunt evidente. Același grad de asocial și uneori antisocial apare și în scrierile ultimilor:

  • Tema recurentă a sexualității percepute ca fiind deviantă (Who were fucked in the ass by these saintly angels […] with mother fucked – Ginsberg, Howl);
  • Tema necrofiliei în Crash a lui Ballard;
  • Temele homosexualismului și ale bisexualității în Naked Lunch al lui Burroughs;
  • Tema condiției artistului și – implicit – a individului în societate:

Who were expected from universities for publishing obscene odes on the windows of the skull – Ginsberg, Howl;

Everything in the universe is something else; a Saint is a human is a cockroach is a man, and the Devil is just an angel who asked for More” – Clevenger, Dermaphoria;

I saw the best minds of my generation destroyed by madness, laughing hysterical naked, dragging themselves through the negro streets are dawn looking for an angry fix. Angelheaded hipsters […] through the starry dynamo in the machinery of the night – Ginsberg, Howl.

Literatura Neo Noir și ficțiunea transgresivă

Curentul Neo Noir augmentează ca segment oarecum complementar ceea ce definim azi drept „ficțiune transgresivă”. Sub-nișă a unei nișe, o tumoare izolată a literaturii de sorginte americană, Neo Noir-ul îl are ca reprezentant de seamă pe Will Christopher Baer, autor al romanului Kiss Me Judas.

Temele tratate sunt acerb copiate din întregul definitoriu al ficțiunii transgresive (furtul de organe, sexualitatea, iubita dementă, dragostea nepotrivită ce cochetează cu impulsurile erotice dictate de starea de  psihoză din tulburarea de personalitate borderline ori cu cele de lascivitate impuse de episodul manic al ciclotimiei  sau tulburării bipolare I, consumul de droguri, actul transgresiv și nonconformist etc).  Peste aceste teme se adaugă un substrat literar descriptiv inspirat din curentul cinematografic Neo Noir al anilor ’30 -’40 transpus în scriitură prin definirea romanțată a personajelor, incidente situaționale ca încărcătură de mister precum și de decor, introspecția personajului principal și un flow of consciousness verbalizat la persoana I, aferent respectivei introspecții.

Dacă în ansamblul lor promotorii curentului Generation X fac uz de alienare și condiția umană în societate ce generează o frustrare nedefinită cu explozie iminentă sau directă împotriva societății moderne, în Neo Noir se pune mai mult accent pe romantism și melancolie.

Influențe și interferențe: Neo Noir, Beat Generation, Generation X

Interesant de observat cum aceste trei sub-curente literare, aflate toate sub egida permisivă a ficțiunii transgresive, se întrepătrund și fac uz de elemente de stil, dialog ori situaționale intra-grup. În Dermaphoria lui Craig Clevenger întâlnim o aură extrem de difuză de mister ce se cere deslușit, caracteristică celor din Neo Noir, dar și romantismul melancolic, declarat uneori cu patetism prin vocea internă și însoțit de o cadență ritmică a textului ce duce cu gândul spre poeții din Beat Generation (Carl Solomon de exemplu): Her sleeping breath brushes my face and blows the ashes from my memory (C. Clevenger, Dermaphoria).

Romantismul din Neo Noir cochetează cu singurătatea individului din poezia americană a lui 1835-1845. Un bun exemplu în acest sens este Alone a lui Edgar Poe, care-și declară condiția de om încă din primul vers, o lungă tânguire cap-coadă, pe care o întâlnim și în poezia lui Will Christopher Baer.

From childhood’s hour I have not been / As others were—I have not seen  / As others saw—I could not bring / My passions from a common spring— / From the same source I have not taken / My sorrow—I could not awaken / My heart to joy at the same tone— / And all I lov’d—I lov’d alone— / Then—in my childhood—in the dawn / Of a most stormy life—was drawn / From ev’ry depth of good and ill / The mystery which binds me still— / From the torrent, or the fountain— / From the red cliff of the mountain—  /From the sun that ’round me roll’d / In its autumn tint of gold— / From the lightning in the sky / As it pass’d me flying by— / From the thunder, and the storm—  / And the cloud that took the form / (When the rest of Heaven was blue) / Of a demon in my view—.

Tânguirea lui Poe o întâlnim atât la Baer cât și la Clevenger. Ea apare într-o oarecare măsură în proza lui Clevenger, ca stindard al suferinței umane și, mai pregnant, la Ginsberg (America I’ve given you all and now I’m nothing. / America two dollars and twentyseven cents January 17, 1956. / I can’t stand my own mind. – A. Ginsberg, America).

Dacă Palahniuk, Welsh și Ellis sunt mai detașați de romantism și mai magnetizați de sarcasm și critica dragostei, la Craig Clevenger descoperim o urmă de speranță: They’re not failures. They’re steps. Small bits of progress.

Dragoste în vremea ficțiunii transgresive

Dragostea e tratată după modelul Yeats și la Douglas Copland în Girlfriend in a Coma. Nevoia de exprimare a iubirii cochetează la ambii cu un substrat aproape religios, de totală dedicare și de o umilitate ce poate fi tradusă mai permisiv drept „act de venerație”: Had I the heavens’ embroidered cloths, / […] But I, being poor, have only my dreams;   / I have spread my dreams under your feet;   / Tread softly because you tread on my dreams. (W.B. Yeats).

Poate cel mai îndepărtat de galaxia ficțiunii transgresive și totodată cel mai greu de plasat în pânza nișelor acesteia este J.G. Ballard. Mecanofilia din Crash și sexualitatea deviantă, cuplate și îmbinate în acte ce cochetează cu insubordonarea față de normele sociale pot fi desigur socotite ca sateliți ai curentului Generation X, dar romanele ulterioare ale lui Ballard cochetează cu doar cu bizarul situațional abstract întâlnit doar în opera lui Ballard, după care se distanțează spre existențialism kafkian sau chiar science fiction.

Această pânză difuză de teme recurente ce unesc sau distanțează curentele Beat Generation, Neo Noir și Generation X este observabilă doar în contextul operei reprezentanților curentelor respective. Iar aici mă refer la totalitatea operelor acestora, nu doar la acele titluri rebele și atipice, considerate de autorii lor și criticii literari drept „experimente de stil sau temă” și care se întâmplă – prin natura lor stilistic-situațională – să se integreze într-una dintre aceste trei nișe ale ficțiunii transgresive. Dacă Ginsberg și Kerouac și Carl Solomon și-au păstrat direcția din cadrul Beat Generation, Palahniuk a schimbat radical macazul menținut până la Invisible Monsters, iar titluri precum Pigmy sau Damned diferă radical de stilul care l-a consacrat drept autor american și care, totodată, îl distanțează tot mai mult de curentul Generation X. Același lucru îl pot spune despre proza scurtă a lui Clevenger și, într-o măsură mai mică, despre ultimele încercări editoriale ale lui Douglas Coupland. Fidel stilului, temelor, criticii consumerismului și sarcasmului în raport cu societatea a rămas în Generation X doar Brett Easton Elllis (Glamorama, Imperial Bedrooms, Less Than Zero).

De la literatură la sociologie

Pe planul Beat Generation și-au păstrat direcția până la capăt atât Burroughs cât și Ginsberg, Solomon și Jack Kerouac. Am putea spune că anii ’60 -’80 au fost mai conservatori din punct de vedere stilistic, ceea ce nu e neapărat un lucru rău.

Ceea ce Școala de la Frankfurt numea bastardizarea artei prin consumerism în cadrul sociologiei și a teoriei critice definite drept curent s-a transpus azi în salturile stilistice pe care le întâlnim la Chuck Palahniuk, Coupland sau chiar Craig Clevenger. Pentru că, la urma urmei, cu succesul vin câștigurile materiale și odată cu acestea nevoia de a menține fluxul de bani constant. Ceea ce la rândul ei presupune o acomodare la nivelul cerințelor fluctuante ale pieței editoriale autohtone; acomodare pe care autorul de ficțiune transgresivă nu o poate realiza fără a recurge la compromisuri tematice, stilistice și chiar de etică nescrisă a scriitorului.

Din pricina consumerismului, literatura s-a îndepărtat de la ceea ce Allen Ginsberg numea „cititorul dedicat”.

Who ate fire in paint hotels or drank turpentine in Paradise Alley, death, or purgatoried their torsos night after night / with dreams, with drugs, with waking nightmares, alcohol and cock and endless balls.

Exit stage left.

Ficțiune transgresivă Răzvan T. Coloja

Ofertă specială Răzvan T. Coloja

Leave a reply

  • []