Millie ne scrie astăzi despre romanul Insula Diavolului de Ciprian Mitoceanu – al doilea volum din seria Predestinare genetică. Ne bucurăm că nu conține prea multe spoilere, dar destule cât să vă facă nerăbdători să citiți întreaga serie. I-a plăcut lui Millie Insula Diavolului? Hai să vedem…
Volumul intermediar dintr-o trilogie poate avea ghinionul de a fi mai puţin interesant, fiind cel care trebuie să facă trecerea între introducere şi deznodământ. Nu acesta este cazul și cu “Insula Diavolului”, volumul al doilea din seria “Predestinare genetică” de Ciprian Mitoceanu, pentru că romanul are foarte multe surprize plăcute pentru noi.
La sfârşitul primei cărţi din serie, “În sângele tatălui”, Leo este condamnat şi deportat pe Insula Diavolului în urma unui proces bazat pe amendamentul Dawson, în timp ce Robert, un psihopat veritabil cu o afinitate criminală pentru femeile brunete, intră în slujba congresmanului care a creat legea predestinării genetice.
În volumul “Insula Diavolului”, apariţiile lui Leo sunt mai mult fantomatice şi descrise doar prin prisma naratorului din penitenciar, colegul lui de celulă. Astfel, o parte a acţiunii se petrece pe această insulă, care este de fapt una dintre cele şapte ce alcătuiesc Arhipelagul Matt Gibson, unde sfârşesc, mai mult la propriu decât la figurat, cei consideraţi a fi “cazuri Dawson”. Fiecare insulă adăposteşte o anumită categorie de deţinuţi şi fiecare are propria poveste înfiorătoare, una dintre ele fiind chiar comparabilă cu un lagăr nazist.
Uitaţi de restul societăţii şi de orice dumnezeu, majoritatea deţinuţilor au rămas oameni numai prin definiţie biologică, pierzându-şi, chiar după prima noapte petrecută pe insulă, orice urmă de umanitate şi suflet pe care o mai aveau. Într-un asemenea context, aflat într-o închisoare declarată a fi mai cruntă decât Bastilia, rămâne de văzut dacă Leo se va adapta. Cum va relaţiona cu grupul de criminali, unii dovediţi, alţii ajunşi acolo la fel ca şi el, fără să fi înfăptuit vreun asasinat? Cum se va adapta la condițiile inumane și în ce fel îl va transforma regimul abuziv de pe insulă? Cum ziceam… așteptați-vă la surprize…
În plan paralel, chiar opus, Robert Piest își construiește bazele unei cariere strălucitoare în slujba congresmanului Dawson care se vede nevoit să îşi apere mai agresiv amendamentul după ce acesta începe a fi pus sub semnul îndoielii de către unii dintre cetățeni şi chiar politicieni. Satisfacţiile băneşti sunt abundente pentru Robert, însă timpul îi este întru totul răpit de către slujbă, el nemaiavând timp de alte distracţii, cu atât mai puţin pentru hobby-ul lui diabolic. În acelaşi timp, sclipitoarea soţie a lui Dawson pare pusă pe jocuri, iar o reporteriţă face o descoperire tulburătoare, ce o duce pe urmele lui Robert cu alte scopuri decât cele romantice.
Romanul acesta este deosebit din mai multe puncte de vedere. În primul rând ne menţine în alertă nu doar prin acţiunea captivantă, cât prin tehnica narativă. Este necesară o atenţie deosebită pentru a vedea cine ţine condeiul şi povesteşte faptele. În acelaşi timp aflăm teorii importante legate de istoria criminalilor în serie, observaţii şi explicaţii care instigă la reflecţie asupra evoluţiei morale a omului.
Personajele principale ale cărţii nu sunt Leo sau Robert, avem parte de două personaje colective, criminalii deportați pe nedrept pe Insula Diavolului şi Amendamentul Dawson, etalate ambele pentru a fi disecate și analizate de către fiecare personaj din alt punct de vedere. Analiza psihologică şi sociologică m-au impresionat foarte mult, mintea omului, complexă si contradictorie, va fi mereu un subiect fascinant de discutat. La fel de mult mi-a plăcut să urmăresc evoluţia extraordinară a lui Leo, prezentată episodic de colegul lui de celulă, însă punctată atât cât este necesar pentru a crea un tablou complet. Iar Leo cel de la finalul primului volum, nici măcar fizic nu se mai aseamănă cu Leo de la sfârşitul volumului al doilea.
De asemenea, ni se va dezvălui faptul că naratorul de pe Insula Diavolului este mai mult decât un cronicar neoficial al închisorii şi al lui Leo. După primele 100 de pagini acţiunea se precipită, apar personaje noi care provoacă răsturnări de situaţie, echilibrul, cât de precar, de pe Insulă fiind distrus complet după începerea unei serii de crime în acest perimetru, aparent cu același autor. Partea a doua a cărţii mi-a plăcut şi mai mult, thrillerul lui Ciprian Mitoceanu, ca întotdeauna, ţine cititorul cu sufletul la gură.
Împletind firul distopic, analiza psihologică şi investigaţia criminalistică romanul dovedește că volumul al doilea al unei trilogii poate fi la fel de monumental precum primul, lăsând în acelaşi timp loc pentru un deznodământ şocant în ultima parte. Deci, după ce terminaţi de lecturat “Insula Diavolului”, vă aşteptăm la toamnă cu al treilea volum, pentru a descoperi cum şi cine îşi va găsi sfârşitul, (și în ce fel): Leo sau Robert?
