Interviu: Ciprian Mitoceanu în 10 întrebări (I)
În martie 27, 2017 | 0 Comentarii

Ciprian Mitoceanu este cu siguranță un scriitor ce a reușit să se impună fără prea mari eforturi în literatura contemporană, fiind acum un autor foarte apreciat de critică și public.

La târgul de carte Final Frontier, Crux Publishing are onoarea să (re)lanseze volumul care l-a făcut pe Ciprian celebru: Amendamentul Dawson, o distopie întunecată și un thriller plin de suspans despre care eu personal pot vorbi zile întregi fără să mă repet. Da, atât este de bună cartea.

În cadrul evenimentului Realism în lumi imaginare, moderat de scriitorul Șerban Andrei Mazilu, voi avea onoarea să lansez acest volum esențial pentru literatura de gen alături de cunoscutul scriitor și critic literar specializat în literatura fantastică Oliviu Crâznic. Până când ne vom întâlni sâmbăta viitoare la ora 12.00, însă, vă invit să citiți un interviu cu totul special pe care eu și Millie i l-am luat lui Ciprian Mitoceanu.

Crux Publishing: Dacă ar fi o persoană reală și prezentă în cercul cunoștințelor tale, zi-ne personajul care îți este cel mai simpatic din cărțile tale și de ce. La fel, personajul cel mai antipatic, cu care nu ai vrea să fii prieten?

Ciprian Mitoceanu: Personajul cel mai simpatic? Greu de precizat, mai ales că, după cum s-a putut observa, personajele de existenţa cărora mă fac „vinovat” nu sunt chiar simplu de apreciat şi iubit. Cel puţin în ceea ce priveşte activitatea de până acum. Dar dacă aş fi încolţit şi somat să spun ce personaj îmi este cel mai simpatic aş fi pus în situaţia de a dezvălui ceva din ceea ce-i aşteaptă pe cititori în viitorul nu foarte îndepărtat: Sidney Eagle, un tânăr înzestrat cu nişte capacităţi destul de interesante (de care nu e încă pe deplin conştient) care trebuie exploatate într-o serie de romane. Zilele acestea mă lupt cu finalul primului volum dintr-o serie pe care o doresc cât mai lungă.

Sidney, fără îndoială, mi-e cel mai simpatic. Mai ales că i-am împrumutat câteva dintre problemele mele cardiace (cum altfel să poţi descrie simptomele cât mai bine dacă nu le încerci din când în când?) şi alte câteva caracteristici care fac parte din ceea ce se cheamă farmec personal.

Cât despre neprieteni… Sunt cam mulţi şi mi-e greu să numesc pe cineva anume, dar când am citit întrebarea m-am gândit automat la Ted Bundy. Cine a citit măcar un volum din trilogia „Predestinare genetică” ştie ce vreau să spun. Să fii prieten cu Robert nu e o mare fericire. Omul a dovedit că e în stare să-ţi zâmbească în faţă în timp ce ascute cuţitul cu care urmează să îţi taie gâtul. Nici Congresmanul Dawson nu e genul de individ pe care să îl doreşti ca prieten, dar cu siguranţă, ți-l doreşti și mai puțin de duşman.

fata-in-fata-predestinare-genetica

CP: Cel mai interesant / neobișnuit loc în care ai scris vreodată?

CM: Să spun că într-o celulă de închisoare e cam mult. Asta pentru că nu a fost vorba de o celulă propriu-zisă, ci mai degrabă de o cameră (fără gratii şi lacăte). Dar în cămăruța aceea locuia un deţinut de care eram răspunzător – pază pe timp de noapte. Şi cum omul îşi vedea de treaba lui, de multe ori scriam în caietele mele. Au fost şi câteva nopţi pe care le-am petrecut dormind pe acelaşi prici.

Am mai scris şi pe la Poliţie. Declaraţii… Aia experienţă demnă de ţinut minte! Scris în parc, pe bancă sau în grădina din spatele casei sunt deja banalităţi.

CP: Ce vicii / „păcate” personale te-au ajutat / inspirat cel mai mult în cărțile tale?

ciprian mitoceanu trilogia predestinare genetica

CM: Cum spuneam mai sus, lui Sidney i-am împrumutat o parte din suferinţele mele cardiace. Sunt un iubitor de natură şi aventură pe două roţi aşa că sper să nu surprindă că, la un moment dat, vor apărea poate și niște cărți cu motociclişti. Despre vicii numai de bine, nu mă mai supără de multă vreme, dar uneori mai practic intoxicaţia voluntară cu alcool etilic.

În ceea ce scriu mă bazez foarte mult pe experienţa personală. Şi pot spune că e destul de bogată.

CP: „Prietenul” tău Stephen King o are pe Tabetha. Ție cine îți este cel mai important critic literar?

CM: Cel mai aspru critic e bunica mea. La cei 90 şi de ani ai săi citeşte mult mai mult decât citesc tinerii din ziua de azi. Adesea regret că am folosit anumite expresii sau descrieri când văd că bunica pune mâna pe carte, dar de cele mai multe ori îmi trece cu vederea excesele verbale şi se concentrează pe ceea ce e important.

Pe Tabetha mea o cheamă Marinela şi mă suportă, ca soţ şi scriitor, de mai bine de doisprezece ani. E însă un critic mai indulgent decât bunica. Dar citeşte tot ceea ce scriu.

CP: Ce te enerveaza cel mai mult din intreaga activitate de scriitor?

CM: Multe… În primul rând, piaţa de carte din România care, aşa cum funcţionează în momentul de faţă, mă duce cu gândul la perioada Romei Antice, când autorul se bucura de aceeaşi consideraţie ca şi azi. Adică zero. Într-o vreme mă întrebam ce se petrecea în sufletul unui scriitor antic când vedea atelierul de copişti multiplicându-i opera în timp ce lui nu i se oferea decât câte o plăcintă cu carne sau o stacană cu vin. Am reuşit să trăiesc senzaţia la mai bine de două mii de ani distanţă. Fără plăcintă sau vin.

Ar mai fi şi lipsa de implicare a autorităţilor şi instituţiilor abilitate pentru sprijinirea literaturii naţionale. Am mai sunat şi eu pe ici, pe colo şi mi s-a spus că nimeni nu alocă fonduri pentru traducerea scriitorilor români în limbi de circulaţie internaţională. Bine, dacă devii celebru peste hotare, cu dragă inimă, dar dacă mi se va întâmpla asta, ce nevoie voi mai avea de serviciile ICR sau altele? Cum să nu iubeşti ţara asta?

CP: Ce carte celebră ți-ar fi plăcut să o scrii tu?

CM: Am pretenţia că sunt capabil să scriu propriile mele cărţi celebre. Dar în copilărie mi-ar fi plăcut să „comit” măcar unul dintre volumele din seria „Cireşarii”. Acum m-am lecuit. Nu pentru că nu mi-ar mai fi pe plac „Cireşarii”, ci pentru că am mai crescut în pretenţii și exigenţă.

CP: Un alt scriitor / o altă persoană cu care ai colabora la o carte și de ce?

ciprian mitoceanu amendamentul dawson

CM: Cea de-a doua carte din seria „Predestinare genetică” a beneficiat din plin de talentul de scriitor care zace în Andreea Sterea. A avut o contribuţie mai mare decât se poate bănui la conceperea volumului, dar a refuzat să îşi treacă numele pe copertă, spunând ceva de genul „pe altă dată”. Deci… Se pare că am o promisiune de respectat în această privinţă. Un alt scriitor cu care  discut de ceva vreme despre o colaborare este Dario Pecarov. O provocare deosebită ar fi Oliviu Crâznic, ale cărui scrieri le apreciez foarte mult.

CP: Care este scopul cărților tale, pentru ce ai vrea să rămâi celebru în istoria literaturii?

CM: Nu sunt prea modest la capitolul ăsta. Despre Tolkien se spunea că, prin „Stăpânul inelelor”, a reuşit să împartă lumea în două: cei care au citit cartea şi cei care urmează să o citească. Personal și eu sper să împart lumea în două: cei care citesc cărţile lui Ciprian Mitoceanu şi cel care le scrie…

CP: Romanele tale sunt construite în general pe prezumția că viitorul este unul sumbru, sinistru chiar pentru democrație. În general ești o persoană pesimistă, consideri că vom trăi ceva asemănător cu personajele cărților tale (mă refer la universul Dawson mai mult) sau mai există pe acolo și o urmă de optimism?

amendamentul dawson ciprian mitoceanu

CM: Viitorul luminos?! Nu există. Vedem semnele dezastrului în prezentul în care trăim. Nicicând nu a fost omenirea mai conştientă de pericolele care o pândesc – poluare, distrugerea mediului, exacerbarea extremismului, a intoleranţei – şi totuşi vedem că cei mai mulţi dintre noi nu fac nimic. Trăim vremuri dominate de iresponsabilitate şi mercantilism feroce. Pe aşa ceva să construieşti un viitor optimist? Nu e cea mai potrivită temelie.

CP: Ce carte / autor te-a modelat ca scriitor?

CM: Cărţile copilăriei. Cele obişnuite pentru cineva care a văzut lumina zilei în comunism. Şi din care au lipsit o mulţime, la vremea respectivă. Spre exemplu, nu am citit „Mizerabilii” când eram copil sau măcar adolescent. Am încercat în urmă cu ceva ani, dar nu a mai mers. Am depăşit etapa, capacitatea… Poate că de aceea m-am şi apucat de scris. M-a marcat oarecum negativ povestirea „Puiul” lui Brătescu-Voineşti. Aş fi dorit să-i schimb finalul… M-a fascinat povestea lui Papillon, cel care nu s-a lăsat dominat de sistem. Dar după ce am văzut cum arată o închisoare pe dinăuntru mi-a trecut pofta de aventuri ce presupuneau evadări spectaculoase. La fel s-a întâmplat şi cu romanele de război. Cât trăieşti te maturizezi 🙂

Îi mulțumim lui Ciprian Mitoceanu pentru acest interviu și vă invit să rămâneți pe recepție, pentru că va urma o „anchetă” cu privire la romanul Amendamentul Dawson. Vă aștept, așadar, sâmbătă, 1 aprilie, să discutăm împreună despre cel mai important volum al anului, alături de Șerban Andrei Mazilu și de Oliviu Crâznic. Nu uitați că mai aveți doar o săptămână la dispoziție ca să achiziționați Amendamentul Dawson cu peste 25% reducere!

Scrie un răspuns