Târgul de carte Bookfest din acest an a fost un prilej minunat pentru noi de a lansa noi titluri, de a ne întâlni cu cititorii pentru a vorbi despre cărțile publicate în pandemie și mai ales de a ne revedea prietenii. Și pentru că vorbim despre noi apariții și prieteni dragi, Roxana Ruscior l-a luat la întrebări pe Florin Pîtea, care a lansat sâmbătă, pe 4 iunie, volumul de proză scurtă science-fiction și fantasy Fierul și fiara. Așa că vă invităm să citiți acest interviu cu Florin Pîtea pentru a afla mai multe despre carte, literatură în general și Bookfest în special!

Interviu cu Florin Pîtea

Roxana Ruscior: Bună, Florin, mă bucur că putem sta puțin de vorbă. Pentru început, aș vrea să discutăm despre noul tău volum de proză scurtă, Fierul și fiara, care conține și povestiri mai vechi, dar și o nuvelă scrisă recent, care dă și titlul volumului. Spune-mi, te rog, care a fost cea mai mare provocare pentru tine când ai pregătit acest volum?

Florin Pîtea: Bună, Roxana! Mă bucur că avem ocazia să discutăm din nou. Fierul și fiara a fost scris pe parcursul unui interval de timp neobișnuit de lung (2006 – 2021), timp în care am mai publicat un roman, două volume de povestiri interconectate (sau romane modulare, depinde cum preferi să le citești), o monografie dedicată operei literare a regretatului meu coleg scriitor și prieten, Liviu Radu, un curs de literatură și o teză de doctorat. Paradoxal, cea mai mare provocare a fost găsirea unei edituri dornice să publice acest volum, căci, dacă alte scrieri ale mele au fost unitare din punct de vedere tematic și stilistic, iar unii cititori le-au găsit întrucâtva… monotone, Fierul și fiara are o diversitate tematică și stilistică destul de atipică pentru cărțile mele.

Roxana Ruscior: Tu ești bine cunoscut publicului iubitor de science fiction pentru titlurile cyberpunk și steampunk, dar ai experimentat și cu proză gotică și fantasy. De ce această diversitate de specii literare și care ți se potrivește cel mai bine, unde te regăsești mai mult?

Florin Pîtea:  Cum subgenurile literaturii (științifico-)fantastice sunt diverse și numeroase, iar fiecare dintre ele are farmecul său, am dorit să experimentez cu diferite convenții narative și, pe alocuri, să le subvertesc – măcar pentru amuzamentul cititorilor și al meu, dacă nu din alte motive. Așa se face că, într-o proză gotică, am strecurat o temă științifico-fantastică, într-o proză steampunk cu specific românesc impus am demonstrat de ce nu se poate scrie steampunk cu specific românesc (deși faptul că povestirea mea steampunk cu specific românesc a fost scrisă și se poate citi pare să îmi contrazică teza aceasta), într-un basm am strecurat fundal tipic pentru opera spațială și așa mai departe. Iar, de regăsit, mă regăsesc cel mai mult la o partidă de ceai, printre membrii Clubului pentru Explorări și Experimente, însă aceea este o altă poveste dintr-o altă carte – de la aceeași editură.

RR: Dă-ne, te rog, câteva detalii despre nuvela “Fierul și fiara” – este un text science-fantasy cu iz de basm. Cum ai ajuns să scrii ceva atât de inedit, ce te-a inspirat și ce elemente din această nuvelă crezi ca îi vor atrage cel mai mult pe cititori?

FP: Sursa de inspirație pentru această nuvelă, care deschide un întreg univers science-fantasy pe care sper să îl mai vizitez împreună cu cititorii mei, a fost o lucrare grafică a unui vechi prieten și colaborator, artistul grafic Tudor Popa. Dumnealui a creat trei personaje, iar eu, cu permisiunea sa, le-am născocit nume, personalități, istorii personale, o puzderie de personaje secundare cu care să interacționeze, o misiune de îndeplinit, o lume în care să trăiască și un întreg univers imaginar în care se află lumea lor. Pentru cititori, probabil va fi o întreagă aventură să exploreze acest univers ficțional inedit și să își imagineze noi aventuri într-o lume vastă și plină de posibilități.

RR: Ce ți-a plăcut cel mai mult la procesul scrierii acestei nuvele care clar nu seamănă cu alte lucrări de-ale tale? Și, la final, ce îți place ție cel mai mult la ea?

FP: Pe de o parte, “Fierul și fiara” a fost rezultatul unui proces de planificare minuțioasă. Am creat un fundal, detaliat pe câteva zeci de pagini, fișe pentru personajele principale, planul intrigii și așa mai departe. Pe de altă parte, mi-a fost extrem de dificil să găsesc tonul potrivit pentru narațiune, stilul care să îmi permită să scriu povestea într-un mod agreabil pentru cititori – inclusiv pentru cititorul care parcurgea povestea pe măsură ce o scria. Așa se face că, între prima versiune a nuvelei, extrem de incompletă, și a doua, pe care cititorii urmează să o primească în volum începând de pe 4 iunie 2022, s-au scurs doisprezece ani. La final, totul s-a redus la o întrebare simplă: Cum ar suna o poveste din universul Culturii de Iain M. Banks dacă ar fi fost scrisă de Lord Dunsany? (Dar mi-a luat tare mult timp ca să pot formula întrebarea…)

RR: În acest volum ai inclus câteva dintre textele tale mai vechi publicate în diverse antologii și reviste literare. Iubitorii de cyberpunk vor aprecia cu siguranță publicarea unor povestiri precum “Vânătoarea de sfincși” sau ”Wireless” între aceleași coperți. Spune-ne câteva lucruri în general despre aceste texte: care sunt preferatele tale și care crezi că vor atrage publicul tânăr cel mai mult, dat fiind că viitorul imaginat de tine acum mulți ani a devenit acum (aproape) o realitate?

FP: În principiu, orice narațiune trebuie să răspundă implicit la câteva întrebări: Cine spune povestea? Cui îi spune povestea? Unde îi spune povestea? Când îi spune povestea? De ce îi spune povestea? Cele mai multe narațiuni nu răspund la toate aceste întrebări, iar asta e valabil și pentru cele mai multe narațiuni pe care le-am scris și publicat. Dar, în mod programatic, toate aceste întrebări primesc răspunsuri plauzibile în povestirea “Vânătoarea de sfincși” din 2010. (În mod mai puțin programatic, toate întrebările-cheie primesc răspunsuri și în schițe precum “Frații Kalașnikov”și “Copyright”, scrise ceva mai devreme în același an. La fel e cazul și cu “Văgăuna bântuită”, scrisă și publicată în 2012, sau cu schița “Din cer senin”.) Cu sau fără temei, mă mândresc cu faptul că am izbutit să răspund la toate acele întrebări în cel puțin cinci ocazii diferite. Iar, în ceea ce privește viitorul devenit aproape realitate, îți recomand schița “Resurse umane”, care, de la an la an, pare ceva mai adecvată pentru realitatea în care trăim.

RR: Și, pentru că tot vorbim de prezentul ca viitor imaginat de tine în trecut, cum vede scriitorul de SF (cu clare apetențe spre cyberpunk) soarta omenirii? Vom fi toți conectați la rețea precum multe dintre personajele tale? Vom trăi într-un scenariu post-apocaliptic (război nuclear, schimbări climatice, supremația inteligenței artificiale, etc.)? Ne va ucide sau ne va salva tehnologia?

FP: Farmecul literaturii științifico-fantastice este că, prin simplul fapt că propune zeci și sute de mii de scenarii posibile cu privire la viitor, uneori (rareori) nimerește ceva care seamănă bizar de mult cu viitorul. Printre previziunile celebre merită amintiți Jules Verne, care a prevăzut în anii 1860 că un vehicul din aluminiu, cântărind peste 300 de kilograme, avea să fie lansat din Florida către Lună, cu un echipaj de trei oameni la bord, Arthur C. Clarke, care a prevăzut sateliții artificiali de telecomunicații în 1945, John Brunner, care ne-a imersat încă din 1968 în lumea superpopulată, hiperstresată și suprasaturată informațional din 2010, respectiv William Gibson, care a prevăzut, în 1982, Internetul și realitatea virtuală. Dintre cazurile ceva mai puțin celebre, preferatul meu este Neal Stephenson, care, în 1992, a prevăzut servicii informaționale precum Second Life și Google Earth. În ceea ce mă privește, pot, cel mult, să vă asigur că viitorul va fi un caz secundar, un scenariu puțin previzibil umbrit de alte ipoteze mai celebre și mai mediatizate care (din fericire și din păcate) nu se vor concretiza. Căci un Armaghedon nuclear este imaginat și para-imaginat de mai bine de jumătate de secol, iar automobilele zburătoare și fuziunea nucleară la rece sunt veșnic la doar cincisprezece ani în viitor – dar cine și-ar fi închipuit că tancurile unei super-puteri mondiale aveau să fie blindate cu… cofraj de ouă?

RR: Ai un doctorat în filologie, deci pot să apelez cu încredere la sfaturile tale. Spune-mi, te rog, ce apreciezi cel mai mult la un scriitor și la o carte? Cum ar trebui o carte să fie scrisă ca să îi placă lui Florin Pîtea și cum scrie Florin Pîtea o carte care să le placă cititorilor?

FP: De la Mark Twain citire, o narațiune ar trebui să îndeplinească ceva și să ajungă undeva. Dacă un scriitor îmi irosește timpul cu o carte dezlânată și care nu ajunge nicăieri, probabil că, pe viitor, mă voi feri să mai cumpăr cărți ale acelui autor. Căci nu trăim decât o singură dată, iar timpul pe care îl irosim cu lectura unei cărți proaste nu ne este restituit sub nici o formă. După aceleași criterii de judecată, caut să îmi scriu cărțile în așa fel încât să merite citite nu doar prima oară, ci astfel încât cititorii să simtă că volumele au meritat prețul achiziției, timpul de lectură și efortul de a le parcurge, precum și o a doua lectură. Cu alte cuvinte, mă străduiesc să scriu cărți de recitire.

RR: Ce carte ți-ar fi plăcut să scrii, dar au scris-o alții înaintea ta?

FP: Am multe răspunsuri la această întrebare – suficiente pentru a umple o bibliotecă bunicică. Dealtfel, pe blogul meu, Țesătorul, recunosc destul de des că privesc creațiile altor scriitori cu o doză de invidie profesională. Însă, dintre cărțile pe care le-am citit în ultimii douăzeci de ani – și am bănuiala că am parcurs mai bine de o mie – cu siguranță că cel mai mult m-a impresionat romanul În Brooklyn crește un copac de Betty Smith. Am avut impresia distinctă, când am parcurs ultima pagină, că doream să redeschid cartea la prima filă și să reiau lectura – și impresia aceasta nu m-a părăsit nici la mai bine de un an după ce am citit cartea. Chiar, când ți-ai dorit ultima oară să reiei o carte imediat cum ai terminat-o de citit?

RR: Dacă ai putea călători în timp (în trecut sau în viitor), ce perioadă ai alege și de ce?

FP: Călătoresc deja către viitor, cu o viteză de șaizeci de secunde pe minut, și mărturisesc că, până acum, călătoria în timp a fost mai surprinzătoare și mai plăcută decât aș fi putut să bănuiesc. Vrând-nevrând, urmează să îmi petrec restul vieții în viitor. Abia aștept să aflu ce urmează.

RR: Să ne imaginăm că ai construit o mașinărie prin care poți călători într-un univers paralel. În ce fel de lume ți-ar plăcea să ajungi: un univers cyberpunk, unul steampunk sau într-o societate în care magia și supranaturalul fac legea? Descrie-mi puțin lumea care te-ar atrage mai mult.

FP: Cum ar fi un univers paralel în care legile chiar s-ar aplica? O Românie alternativă în care articolul acela din Constituție, “Nimeni nu este mai presus de lege,” chiar s-ar aplica fără excepție? O lume în care impozitele să fie colectate în beneficiul celor impozitați? O civilizație în care banii publici să fie investiți în folosul publicului? Ți-ar face plăcere să vizitezi o asemenea lume alternativă, fie și pentru o vreme?

RR: Alege dintre toate personajele tale unul cu care ai vrea să bei o cafea și unul pe care l-ai împușca fără ezitare și spune-mi de ce ți-ai dori asta.

FP: Mi-aș dori tare mult să mai beau… nu o cafea, ci câteva beri cu cel care mi-a inspirat personajul Springpole, sergentul din patrula de noapte din Cartea cu scoarțe de argint, ferecate. (Din păcate, de câțiva ani încoace, asta nu mai e posibil…) Cât privește povestea cu împușcatul, cred că deja prea multe dintre personajele mele ficționale au avut o soartă tragică sau violentă. Și, dacă, în ultimii ani, unii cititori îmi reproșează în particular că prea des, în cărțile mele recente, personajele mele au partide de ceai și conversații pașnice, poate că asta vine în contrapondere pentru unele dintre cărțile mele timpurii, în care violența grafică era la ea acasă.  

RR: Ce proiecte literare plănuiești pentru următoarea perioadă, acum că ai lansat la Bookfest volumul Fierul și fiara?

FP: Spre deliciul publicului și disperarea editorilor, voi scrie un al treilea volum din Cartea cu scoarțe de argint, ferecate. Spre deliciul editorilor și disperarea publicului, probabil voi duce la bun sfârșit un volum cyberpunk intitulat Drifter, care se înscrie într-o serie mai amplă intitulată, provizoriu, “Exilați în Ciberia”. Spre deliciul publicului și al editorilor, sper să scriu o operă spațială plasată în universal ficțional inaugurat cu Fierul și fiara. Dar, despre toate astea, vom afla detalii la momentul potrivit tot aici, pe situl editurii Crux Publishing.

RR: În încheiere, spune-ne câteva cuvinte și impresii despre Bookfest, lansarea volumului Fierul și fiara, despre revederea cu cititorii și prietenii, atmosfera de târg, etc.

FP: Dubla lansare a volumelor „Motorul de căutare” şi „Fierul şi fiara” a fost un prilej de mare bucurie. Invitat special a fost domnul Alexandru Mironov, care le-a vorbit celor prezenți despre seria Cartea cu scoarțe de argint, ferecate. De asemenea, a luat cuvântul un invitat-surpriză – domnul Dan Doboş, reputat autor din domeniul S. F. Participanții au fost încântați să primească autografe… desenate de artistul grafic Tudor Popa. Evenimentul a fost organizat şi prezentat de către Andreea Sterea, care a impresionat, ca de obicei, prin energie şi bună-dispoziție. M-au onorat cu prezența unele personalități din S.F., precum Ana-Maria Negrilă, Cristina Ghidoveanu, Mihai Dan Pavelescu, Cătălin Badea-Gheracostea, Adrian Bănuță şi Lucian Cristian Oancea. Am fost încântat să revăd prieteni dragi, dintre care i-aş aminti pe Teodora Pârvu, Alexandru Diaconescu, Dragoş Brezeanu, Flavius Florea şi Adrian Sabău. Şi, pentru a încununa un eveniment foarte agreabil, cineva mi-a solicitat un interviu…

RR: Mulțumesc, Florin, că ai stat de vorbă cu mine și abia aștept următoarea ta carte!

FP: Plăcerea a fost de partea mea, Roxana, și sper să ne revedem sănătoși la următorul eveniment al editurii!