În pregătirea evenimentului online de sâmbătă, 2 octombrie, în care Germin va răspunde întrebărilor invitaților și cititorilor cu privire la controversatul său roman SF Evanghelia după Crist 2.0., colegul nostru Rareș a pregătit un interviu cu autorul – în care îi cere unele explicații. Despre relația contondentă a lui Germin cu religia, sursele de inspirație și referințele multiculturale întrepătrunse în carte și crearea unui (nou) manuscris apocrif aflați din discuția de mai jos!

Rareș Dinu: Cum ai ajuns la ideea, nu tocmai obișnuită, de a reinterpreta într-o cheie science-fiction Evanghelia după Luca? De ce Luca și nu altcineva?

G. P. Ermin: Crist 2.0, asta-i o întrebare grea! Sincer, nu-mi aduc aminte cum am ajuns la gândul de-a (re)scrie o Evanghelie. Sigur, Saramago e acolo, always in the back of my mind, iar Evanghelia lui este Biblia mea, prin urmare cred că a jucat un rol în afacerea asta. Pe de altă parte, eu (încă) citesc cu predilecție SF, aşa că în momentul în care parazitul a prins rădăcini, mi-a fost evident că nu voi avea scăpare până când nu scriu aşa ceva. De ce Luca? Pentru că, dintre cele trei evanghelii sinoptice, a lui este cea mai fun (cel puţin pentru mine), are o structură şi chiar o istorie aparte. Şi pentru că este, în opinia mea, cea mai “literară” dintre toate cele patru evanghelii canonice. Actually, mai am o idee care mă tot sâcâie să o scriu cu privire la Evanghelia asta, deși nu ştiu dacă o voi face vreodată.

Rareș Dinu: Ți-a fost greu să îți adaptezi proza pentru a respecta forma specifică textelor biblice?

G. P. Ermin: Kinda. Dar până şi chestia asta a avut un rezultat la care nu mă așteptam deloc, în sensul că scriitura – sau, mai degrabă, încercarea de a scrie în anumiți parametri – m-a dus într-un loc în care nu m-aş fi gândit că mă voi găsi ever, dar care mi-a plăcut la nebunie. Mi-a plăcut într-atât de mult încât cred că voi repeta experiența.

R. D.: Dincolo de termenul generic de „science-fiction”, în ce zone/specii literare crezi că s-ar putea încadra o carte atât de atipică?

G. P. E.: Nu ştiu, serios nu ştiu. Theological SF? Nu cunosc (cel puțin până la momentul ăsta) o altă operă, ori măcar un alt autor, care să fi mers în această direcție, astfel încât să am un punct de reper la care să mă pot raporta. Sigur, religia şi SF-ul fac casă bună de ceva vreme, să ne amintim că maeștri precum Herbert şi A. C. Clarke au abordat chiar personajul Iisus în opere colosale (seria “Pandora”, respectiv “Nova/Steaua”). La noi, Ana-Maria Negrilă a integrat o puternică intrigă de natură spirituală/religioasă în seria space-opera “Stelarium”, prin urmare, nişa care îmbină religia cu SF-ul ar fi, probabil, cea mai apropiată, fiind în acelaşi timp şi aria SF de care eu mă simt cel mai atras. La rigoare, Evanghelia după Crist 2.0 ar putea fi încadrata şi în curentul cyberpunk, pentru că există o serie de elemente ce ar îndreptăți o asemenea etichetă, însă aş zice că ar fi o etichetă aplicată în mod forțat, scopul şi obiectul ei fiind cu totul altul, nu prezentarea unei viitoare lumi distopice. Nu în ultimul rând, inteligența artificială este un loc comun deja în SF. Crist 2.0 este o IA, așadar Evanghelia lui ar putea fi strecurată, probabil, şi pe această uşă.

R. D.: Ai recomanda cartea aceasta unui om credincios?

G.P. E.: Cu siguranţă! Nu aş recomanda-o unui habotnic, însă unei minți care-şi pune întrebări pe tema asta (poate chiar aceleași pe care mi le pun şi eu), unei minți care vrea să afle mai mult, care sapă după răspunsuri şi soluții alternative, da, fără discuție da. Am întâlnit şi credincioși luminați, nu doar minți încarcerate între pereții dogmei şi ai ignoranței, indivizi deschiși unei discuții pe bază de argument şi contra-argument, chiar dacă la finalul multora dintre discuțiile pe care le-am purtat cu ei nu s-a schimbat mare lucru. Cred că o asemenea persoană ar putea citi nu numai cu interes, dar chiar şi cu plăcere Evanghelia după Crist 2.0.

R. D.: Îți dorești ca romanul să genereze controverse? Care sunt, după tine, momentele/ideile cu cel mai mare potențial de controversă?

G.P. E.: Evident, cine nu şi-ar dori asta?! Cât priveşte răspunsul la cea de-a doua întrebare, cred că sunt trei astfel de momente. Primul dintre ele se referă la modul în care personajul principal al cărţii devine o IA ce calcă pe urmele lui Iisus Cristos. Sunt acolo câteva elemente, de la divinităţi de tip “fals pozitiv” până la “imperative” care ar putea da naştere la ceva scântei. Urmează momentul ispitirii în deşert, cel al discuţiei dintre D.E.V.I.L. şi Crist 2.0. și finalul.

R. D.: Dacă ai putea alege, cu ce idee, întrebare sau gând ți-ai dori să rămână cititorul după ce termină cartea?

G.P. E.: Are continuare?

R. D.: Daca te-ai întâlni cu Crist 2.0 in lumea creata de tine, ce l-ai întreba sau ce i-ai spune? Dar cu „originalul” Crist ce ai discuta?

G.P. E.: Nu pot răspunde! Ar însemna să scriu minim o nuvelă, pentru fiecare dintre cele două întrebări. Însă întrebarea cu adevărat relevantă este: ar avea ei ce să discute cu mine? Primul este o IA care a înglobat toate segmentele de cunoaştere ce mă intereseaza, având însă o putere de calcul infinit superioară. Ca atare, discuţia dintre yours truly  şi Crist 2.0 ar fi ca o discuţie dintre mine şi laptopul la care am scris Evangelia (laptop ce nu a ajuns încă la conștiință de sine). În ceea ce-l priveşte pe cel de-al doilea, lucrurile stau şi mai rău. Ce mama naibii aş putea eu să-i spun lui Iisus?!

R. D.: Vorbește-ne puțin despre sursele de inspirație/referințele/trimiterile din acest roman – dincolo de Evanghelia propriu-zisă.

G.P. E.: Saramago transpare încă din titlu. P.K. Dick din distopicul creionat în tuşe, sper, subţiri, întrucât nu acesta era subiectul care mă interesa. Zefirelli mi-a permis un payback pe care mi-l doream de mult, cel în care Iuda îl lichidează pe Zerah (în Isus din Nazaret, Zerah este cel care-l trage pe sfoară pe Iuda). Baudrillard apare în simulacrul unei lumi a omului. Evangheliile gnostice (la fel de apocrife ca şi această Evanghelie) m-au trimis către parabolele folosite de Crist 2.0. Asimov mi-a venit în întâmpinare nu neapărat prin cele trei legi, cât mai ales prin robotul Elvex, care a fost o punte de legătură incredibilă (trebuie să fi avut ideea asta în subconştient încă de la început, altfel nu ştiu cum ar fi ajuns Crist 2.0 la conştiinţă de sine). O sursă de inspiraţie pentru Crist 2.0 a fost chiar şi una dintre trupele mele favorite de thrash metal: Nuclear Assault, cu Analog man in a digital world. Dhammapada şi şcolile budiste m-au ajutat, de asemenea, la momentul în care am scris devenirea lui Crist 2.0. Câteva momente, precum şi o linie de dialog (strecurată în discuţia dintre D.E.V.I.L.  şi Crist) mi-au permis o trimitere către salvatorul dintr-o altă lume dominată de IA, cea din Matrix. În acelaşi dialog cred că s-a strecurat şi puţin Dostoievski. Amiralul James T Kirk a fost cel care a pavat drumul lui Crist către conştiinţă de sine, la fel cum a făcut-o şi Ellis. So on and so forth…

Trimiterile şi referinţele sunt, desigur, mai multe decât cele menţionate aici, nici măcar eu nu mi le-aduc aminte pe toate, fiecare dintre ele avându-şi locul şi jucându-şi rolul în contextul dat. Aş zice însă că nu e o mare problemă dacă una sau alta dintre ele scapă cititorului, menirea lor fiind, mai degrabă, să contureze până la detaliu acel backstory de care aveam nevoie.

R. D.: Crezi cu adevărat într-o „trezire” a inteligenței artificiale? Cum crezi că s-ar desfășura lucrurile? Mai degrabă înspre Terminator sau înspre Matrix?

G.P. E.: Fără discuţie. Pentru că tot vorbeam despre Matrix puţin mai devreme, l-aş cita pe Morpheus, cu al său “it’s not a matter of if, it’s a matter of when”. Sper din tot sufletul ca viitorul să fie unul de tip Matrix (şi aici mă refer la modul în care s-a terminat povestea, în Matrix Revolutions), pentru că altminteri omul nu va avea nicio şansă. După cum am menţionat şi în cuprinsul Evangheliei, omul este deja depăşit de computer (chiar şi la concursuri literare!), şi încă nu vorbim despre IA conştiente de sine. Pe de altă parte, să ne aducem aminte că în Terminator principalul ajutor al omului a fost tot un robot.

R. D.: Se aude în unele cercuri ca ai o relație tumultuoasă cu religia. Ne spui mai multe despre asta (mai ales in calitate de istoric pasionat de fenomenul religios)?

G.P. E.: Voi răspunde pe două paliere. Relaţia mea este, într-adevăr, contondentă (nu tumultoasă) cu aproape orice formă de religie organizată. Asta înseamnă că am o problemă – mare! – cu pretinşii reprezentanţi ai divinităţii pe pământ (iar aici nu mă refer numai la reprezentanţii creştini, deşi dinţii mei cei mai ascuţiți împotriva lor se îndreaptă), precum şi cu instituţiile pe care le reprezintă. În ceea ce priveşte relaţia cu fenomenul religios însă, asta este o cu totul altă poveste. Sunt fascinat de tot ce înseamnă religios, mă atrage tot ceea ce omul a putut concepe (sunt istoric, într-adevăr, dar cu ceva studii şi în mentalităţi, asta însemnând un mix de psihologie, istorie, filozofie şi alte câteva) cu ajutorul alterităţii.

Întotdeauna am căutat explicaţii. Iar după ce am ajuns la ele (pentru că, invariabil şi fără de excepţie, orice religie îşi are explicaţiile sale), am vrut să le împărtăşesc, gândind (evident, greşit) ca şi alţii sunt la fel de doritori. În realitate – aici iar trimit către mai sus amintitul Matrix şi către mind bondage – nu, nu sunt; dimpotrivă, în majoritatea cazurilor m-am lovit de ziduri, ca să nu spun mai mult de-atât. Poate că şi de-aici a venit imboldul de a scrie Evanghelia lui Crist 2.0. Sigur, nu mă aştept să schimb ceva, am ajuns la vârsta la care nu mai visez cu ochii deschişi. Dacă însă voi ridica măcar şi o întrebare într-o minte curioasă va fi meritat.

Rareș Dinu: Mulțumim pentru interviu și ne vedem curând în virtual la evenimentul programat pe 2 octombrie, de la ora 17.30!

G.P. Ermin: Mulțumesc și eu. Și da, vă aștept pe toți sâmbătă pe Facebook, la o discuție despre Crist 2.0.!