Așa cum știți deja cu toții, Mircea Țara e un bard modern și destul de neliniștit încât să îl confundăm cu personajul principal al cărților sale, Lied din Inharinar. Ca și Lied, nici Mircea nu prea poate sta cuminte. Când îl cauți, întreprinde el ceva. Așa că nu am fost deloc surprinsă să aflu că nu la foarte mult timp după lansarea pe piață a romanului Inima Dragonului, Mircea s-a apucat să scrie o poveste din același univers: Baladele Nlithiei… Era o povestioară simplă, bună de pus pe blog, dacă stăteai să îi dai crezare autorului, dar cumva (cred că am contribuit și eu la asta în parte), după alte câteva luni, s-a transformat într-o nuvelă serioasă pe care sunt mândră că o lansăm la Gaudeamus. Dar astăzi discutăm cu capul răutăților și îl luăm la întrebări, ca să știm cu toții la ce să ne așteptăm de la noul său volum.
Mircea Țara: Secretul trebuia să fie un prolog. Funcția nu și-a schimbat-o. Însă, trebuia să fie un prolog de dimensiuni normale, nu o nuvelă care se întinde pe o sută și ceva de pagini de carte. Secretul trebuia să fie introducerea la volumul care continuă Inima Dragonului, deoarece sunt câteva elemente expuse în acest prolog care au o legătură puternică cu ce urmează să li se întâmple eroilor care au salvat Nisalul. Dar deja vorbim despre o carte care încă este în lucru.
Pe scurt, aventura din Secretul Regelui Nemuritor se întâmplă cu 14 ani înaintea evenimentelor din Cetatea Zăpezilor și îi implică direct pe Lied și Asht. În Secret, aflăm ceva mai multe despre ei, despre trecutul lor și, sper eu, le înțelegem motivațiile mai bine. Cei doi barzi încearcă să se îmbogățească peste noapte și, pentru că lucrurile nu merg niciodată așa cum le plănuiești, sunt prinși și aruncați într-o intrigă care îi depășește complet și care îl are în centrul ei pe nimeni altul decât pe Regele Nemuritor, conducătorul suprem din Orașul Soarelui Apune. Sau Osa cum îi spune toată lumea. Cum se leagă cu Inima, asta îi las pe cititori să descopere.
Mircea Țara: Ar fi câteva lucruri care îmi plac cum au ieșit. Dacă au ieșit bine vor confirma sau infirma cititorii. În primul rând relația dintre Lied și Asht, pe tot parcursul nuvelei. În al doilea rând modul în care cei doi barzi, celebri deja în anumite cercuri din Nlithia pentru talentul lor (nu despre talentul muzical vorbim aici) sunt prinși din nou și din nou pe picior greșit. Iar ca moment în poveste îmi place mult partea în care Lied îl vede pentru prima dată pe Regele Nemuritor, după intrarea grandioasă a acestuia în sala balului. În doar în câteva clipe ia o decizie care îl poate costa viața, o decizie ale cărei consecințe sunt incerte.
Doar ca să știi, interviul acesta e dificil. L-ai făcut ca o invitație la spoilere.
Mircea Țara: Asta mă întreb și eu. Cu fiecare nouă poveste aflu mai multe despre raționamentul și emoțiile care stau în spatele acțiunilor lor. Dacă este să mergem mai adânc în motivațiile lor, la bază, pentru Lied este o căutare a ceva care să înlocuiască trăirea pe care o simțea când putea folosi magia în mod natural.
În timp ce Asht, după ce a fost dat afară din „Academia de Magiștri din Nisal” – nu știați asta? Ups, scuze – a trăit la marginea societății, în mare parte supraviețuind din furtișaguri și escrocherii. Ceea ce a s-a transformat, nu după mult timp, într-un stil de viață, care, după ce Asht l-a întâlnit pe Lied, a devenit mult mai palpitant și cu o miză mult mai mare.
Mircea Țara: Cu excepția Nisalului și a pădurilor Inharinarului, tărâmul Nlithiei este destul de sărăcit de magie. Nu pentru că oamenii sau liandrinii sau kranerienii sau osalienii nu ar avea-o, ci pentru că se tem de ea. După ce Eor a decimat toată suflarea din jurul Nisalului ca să ridice munții ce izolează și protejează Cetatea Zăpezilor în Inima Dragonului, după marele sacrificiu al lui Salurm, nlithienii s-au înspăimântat de cât de departe poate merge și ce efecte poate avea magia.
Reacția naturală a multora a fost să se separe complet de orice era asociat cu astfel de puteri și practici. Însă, făcând aceasta, au pierdut un avantaj mare, care trebuia compensat cumva. Osalienii au compensat prin tehnologie, punând lumea lor (sau cel puțin tronul și fortăreața Regelui Nemuritor) în mișcare prin ingeniozitate și mecanică.
Steampunk pentru că îmi place și mă atrage genul acesta de literatură, pentru că se potrivește în universul vast al Nlithiei, echilibrând și complicând lucrurile în același timp.
Mircea Țara: Adina este minunată. Tot ce gătește arată incredibil. Îmi pare rău că încă nu m-am încumetat să încerc rețeta inspirată din Inima Dragonului, dar vine concediul de Crăciun.
Să revin totuși la întrebări și îți răspund cu o altă întrebare. De câte ori nu ai văzut un film sau nu ai citit o carte plină de suspans și acțiune în care personajele efectiv nu mănâncă cu zilele și tot mai au energie să doboare dușman după dușman? Mâncarea și somnul îmi par lucruri elementare în orice poveste care se întinde pe mai mult de câteva ore și doar ca simple mențiuni de genul: „a ațipit câteva clipe”, „după ce a luat o mușcătură dintr-o pâine râncedă a pornit mai departe”. Cu atât mai mult într-un univers complet nou. Să te joci cu mâncăruri și preferințe culinare te ajută, cum spuneai, la construirea unei lumi, nu doar mai verosimile, ci mai bogate, care la rândul ei te ajută la dezvoltarea personajelor.
Pentru că dacă cineva e născut în Osa, să zicem, atunci cel mai probabil este familiar cu preparatele din pește, este pescar sau cel puțin cunoaște pe cineva care face asta. În același timp, Osa fiind unul dintre cele mai importante porturi de pe coasta de vest a Nlithiei, cu siguranță acest om a fost pus față în față cu delicii exotice, deci un osalian, prin definiție va fi mai… cosmopolit și versat (inclusiv gastronomic dacă vrei) decât cineva din Omeios, o cetate pe malul râului cu același nume, în mijlocul unei câmpii, la est de deșertul arghelanilor. Știu că te-am amețit cu geografia nlithiană, dar ce vreau să spun este că gastronomia poate influența sau mai bine spus poate fi un indiciu pentru anumite caracteristici ale personajelor. Și noi, într-o mai mică sau mai mare măsură, suntem influentați și cizelați de mediul înconjurător, inclusiv de preferințele culinare. Gata. Mă opresc. M-am lungit prea mult cu răspunsul acesta.
De fapt, mai vreau să zic încă un lucru: trebuie să recunosc că dacă nu erai tu, care să mă atenționezi din când în când de lipsa unor elemente cu specific nlithian, fauna, flora, dar și gastronomia Nlithiei ar fi fost cu mult mai sărace. Așa că, mulțumesc.
Mircea Țara: Cred că am fost impresionat cel mai tare de un adolescent care a venit la lansare pentru că a văzut trailer-ul pe care l-am postat online, i-a plăcut coperta și a venit să ia cartea pentru că trebuia pur și simplu să o aibă. Sper că i-a plăcut și conținutul.
Apoi ar mai fi câteva mesaje postate direct pe facebook de cititori care au recomandat mai departe cartea. De fiecare dată când cineva face asta mi se pare incredibil. Adică, nu știu. E incredibil. Mai sunt și cei care mi-au zis că ei nu citesc fantasy, nu e genul lor și cu toate acestea au terminat cartea. Cred că Blu este de vină pentru că au ajuns să-mi spună că le-a plăcut… pe bune.
Dar poate cea mai faină situație a fost la doar câteva săptămâni după lansare când am vorbit cu un prieten care mi-a spus că în fiecare seară le repovestește copiilor câte un capitol din Inima Dragonului.
Mircea Țara: M-aș bucura foarte tare să vrea mai mult din poveste. Cred că la fel de mult m-aș bucura să comenteze și să disece povestea. Dar voi fi mai mult decât mulțumit dacă măcar pentru câteva clipe cititorii se vor gândi la nemurire. La faptul că viața asta, indiferent ce artefacte magice ai la tine, se termină. Secretul Regelui Nemuritor este, dacă vrei, un fel de „memento mori” deghizat într-o aventură. Da, poate este o temă prea serioasă, dar viața e la fel – o aventură care până la urmă se termină.
Mircea Țara: Le spunem doar că este în lucru, că sperăm să apară cândva la anul. Le mai zicem să citească atent Secretul Regelui Nemuritor pentru că ne vom întoarce în Osa și că ne vedem la Gaudeamus pe 25 noiembrie!
Așadar, Secretul Regelui Nemuritor, lansare oficială sâmbătă, 25 noiembrie, Gaudeamus, standul 102, începând cu ora 15.00, invitată specială scriitoarea Ana-Maria Negrilă! Ne vedem acolo!
