ziua internationala a umorului povesti amuzante scurte si lungi
3 povești amuzante scurte sau lungi de Ziua Internațională a Umorului
În iulie 1, 2018 | 0 Comentarii

Nu știm cine a stabilit faptul că 1 iulie este Ziua Internațională a Umorului, dar un lucru este cert: inventatorii anonimi ai acestei sărbători au vrut ca oamenii să își spună glume unii celorlalți, să râdă împreună, să se bucure împreună și să facă această lume un pic mai frumoasă și mai veselă. Pentru că suntem convinși că nu zice nimeni “nu” atunci când vine vorba de relaxare, distracție și voie bună, astăzi am decis să sărbătorim Ziua Umorului cu trei povești amuzante scurte sau lungi din colecția noastră personală. Înainte de asta însă, haideți să vedem câteva detalii despre ce înseamnă această zi dedicată râsului!

Cu ce ne ajută să spunem glume și să râdem?

Glumele probabil că se confundă chiar cu istoria umanității, deși unii cred că primul banc înregistrat din istorie provine de pe vremea vechilor sumerieni, de pe la 1900 Î. Chr. Antropologii susțin că glumele, întâmplările și poveștile amuzante au reprezentat încă din cele mai vechi timpuri modul oamenilor de a le comunica celorlalți faptul că sunt prietenoși. Glumele au ajutat membrii comunității să se apropie între ei, să comunice mai ușor și să construiască punți afective între ei. Mai mult, râsul relaxează și îmbunătățește starea de spirit, ajută la detensionarea din situații stresante, și chiar te ajută să dormi mai bine.

Cum ar trebui să sărbătorești Ziua Internațională a Umorului?

  • Se spune că râsul este cel mai bun medicament, așa că nu ezita să le spui câteva glume tari prietenilor și colegilor.
  • Organizează un concurs de bancuri spontan cu un premiu modic dar amuzant.
  • Vizionează o comedie, mergi la un spectacol de varietăți sau citește o carte cu povești amuzante.

Că tot veni vorba de povești amuzante scurte sau lungi…

Dacă știi câte ceva despre noi, știi că iubim cărțile fantasy în general și pe cele nonconformiste în special. Colecția noastră cuprinde câteva volume interesante în care umorul este la el acasă. Astăzi îți recomandăm să citești (sau să recitești) câteva dintre poveștile amuzante pe care le-am publicat până acum!

1. Colierul – Seria Cartea cu scoarțe de argint, ferecate, de Florin Pîtea

delirul-incapsulat-site-crux

Volumul Delirul încapsulat, primul din seria Cartea cu scoarțe de argint, ferecate, de Florin Pîtea este amuzant de la început până la sfârșit. Urmărind aventurile unor eroi pe cât de interesanți, pe atât de duși cu pluta, volumul se desfășoară într-un univers steampunk în care totul este posibil.

Dintre toate aceste pățanii ale eroilor noștri, capitolul Colierul a fost desemnat de cititori ca fiind cel mai amuzant. Dincolo de faptul că povestea este o superbă parodie după romanul Shogun și că ne pune față în față cu cele mai bizare personaje, în Colierul avem parte de catrenele-enigmă din insulele Ducofer, subiect de amuzament constant pentru toți iubitorii acestei cărți.

Haideți să vedem o mostră!

– Ce sunt catrenele-enigmă? se interesă mecanoida.

– Fiecare dintre noi născoceşte câte un catren, explică adolescentul. Dar, când îl recităm, nu spunem ultimul cuvânt – iar ceilalţi participanţi la ceremonie trebuie să-l ghicească.

Ducoferezii terminară rachiul din ceşcuţe, după care Tatae mai turnă un rând.

– Fireşte, enigmele pot fi mai uşoare sau mai grele, adăugă seniorul.

Făcu semn din cap către bătrân. Acesta zise:

– De unde vine vântu-acesta,

Mişcând orezul de pe plai,

Şi unde oare se va duce?

Te uiţi degeaba, habar –

– N-ai, completă Fecioara de Fier Forjat.

Bărbaţii încuviinţară, zâmbind.

– Pare destul de uşor, remarcă mecanoida. Să continuăm!

Boeru zise:

– Ne-om duela pe ziuă, totuşi,

Cu sârg vom galopa pe cai,

Spre seară, ne-om scălda cu lotuşi,

Apoi vom pune de-un –

– Susai, completă mecanoida.

Ducoferezii schimbară priviri între ei şi clătinară din cap.

– E o plantă care se cultivă în unele regiuni din Gorena, insistă Fecioara. Probabil s-o cultiva şi pe-aici, că diferenţa de climă nu e atât de mare.

– Posibil, zise Tatae, împăciuitor.

Minoru îşi drese vocea.

– Leliţo, mânca-ţi-aş gura,

La discuţii n-o să stau:

Sunt din clanul Yakamura

Şi-am venit ca să ţi-o –

– Iau, încheie mecanoida. Logic.

Bărbaţii păstrară o tăcere meditativă şi sorbiră pe rând din ceşcuţe.

– Dar… ce anume să-mi ia? se întrebă Fecioara. Sper că nu pisica!

– N-are de-a face cu pisica, explică adolescentul.

 2. Spânul, peria și audiția – Povestiri de la marginea realității (1), de Dan Rădoiu

carti de citit la mare dan-radoiu-povestiri-de-la-marginea-realitatii1

Cine l-a citit pe Dan Rădoiu deja sau a participat la atelierele de confecționat poveşti fantastice, știe că umorul lui Dan este cu totul special: uneori negru ca noaptea, alteori în tușe groase, uneori explorând banalitatea cotidiană și alteori rupând orice tipar imaginabil. Este destul de greu să alegi numai o scenă dintre toate acele povești amuzante scurte cu care Dan își răsfață fanii în cărți sau la ateliere, dar după câteva dezbateri, am ales una care se potrivește mănușă acestei zile a râsului: nimic nu trebuie luat foarte în serios, nici măcar istoriile clasice.

Noi iubim Spânul, peria și audiția din primul volum al Povestirilor de la marginea realității pentru că autorul a pornit de la o poveste cunoscută de toți – Harap Alb – și a reimaginat-o din perspectiva Spânului, transformând practic tot ce știm despre basme în Cascadorii Râsului.

Iată și mostra!

La prima vedere, cartea despre care vrem să vă povestim era identică cu nenumărate alte exemplare din cunoscutul basm „Făt-frumos din lacrimă”, de Mihai Eminescu. Spunem la prima vedere deoarece, undeva între filele ei, un cumplit secret se ascundea: rândurile unei pagini fuseseră imprimate strâmb! Și măcar dacă nefericita eroare s-ar fi aflat într-un loc neimportant, dar, vedeți voi, se întâmplase să fie într-unul din momentele esențiale ale cărții:

– Mă arde-n spate! zise fata. Făt-Frumos se uită înapoi. Dintr-o volbură ‘naltă, verde, se vedeau nemișcați doi ochi de jăratic, a căror raze roșii ca focul ars pătrundeau în rărunchii fetei.

– Aruncă peria, zise fata. Făt-Frumos o ascultă, și…

În textul original, Făt-Frumos urmează sfatul primit. Aruncă peste umăr peria, care se transformă într-o pădure neagră și deasă. Excelent și de trei ori ura.

În schimb…

În acest exemplar, din cauza textului imprimat câș la tipografie, lucrurile o luară razna. În loc să cadă frumos, balistic, respectiva perie luă o traiectorie neregulată, ieșind aiurea dintre paginile cărții.

Din cauza forței imprimate de aruncător – atenție, nu vorbim de vreun terchea-berchea oarecare, ci de însuși Făt Frumos din lacrimă – ea zbură tocmai la câteva cărți distanță, unde îl pocni pe machiavelicul Spânu drept în țeastă. Cu efectele de rigoare, bineînțeles.

Bietul Spân, cât de nefericit putea fi în sinea lui. Și-ar fi dorit și el să fie un tânăr neînfricat care se bate cu balaurii, salvând domnițele neprihănite ce se împiedicaseră atunci când musculosul zmeu venise să le fure. Cum însă aceste roluri sunt rezervate în povești – și nu numai – celor cu podoabe capilare precum cele din reclamele șampoanelor bărbătești, cei ca Spânu sunt nevoiți să aleagă între băiatul rău și prostul satului.

Când peria lui Făt-Frumos îl păli în creștet, Spânu simți pe loc schimbarea: parcă însuși Creatorul îi deșertase o căldare de Foltene în moalele capului! În culmea extazului, fostul chelios se privi într-o băltoacă din apropiere, apoi decise că a venit momentul să facă niște schimbări în viața lui. Și fără să mai stea pe gânduri, se ridică de pe buturuga unde căsca de plictiseală așteptându-l pe Harap Alb și părăsi pentru totdeauna un basm mult prea mic pentru ambițiile lui. Unele relatări spun că ar fi făcut, de mai multe ori chiar, un semn obscen în lungul drumului înainte de a dispărea din peisaj.

 3. Secretul Regelui Nemuritor – Baladele Nlithiei de Mircea Țara

baladele nlithiei secretul rgelui nemuritor

Seria Baladele Nlithiei invită cititorul într-un tărâm de basm, pe cât de idilic, pe atât de plin de pericole. Sursa majorității pericolelor care pândesc la orice pas în vasta lume a Nlithiei o reprezintă cuplul de hoți de buzunare și șarlatani de meserie Lied din Inharinar și Asht Kerrisham.

Prieteni buni și parteneri în cele mai aiurite nelegiuiri, cei doi nu numai că intră în belele tot timpul, dar bagă în belea orașe întregi, atrăgând asupra lor furia oamenilor și a creaturilor magice deopotrivă. În Secretul Regelui Nemuritor (prologul aventurilor din romanul Inima Dragonului), cei doi decid să pună la cale jaful secolului din care să se îmbogățească – literalmente – într-o noapte. Desigur că au numai un plan foarte vag și că întreg universul pare să conspire la eșecul lor fabulos.

Înainte să vă oferim o mostră, trebuie să vă spunem că Secretul Regelui Nemuritor nu este o poveste amuzantă scurtă, ci o nuvelă în toată regula, care ține cititorul cu sufletul la gură și îi face o introducere plină de farmec și suspans în lumea Nlithiei.

– Ei bine, frații sunt de fapt un frate și o soră.

– Ei nu! bătu Asht din palme de uimire.

– O, ba da. Și când ne urmăreau în timp ce ne plimbam prin Osa sau cât timp ne-au păzit în Palatul Mic, am observat o diferență în ritmul bătăilor aripilor, care era evidentă cel mai tare chiar în clipa în care se schimba garda. Sora Smardas bătea ceva mai repede din aripi.

– Pentru că i s-a pus pata pe tine? ridică Asht din sprâncene.

– Vrei să spui plata, râse Lied. Mai exact, o mie cinci sute de bani de aur. Recunosc că a ajutat și lipsa totală de empatie a lui Huss pentru fratele ei, pe care l-a răsturnat ca pe un sac de pe acoperișul stevului. Deci eram față în față cu Huss, el avea avantajul de a fi odihnit și înarmat, iar eu aveam avantajul unui parteneriat posibil cu Smardas – sora Smardas, ca să fie clar – și încă o doma ascunsă la centură. În cazul în care ea s-ar fi dovedit mai loială decât estimam eu.

– Dar tu nu ai nici măcar o sută cincizeci de arginți!

– Exact. De asta ar fi bine să fii pregătit să fugi, pentru că dacă tu m-ai găsit, înseamnă că în curând mă va găsi și ea.

Abia termină de vorbit, că o pală de vânt mătură întreaga încăpere răsturnând pahare, farfurii, mese și câțiva oameni prinși pe picior greșit.

Lied se ridică și, cât ai clipi, se azvârli prin geam făcându-l țăndări. Capul îi apăru pentru o clipă dincolo de pervaz, iar o mână înhăță octionul și îl trase afară.

– Te-aș sfătui să te pui în mișcare, strigă Lied în timp ce în sala mare a tavernei oamenii erau îmbrânciți în stânga și în dreapta de o arghelană invizibilă, dar, pentru Lied, evident foarte supărată.

Asht nu mai așteptă să fie rugat încă o dată și sări pe fereastră pe urmele prietenului său, care era deja în capătul uliței ce dădea în aleea principală. Când Asht îl ajunse din urmă, țâșniră amândoi și o luară la goană de-a lungul drumului prin mulțimea de oameni, doar ca după nici două sute de pași să dea nas în nas cu un zid de soldați.

Acestea au fost cele 3 propuneri ale noastre de povești amuzante scurte sau lungi. Nu uitați să râdeți, astăzi și în fiecare zi, să vă bucurați și să aduceți un zâmbet pe chipul celorlalți! Distracție plăcută!  

Scrie un răspuns