img-book Sale!
ISBN: 978-606-94361-6-5

Arlequine

de: George Cornilă

Realismul magic al lui George Cornilă, infuzat cu lirismul unui Gene Wolfe sau al unui Algernon Blackwood, aduce cu sine și câte ceva din atmosfera de mister apăsător al lui Poe, oniricul lui Eliade, frivolitatea lui Henry Miller, absurdul lui Kafka, profunzimea lui Borges, coșmarurile lui Edward Lucas White sau nostalgia lui Márquez. Din volumul Arlequine nu lipsesc însă nici umorul negru al unui Kusturica sau suprarealismul vizual și ideatic al lui Guillermo del Toro.

37.00 lei 30.00 lei

Cantitate
Cunoaște Autorul
avatar-author

GEORGE CORNILĂ (n. 1986) este scriitor, publicist, traducător și cititor avid. Absolvent de Șiințe Politice și de Publicitate, a ocupat poziții de copywriter, jurnalist, secretar general de redacție și redactor-șef. Este autorul romanelor Cu dinții strânși (Andrew, 2007), Miezul nopții în Cartierul Felinarelor Stinse (Salonul Literar, 2013; eLiteratura, 2014), Regele lupilor: Toiagul de stejar (Delfin, 2014), Regele lupilor: Fierul zeilor (Delfin, 2014) și Regele lupilor: Povara coroanei (Delfin, 2016), al colecției de proză scurtă Arlequine (Crux Publishing, 2018) și al volumului de povești pentru copii Toxi Foxy (Armonii Culturale, 2018). Este prezent cu texte în antologiile Ficțiuni centenare (Pavcon, 2018), Cele mai frumoase povestiri SF & fantasy ale anului 2017 (Vremea, 2018) și Antologia prozei române polițiste și de mistere (Paralela 45, 2018). A tradus nuvelele scriitorului american Robert E. Howard cuprinse în volumul Conan Barbarul: Phoenix pe o sabie. Turnul elefantului (Crux Publishing, 2018).

Pasionat de biologie, istorie, mitologie și cinematografie, a abordat o multitudine de teme, experimentând cu un spectru larg de curente, specii și stiluri, de la realism istoric, la SF&F și la flash fiction și nuvele manieriste, la realism magic și roman postmodernist. Prozele scurte, precum și aprecieri critice despre opera sa, au apărut în reviste culturale precum: Convorbiri Literare, Viața Românească, Plumb, Observator Cultural, Salonul Literar, Oglinda Literară, Pro Saeculum, Spații Culturale, Contact Internațional, Revista de Suspans, Fantastica, Imago Mundi, Faleze de Piatră, UZP, Vulturul, Gazeta SF și EgoPHobia.

Scrierile sale au primit Premiul Miorița (2008) și Premiul Vrancea Literară (2013; 2016) și au fost nominalizate la Premiul COLIN (2017) și la Premiul AntareSFest (2018).

***

Cosmopolit, cult, pasionat de arta cinematografică și bun cunoscător al subtilităților tehnicilor literare, George Cornilă se folosește de toate abilitățile și pasiunile lui pentru a ne oferi o scriitură complexă, superb stilizat, în care fiecare detaliu spune o poveste și în care fiecare personaj ne cheamă să-i fim martori la existență.

Andreea Sterea, Editor Crux Publishing

 

Cărți scrise de George Cornilă
expurgo george cornila
Adaugă în coș
Expurgo 2019
arlequine george cornila crux publishing fantasy
Adaugă în coș
Arlequine 2018
Despre carte
Prezentare

George Cornilă nu scrie o carte, ci scrie o călătorie. Un drum cu suișuri și coborâșuri, cu rotocoale, opriri, treceri fulgerătoare prin pasaje ale viitorului sau pe sub poduri ale trecutului, salturi din realitate spre o lume fantastică și invers, întoarceri în sine – și acestea călătorii, și încă bogate, voluptoase. Călătorești în spații vaste, aproape pe fiecare continent, în timpuri îndepărtate până spre viitor, călătorești în cuvinte – căci cuvintele reprezintă una dintre cele mai frumoase însușiri ale acestor povestiri. Cuvinte uitate, cuvinte rare, cuvinte noi, înșiruiri de descrieri apocaliptice sau planturoase, toate acestea agățate de firul fin al narațiunii care te lasă, uneori, să termini tu povestea, așa cum ai imaginat-o. Arlequine este cartea pe care o citești în seri vântoase, așteptând primăvara.

Mihaela Apetrei, scriitoare, promotor cultural

***

Ușor de încadrat în realismul magic, povestirile lui George Cornilă aduc cu ele un binevenit eclectism al subiectelor, motivelor și conflictelor, destul de rar în literatura română contemporană. Autorul mânuiește cu la fel de mult talent și canoanele prozei science fiction, și cele ale fantasticului întunecat, ale goticului, romanticului și tenebrosului, într-un volum totuși unitar ca stil și captivant ca atmosferă.

Cosmopolit, cult, pasionat de arta cinematografică și bun cunoscător al subtilităților tehnicilor literare, George Cornilă se folosește de toate abilitățile și pasiunile lui pentru a ne oferi un volum complex, superb stilizat, în care fiecare detaliu spune o poveste și în care fiecare personaj ne cheamă să-i fim martori la existență.

Realismul magic al lui George Cornilă, infuzat cu lirismul unui Gene Wolfe sau al unui Algernon Blackwood, aduce cu sine și câte ceva din atmosfera de mister apăsător al lui Poe, oniricul lui Eliade, frivolitatea lui Henry Miller, absurdul lui Kafka, profunzimea lui Borges, coșmarurile lui Edward Lucas White sau nostalgia lui Márquez. Din volumul Arlequine nu lipsesc însă nici umorul negru al unui Kusturica sau suprarealismul vizual și ideatic al lui Guillermo del Toro.

Un recital scriitoricesc de valoare în literatura contemporană, volumul Arlequine îi va atrage pe toți cititorii care iubesc literatura de calitate, căci vor găsi în el iezme, otrăvuri, fiare și lumi, îngeri și oameni, lumină și demoni, mituri străvechi, zone crepusculare, dosare X nerezolvate, povestiri cu final neașteptat, babilonii, salturi în timp și o dragoste nețărmurită, neabătută și nevoalat declarată pentru Artă.

Andreea Sterea, Editor Crux Publishing