img-book Sale!

Seria Baladele Nlithiei de Mircea M. Țara

de: Mircea M. Țara
4.00 out of 5 based on 1 customer rating
recenzie client

Citind seria Baladele Nlithiei, cei mai tineri dintre noi vor fi încântați de personaje și acțiune, în timp ce mai maturii cititori vor aprecia mesajele despre loialitate, moralitate, prietenie și onoare răzbătând din fiecare pagină, dar și măiestria artistică cu care Mircea Țara mânuiește condeiul pentru a ne oferi cinci opere literare cum puține mai sunt astăzi.

217.00 lei 200.00 lei

Cantitate
Vezi Wishlist
Cunoaște Autorul
avatar-author

Scriitorul MIRCEA M. ȚARA s-a născut pe 10 ianuarie 1987 la Baia Mare. La finele liceului descoperă pasiunea pentru literatura de dincolo de propunerile din programa pentru bacalaureat. Însă imaginația și-a cultivat-o încă din copilărie, inventând povești pentru micii roboți din lego sau soldăței din plastic, pe covorul persan din sufragerie.

A absolvit facultatea de Litere secția Română-Engleză din cadrul Universității de Nord, iar după ce traduce cartea Drumul înfometat semnată de cunoscutul romancier nigerian Ben Okri, în 2011, Mircea finalizează un master în marketing online obținut în cadrul ASE București.

Scriitorul Mircea M. Țara: Activitate literară și publicistică

Nu la mult timp după aceea, Mircea M. Țara se mută la Arad, unde își începe cariera în publicitate și pune pe hârtie prima schiță a cărții cu care pe 1 aprilie 2017 debutează în literatura fanstastică din România: Inima dragonului (Crux Publishing, 2017), prima dintr-o serie high-fantasy a cărui acțiune se desfășoară pe exoticele și fascinantele tărâmuri ale Nlithiei.

Lansează la Gaudeamus nuvela Secretul Regelui Nemuritor – Un prolog (Crux Publishing, 2017), a cărei acțiune precedă din punct de vedere cronologic aventurile din Inima dragonului, oferindu-ne mai multe detalii nu numai despre lumea Nlithiei dar și despre personajele principale. Seria Baladele Nlithiei se completează ulterior cu volumele Căderea celor 7 turnuri (Crux Publishing, 2019) și Vrăjitoarea de foc (Crux Publishing, 2020).

În prezent, scriitorul Mircea M. Țara este copywriter într-una dintre cele mai mari și mai dinamice agenții de publicitate din țară: McCann Group România. Locuiește în București alături de soția sa Elena, iubește să călătorească, este prieten foarte apropiat cu cafeaua (niciodată neagră, întotdeauna cu lapte), iar în consecință consideră noaptea cel mai oportun moment pentru desfășurarea creativității. Pe lângă aventuri extraordinare pe tărâmuri fantastice, Mircea mai visează cu ochii deschiși ca într-o zi să locuiască undeva pe o faleză în Scoția. Sau Irlanda.

Pe Mircea Țara îl puteți întâlni pe pagina de Instagram și pe blogul lui de cărți, dar cel mai probabil veți da de el prin oraș cu un volum fantasy sau o cafea în mână.

Printre proiectele sale de suflet, se numără Biofy – primul podcast SF, o comedie distopică ce are loc în call center-ul unei companii de tehnologie, secțiunea de reclamații –, două colecții de aforisme, dar și câteva workshop-uri și ateliere de scriere creativă susținute în colaborare cu agenția McCann, editura Crux Publishing, etc.

În anul 2023, scriitorul Mircea M. Țara participă la Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT), în calitate de invitat la Casa Fantasy, alături de alți scriitori români contemporani de science-fiction și fantasy. În iarna aceluiași an, Mircea publică cel de-al cincilea titlu din seria Baladele NlithieiMarginea lumii (Crux Publishing, 2023).

Cărți scrise de Mircea M. Țara
Prezentare

Seria Baladele Nlithiei de Mircea M. Țara

 

Seria Baladele Nlithiei de Mircea Țara conține – în ordinea cronologică a firului narativ – volumele Secretul Regelui Nemuritor, Inima Dragonului, Vrăjitoarea de foc, Căderea celor 7 turnuri și Marginea lumii.

***

SERIA BALADELE NLITHIEI I: SECRETUL REGELUI NEMURITOR

baladele nlithiei secretul rgelui nemuritor

 

Anul 385 după Eor, cu 14 ani înainte de încercarea lui Nahtavuth de a pune mâna pe Inima Dragonului, aducând cetatea Nisalului în pragul distrugerii.

Barzi de meserie și hoți de vocație, Lied și Asht pun la punct lovitura vieții lor: un plan nebunesc de îmbogățire, executat într-o singură noapte. Însă, cineva are alte planuri cu ei și, împotriva voinței lor, se trezesc prinși într-o conspirație la curtea regală a Osei. Ca să scape cu viață, cei doi trebuie să îl jefuiască pe misteriosul suveran, supranumit Regele Nemuritor.

Dar când la mijloc este un artefact magic care poate oferi viață veșnică, alianțele și loialitățile devin volatile, iar amenințările se înmulțesc.

Tu ce ai fi dispus să faci pentru a pune mâna pe secretul nemuririi?

***

Nici nu a trecut un an de la debutul lui Mircea Țara cu romanul high-fantasy Inima Dragonului, că tânărul autor ne face un cadou nesperat: o nouă baladă de pe tărâmul Nlithiei, avându-i ca protagoniști pe Lied și Asht: Secretul Regelui Nemuritor.

Suntem cu 14 ani înainte de aventurile din Nisal și explorăm cetatea Osei alături de cei doi barzi care desigur că nu se pot abține să nu se bage în belele. Ceea ce pare la început o simplă spargere devine însă o cursă pe viață și pe moarte – la modul cel mai propriu. Intrigi de palat, un suveran misterios și necruțător, creaturi bizare, inventatori nebuni, magie și un secret care îi poate costa capul pe aventurierii noștri preferați, toate superb împletite de mâna sigură a lui Mircea, care știe ca nimeni altul să creezi lumi, personaje și suspans. Tolkien ar fi mândru de el.

(Andreea Sterea – editor Crux Publishing)

***

SERIA BALADELE NLITHIEI II: INIMA DRAGONULUI

inima dragonului mircea m. tara

Nisal, Cetatea Zăpezilor, paradis al artiștilor și al magicienilor, este zguduit din temelii în urma unui complot sinistru.

Prinși la mijloc, Lied, un bard cu talente ce depășesc cu mult o ureche muzicală, alături de banda lui de hoți de buzunare, au de înfruntat demoni străvechi, armata Umbrelor și magia neagră abil mânuită de Magiștrii regatului.

Dar dușmanul lor cel mai mare este timpul. Astfel că oameni, liandrini, zollany și dragoni legendari treziți din negura amintirilor trebuie să lupte împreună pentru a împiedica distrugerea iminentă a Nisalului.

Miza? Inima Dragonului, un artefact ce îi oferă posesorului ei putere nelimitată și capacitatea de a distruge sau de a reface lumea.

***

Aș putea spune fără rezerve că Inima dragonului este un poem în proză și un roman de aventuri care ne subjugă fără să ne dăm seama. De la peisajele având un farmec neobișnuit, la dialogurile antrenante, de la momentele de acțiune intense și până la umorul fin al unor personaje, totul este impecabil executat pentru a-i oferi cititorului o cursă contra cronometru ce îl va ține cu sufletul la gură.

Dincolo însă de bogăția detaliilor, de dinamismul acțiunii sau de complexitatea personajelor, volumul impresionează printr-o atemporalitate, dacă o pot numi astfel, pe care am întâlnit-o numai la maeștri precum Tolkien sau J. K. Rowling: putem să ne lăsăm cuceriți de aventurile lui Lied, Vel, Mira, Calya și Blu (micuțul dragon plin de surprize) indiferent de vârstă. Cei mai tineri dintre noi vor fi încântați de personaje și de dinamismul acțiunii, în timp ce mai maturii cititori vor aprecia mesajele despre loialitate, moralitate, prietenie și onoare răzbătând din fiecare pagină, dar și măiestria artistică cu care Mircea Țara mânuiește condeiul pentru a ne oferi o operă literară cum puține mai sunt astăzi.

Am o nețărmurită încredere în talentul lui Mircea, de aceea vă invit să pătrundeți fără teamă în magica lume a Nisalului, să căutați Inima dragonului și să vă abandonați unei aventuri spectaculoase, regretând (alături de mine) numai faptul că, poate, aceasta se încheie prea repede.

Andreea Sterea – Editor șef Crux Publishing

***

SERIA BALADELE NLITHIEI III: VRĂJITOAREA DE FOC

 

Arrista, Ghinna Munenului, știe din surse de încredere că în curând Cenușiii, poporul exilat în urmă cu patru secole în tărâmurile de dincolo de Șiră, vor invada Nlithia și o vor transforma în scrum.

Planul ei era să rămână și să protejeze Munenul, cu orice preț, cu ajutorul unei arme cu puteri magice. Dar când nepoții ei sosesc în grabă, căutând adăpost, Vrăjitoarea de foc trebuie să aleagă între a apăra cetatea sau a-și ajuta puțina familie pe care o mai are să scape cu viață.

În niciun caz strategia ei nu includea un legământ de sânge, un demon străvechi sau un dragon mic, pe nume Sark, aflat în căutarea unui cavaler…

***

Mircea Țara ne oferă o nouă aventură de pe tărâmul Nlithiei. Un mic fragment de istorie, un nou fir narativ și personaje pe care le vom reîntâlni mai târziu alături de eroii noștri preferați își dau întâlnire în această nuvelă care răspunde multor întrebări, dar care lasă deschise și mai multe. Cine sunt cu adevărat Cenușiii și de ce vor să transforme întreaga lume a Nlithiei în scrum? Ce rol joacă dragonii și Cavalerii pe care și-i aleg? 

Vrăjitoarea de foc este o nouă baladă a Nlithiei, iar bardul nostru preferat, Mircea Țara, nu ne lasă nici o clipă să respirăm în voie, căci magia neagră, artefactele cu puteri supranaturale, personajele care mai de care mai colorate, vrăjitoare și demoni, toți se întâlnesc în această nuvelă pentru a ne ține în suspans și a ne oferi un adevărat carusel de emoții.

***

SERIA BALADELE NLITHIEI IV: CĂDEREA CELOR 7 TURNURI

caderea celor 7 turnuri baladele nlithiei mircea tara

 

Destinul Nlithiei atârnă de un fir de ață, iar Țesătura universului se deșiră. Sau cel puțin așa susține cel mai temut vrăjitor din lumea cunoscută.

Lied și Asht, însoțiți de Calya și Blu, revin în Osa pentru a obține singurul lucru care poate salva Nlithia de o amenințare nevăzută: o hartă spre un tărâm ascuns.

Însă, pentru a pune mâna pe ea, trebuie să intre într-o cetate unde magia este interzisă, înfruntând dușmani vechi și noi, pentru a duce la bun sfârșit un alt plan nebunesc: să îl jefuiască pe regele Osei. Din nou.

***

Romanul Căderea celor 7 turnuri continuă seria Baladele Nlithiei cu o poveste încă și mai palpitantă în lumea neînchipuit de bogată creată de Mircea Țara. Suntem iarăși în Osa – Cetatea Soarelui Apune – alături de personajele pe care le-am îndrăgit în volumele Secretul Regelui Nemuritor și Inima Dragonului, trăind alături de ele toate încercările și emoțiile prin care trec.

Așa cum ne-am obișnuit, avem parte de un univers în care atenția la detaliu, stilistica deosebită și umorul sunt egalate numai de ritmul alert al acțiunii, de întorsăturile neprevăzute de situație și de protagoniștii memorabili pe care ni-i oferă autorul.

Cu o atmosferă high fantasy amintind de Tolkien și cu accente de noir și dark fantasy  uneori, cu o pleiadă de anti-eroi deposedați de magie și puși în situația de a salva lumea cu foarte puține resurse, dar și cu câteva apariții noi și surprinzătoare în galeria antagoniștilor, Căderea celor 7 turnuri ne oferă o imersiune completă într-o  aventură captivantă de al cărei rezultat depinde însuși destinul Nlithiei.

***

SERIA BALADELE NLITHIEI V: MARGINEA LUMII

marginea lumii baladele nlithiei mircea tara crux publishing

Dacă în romanele Inima dragonului și Căderea celor 7 turnuri am descoperit Nisalul și respectiv Osa, de această dată, Mircea ne invită la o călătorie peste Marea cea Mare și Marea Moartă, în cetatea Kelesiei – un loc de care mulți nici măcar nu au auzit, iar și mai puțini l-au văzut cu ochii lor. Aici, la marginea lumii, Asht, Vel și Inar trebuie să găsească legendara armată de dragoni care, conform spuselor Țesătorului, va apăra lumea împotriva invaziei Cenușiilor.

Răpirea unei prințese nlithiene de la propria ei nuntă, bătăliile navale cu pirații (și cu flota trimisă în căutarea respectivei prințese), probele prin care trebuie să treacă Vel pentru a demonstra că este cu adevărat un Copil al Dragonului, colaborarea cu cel mai ciudat tavuth de care am avut parte vreodată, întâlnirea cu un zeu și deslușirea secretului dragonilor sunt numai câteva din nestematele acestei bijuterii de carte.

Și, ca în orice volum din seria Baladele Nlithiei, și aici avem acțiune intensă, răsturnări de situație, trădări, planuri care merg prost și îngrozitor de prost, magie, feerie, peisaje spectaculoase și personaje cu care empatizăm, pe care le detestăm, sau care ne surprind (nu întotdeauna plăcut).

În Nlithia, câțiva curajoși dau o luptă încrâncenată cu Cenușiii, care vin, și tot vin, și sunt de neoprit în ambiția lor de a distruge însăși viața. La marginea lumii, în Kelesia, Asht, Vel și Inar dau o luptă încrâncenată pentru a ajunge la dragonii de la care așteaptă o minune. Vor răspunde aceștia chemării lor? Își vor duce la îndeplinire cuvântul și datoria? Și, după atâtea sute de ani de repaos, sunt ei cu adevărat pregătiți să treacă Marea cea Mare pentru a înfrunta urgia Cenușiilor? Numai Hir știe.

Andreea Sterea – Editor Crux Publishing

De ce să citești seria Baladele Nlithiei de Mircea M. Țara?

Fiecare volum din seria Baladele Nlithiei aduce în prim-plan personaje memorabile, intrigi complicate, creaturi bizare, magie și secrete care pot schimba destinul întregului univers. Seria a fost comparată cu operele maeștrilor genului, precum Tolkien, datorită atenției la detalii, stilisticii deosebite și ritmului alert al acțiunii.

Seria Baladele Nlithiei se adresează atât tinerilor, care vor fi încântați de dinamismul acțiunii și de personajele fascinante, cât și cititorilor maturi, care vor aprecia mesajele profunde despre loialitate, moralitate, prietenie și onoare.

Seria aduce un suflu nou în peisajul literar românesc, combinând elemente high-fantasy cu accente de noir și dark fantasy. Fiecare volum oferă o imersiune completă într-o lume captivantă, în care fiecare acţiune și fiecare decizie poate pune destinul Nlithiei în balanță. Cu siguranță, seria Baladele Nlithiei este o alegere excelentă pentru oricine caută o evadare într-o lume magică, plină de mister și aventură.

Detalii

Editor: Editura Crux
Dată publicare:
Număr de pagini:

  1. CML

    Evaluat la 4 stele din 5

    Captivant, actiune neintrerupta(un pic ametitoare), un fantasy la nivel international. Astept cu nerabdare o continuare la Inima Dragonului.

    • Andreea Sterea

      Ne bcuram si noi mult ca v-a placut. Ramaneti cu ochii pe noi, ca la iarna s-ar putea sa venim cu surprize legate de Nlithia 🙂