img-book
ISBN: 978-606-9027-05-9
Categorie:

Diluvium

de: George Cornilă

După volumele Arlequine și Expurgo, George Cornilă ne oferă un roman ca o bijuterie atent șlefuită. Mai presus de o aventură magic-realistă la Porțile Orientului, romanul Diluvium este o călătorie a descoperirii de sine și a locului în lume, totodată o alegorie, vorbind despre darul și blestemul de a fi diferit, despre menire, împlinire și rost.

38.00 lei

Cantitate
Cunoaște Autorul
avatar-author

GEORGE CORNILĂ (n. 1986) este prozator, publicist și traducător. Absolvent de Șiințe Politice și de Publicitate, a ocupat poziții de copywriter, jurnalist, secretar general de redacție și redactor-șef.

George Cornilă: Activitate literară și publicistică

Este autorul romanelor postmoderne Cu dinții strânși (2007; 2022), Miezul nopții în Cartierul Felinarelor Stinse (2013; 2014; 2021), Regele lupilor (trilogie fantasy, 2014-2016), Expurgo (roman S.F., distopie, 2018; 2019) și Diluvium (realism magic, 2019), al culegerilor de proză scurtă - realism magic - Arlequine (2018), Entropic (2020) și Rezervația (2022, editura Polirom), precum și al volumului de povești pentru copii Toxi Foxy (2018). În 2023, publică romanul Hașdeu. Duhuri, în colecția Biografii romanțate a editurii Polirom.

George Cornilă este prezent cu texte în peste zece antologii apărute în România și Marea Britanie, printre care enumerăm Ficțiuni centenare (2018), Cele mai frumoase povestiri SF & fantasy ale anului 2017 (2018), Antologia prozei române polițiste și de mistere (2018), Antologia scriitorilor vrânceni (2018), Focșaniul din povestea mea (2019), Galaxy 42: Collected Stories și Collected Stories 2 (2020). A colaborat cu publicații culturale precum Dilema Veche, Timpul, Vatra, Suplimentul de Cultură, Luceafărul de dimineață, Convorbiri Literare, Viața Românească, Plumb, Familia, Observator Cultural, Salonul Literar, Utopiqa, Doc.Eu și Aphelion (SUA).

A tradus nuvelele scriitorului american Robert E. Howard, cuprinse în volumele Conan Barbarul: Phoenix pe o sabie. Turnul elefantului (2018) și Sonya cea Roșie: În umbra vulturului (2020), ambele la Crux Publishing.

Pasionat de istorie, mitologie, științele naturii, artă plastică și cinematografie, George Cornilă a abordat — atât în limba română, cât și în limba engleză — o multitudine de teme, experimentând cu un spectru larg de curente, specii și stiluri, de la realism istoric, la SF&F și de la flash fiction și nuvele manieriste, la realism magic și roman postmodernist.

Scriitorul George Cornilă a primit Premiul Miorița (2008), Premiul Vrancea Literară (2013; 2016), Marele Premiu „Ion Hobana” (2019) și Premiul COLIN (2021) și este laureat al Saboteur Awards (pentru volum colectiv). De asemenea, a fost nominalizat la Premiul AntareSFest (2018; 2020; 2021), Premiul RomCon (2019; 2021) și propus pentru Chrysalis Award – Eurocon – Belfast (2019) și Rosetta Awards (2021).

A participat în calitate de antrenor la atelierul Creative Writing Sundays, seria octombrie-noimebrie 2022.

Cărți scrise de George Cornilă
coperta entropic george cornila
Adaugă în coș

Entropic 2020
Adaugă în coș

Diluvium 2019
expurgo george cornila
Adaugă în coș

Expurgo 2019
arlequine george cornila crux publishing fantasy
Adaugă în coș

Arlequine 2018
Despre carte
Prezentare

Romanul Diluvium de George Cornilă

La finele Epocii Fanariote, copilul Joszef din Dörrental descoperă că este altfel decât ceilalți. Ploaia îl însoțește oriunde merge. Până și împrejurimile Dörrentalului, umede, mlăștinoase, luxuriante, fuseseră aride până la nașterea sa. Acum, vechiul pustiu este preschimbat într-o orezărie. Temându-se să spună cuiva — oricum, cine l-ar crede? —, devenit deja adolescent, Joszef fuge de acasă. Ajunge mai întâi pe o plantație de tutun de la Dunăre, apoi se alătură unui circ ambulant și călătorește prin Principatele Române, urmărit de trimișii bisericii, de arnăuți, de haiduci, de poteră, de mulciberiți, de cei care încep să-și dea seama că în spatele flăcăului bălai și sfios se ascunde ceva. Căutând o misterioasă carte care ar putea elucida misterul poverii pe care este condamnat să o poarte, ajunge în Bucuresci, unde învață cum să profite de pe urma straniei sale particularități. Începe astfel să meargă acolo unde este chemat și plătit să alunge seceta. Unii îl consideră un sfânt, alții îl acuză de vrăjitorie, alții îl socotesc a fi un escroc.

Mai presus de o aventură magic-realistă la Porțile Orientului, Diluvium este o călătorie a descoperirii de sine și a locului în lume, totodată o alegorie, vorbind despre darul și blestemul de a fi diferit, despre menire, împlinire și rost.

***

Diluvium este una dintre cărțile de care mă simt cel mai apropiat. A însemnat o muncă de ani întregi, adeseori până la istovire, însă Joszef este, dintre toate personajele mele, cel care ilustrează poate cel mai bine sfâșietoarea nevoie de a simți că ai găsit un loc al tău, lupta și împăcarea cu sinele și căutarea continuă la care se rezumă mirabila noastră existență.

George Cornilă

 

De acum, puteți comanda romanul Diluvium de George Cornilă și în format electronic!

acum pe Google Play***

„Privind cerul pîclos, Joszef se gîndi cu amărăciune îndoită că nu avusese niciodată stăpînire asupra ploii. Apa cădea din cer, fie că voia, fie că nu, așa cum o făcuse de cînd apăruse el pe lume, pe oriunde ar fi umblat. Nu era un nor care-l însoțea, însă, de îndată ce ajungea undeva și zăbovea mai mult decît i-ar fi luat să-și tragă sufletul, cerul se întuneca și uneori picura domol, alteori se pornea o mare furtună, fie că el era vesel sau furios. În zadar căutase un semn, o dovadă că dacă era trist ploua molcom sau dacă era mînios, tuna și fulgera, întrebîndu-se dacă ar fi putut cumva să-și adune forțele încît să stîrnească o vijelie care să curme fapte mîrșave precum cele la care fusese martor sau un potop pedepsitor care să-i înece pe cei care o meritau, așa cum făcuse Sfîntul Ioan cel Nou cînd năvăliseră tătarii în Moldova cu vreo două veacuri în urmă. (…) Chiar dacă uneori se părea că exista o potrivire, așa cum fusese trăsnetul care îl răpusese pe Harapul neviu, Joszef își dădea repede seama că toate erau doar în închipuirea lui și că, în fapt, nu exista niciodată nicio legătură. Putea să fie fericit și cerul să fie mînios, putea să fie mînios și cerul să picure liniștit.”

“Diluvium”

Nu există niciun review.