img-book
ISBN: 978-973-98394-3-3

Față în față

de: Ciprian Mitoceanu

În sfârșit față în față, Robert Piest și Leonard Goldman încep un joc periculos de-a șoarecele și pisica. Drumul spre adevăr este presărat cu cadavre, dar cine va câștiga și cine va plăti pentru faptele sale? În ultimul volum al trilogiei Predestinare genetică, Ciprian Mitoceanu ne provoacă să luăm parte la o adevărată cursă pe viață și pe moarte pentru a afla răspunsul la o întrebare aparent simplă: există vreo diferență între lege și dreptate?

32.00 lei

Cantitate
Vezi Wishlist
Cunoaște Autorul
avatar-author

Scriitorul Ciprian Mitoceanu ar fi putut fi veterinar, ofiţer de poliţie, gardian la penitenciar, jurnalist sau şofer de camion (şi alte câteva mărunţişuri, după cum declară). A ales să devină profesor deoarece „a deschide o minte este mai important decât orice altceva”. S-a născut la 19 martie, 1976 la Suceava, un oraş încărcat de istorie şi semnificaţii din nordul Moldovei, România, unde a urmat şi cursurile Universităţii Ştefan cel Mare, specializarea Istorie – Geografie.

Scriitorul Ciprian Mitoceanu: Activitate literară și publicistică

În paralel cu activitatea didactică, scriitorului Ciprian Mitoceanu îi place să scrie horror, SF, fantasy şi thriller, fiind considerat de mulţi critici internaționali drept „un autor înzestrat cu mult talent, descris deseori ca versiunea de Stephen King a României.” (Massacre Magazine).

A debutat în anul 2007 cu romanul „Colţii” (Ed. Tritonic), un thriller tulburător inspirat din fapte reale petrecute în România. De asemenea, a publicat numeroase proze scurte în majoritatea revistelor de SF şi este prezent în numeroase antologii de gen alături de scriitori ca George R. R. Martin, Norman Spinrad, sau Amdi Silvestri. În 2014 a debutat în limba engleză cu povestirea Little Mothers (Massacre Magazine).

În timpul liber, scriitorul Ciprian Mitoceanu citeşte şi, din când în când, scrie recenzii pentru mai multe reviste de profil sau pentru blogul propriu. Din anul 2015 este prezent pe piața de carte românească cu trilogia Predestinare genetică, publicată integral de Crux Publishing la finele anului 2016. Trilogia conține, în ordine, volumele În sângele tatălui, Insula Diavolului și Față în față.

În anul 2017, scriitorul Ciprian Mitoceanu publică ediția revizuită a romanului science-fiction (distopic) Amendamentul Dawson, cel care l-a consacrat ca scriitor de thriller și suspans.

***

Trebuie să mărturisesc un lucru: puţini sunt autorii români care au reuşit să mă surprindă aşa cum o face Ciprian Mitoceanu. Abordând la fel de uşor textul de mare întindere dar şi prozele de tip nuvelă sau povestire (dovadă antologiile sau revistele online în paginile cărora este prezent cu ardoare în ultimii ani), scriitorul Ciprian Mitoceanu face dovada unui talent ieşit din comun, ancorat într-o realitate transfigurată fantastic cum puţini autori ştiu să imagineze, darămite s-o mai şi descrie. Punctul forte al prozei sale este ştiinţa creării imaginilor şi atmosferei, lucruri care fascinează şi subjugă în acelaşi timp, mai ales când materia primă a exerciţiului literar este viaţa de zi cu zi – bună sau rea, după caz. Folosindu-şi experienţa personală ca materie primă pentru creaţiile scriitoriceşti, Ciprian reuşeşte să ofere un aer de incredibilă autenticitate pe care puţină lume şi-o poate explicaŞTEFAN GHIDOVEANU, realizatorul emisiunii Radio România Cultural Exploratorii lumii de mâine

Cărți scrise de Ciprian Mitoceanu
Prezentare

Romanul Față în față (cel de-al treilea volum al trilogiei Predestinare genetică) de Ciprian Mitoceanu

În sfârșit față în față, Robert Piest și Leonard Goldman încep un joc periculos de-a șoarecele și pisica. Drumul spre adevăr este presărat cu cadavre, dar cine va câștiga și cine va plăti pentru faptele sale?

Predispoziția pentru crimă pare să se manifeste mai intens ca oricând, favorizându-i congresmanului Dawson o ascensiune politică fulminantă. Zorii unei noi ere se întrevăd, cu prețul vieții unor oameni nevinovați, iar politicianul este acolo pentru a culege roadele.

În ultimul volum al trilogiei Predestinare genetică, Ciprian Mitoceanu ne provoacă să luăm parte la o adevărată cursă pe viață și pe moarte pentru a afla răspunsul la o întrebare aparent simplă: există vreo diferență între lege și dreptate?

***

Un ucigaş în serie (modelat după un ucigaş real din vremurile noastre) recrutat de un politician controversat (deja faimosul  Dawson) şi un simplu cetăţean căzut în capcana terifiantă a aberațiilor legislative…

Recunoscut pentru talentul său de a crea și de a menține la cote înalte suspansul, Ciprian Mitoceanu ne prezintă în Predestinare genetică o lume distopică, apropiată și, din nefericire pentru viitorul nostru, verosimilă:  nu există armă mai primejdioasă și mai devastatoare decât politica.

 OLIVIU CRÂZNIC – Scriitor și critic specializat în literatura fantastică

Detalii

ISBN: 978-973-98394-3-3
Editor: Editura Crux
Dată publicare: 2016
Număr de pagini: 296