Pachet romane „Lumi postumane”
de: Ana-Maria Negrilă, George Cornilă, G. P. Ermin,Trei autori români și trei romane science fiction memorabile, care zugrăvesc un viitor demn de luat în seamă.
Pachetul cuprinde volumele Împăratul ghețurilor (Ana-Maria Negrilă), Expurgo (George Cornilă) și Evanghelia după Crist 2.0 (G. P. Ermin).
Iubitorii de biopunk, distopie și hard SF vor avea parte de un adevărat festin al imaginației și îndrăznelii, căci ceea ce veți descoperi în pachetul Lumi postumane vă va da multe idei de dezbătut, multe personaje de a căror parte să fiți trup și suflet și încă și mai multe aventuri pe care să le trăiți ca și cum ați fi acolo!
Reducere de 25% cu codul GAUDEAMUS2021. Transport gratuit la comenzi de peste 100 de lei.
120.00 lei 110.00 lei
Cum va arăta omenirea peste sute sau mii de ani? Putem vorbi de o eră postumană? Care vor fi provocările viitorului? Literatura science fiction a încercat să răspundă la astfel de întrebări, punând ea însăși altele și mai și. Viitorul sună bine pentru cititori, căci pachetul Lumi postumane conține volume semnate de scriitori români care și-au imaginat soarta omenirii în cele mai spectaculoase moduri cu putință.
Haideți să explorăm un Pământ aflat în plină eră glaciară, guvernat de corporații și agenții acestora, pe fondul unor conflicte sociale și ideologice violente. Oamenii, în mare parte modificați genetic, folosesc tehnologii nemaivăzute, iar unii au chiar puteri pe care cu greu ni le imaginăm în prezent.
Dar cum ar fi să trăim într-o lume distopică, în care incultura a fost eradicată cu forța iar pământenii trăiesc o viață plină de împliniri intelectuale și culturale, în timp ce unii dintre semenii lor de la periferie se împotrivesc agresiv frumosului, bunului gust, civilizației?
Și dacă inteligența artificială ar căpăta conștiință de sine, ce s-ar alege din oameni? Sclavă unor forțe ce îi depășește și îi oprimă, omenirea și-ar îndrepta speranțele spre un nou Mesia care să îi salveze. Numai că acel Crist biblic atât de familiar ar căpăta cu totul și cu totul alte valențe în această lume nouă…
Sunteți gata să explorați viitorul?
Conținut pachet „Lumi postumane”
Pachetul conține trei volume din colecția Science Fiction a editurii Crux Publishing, semnate de George Cornilă, Ana-Maria Negrilă și respectiv G. P. Ermin. Cu codul GAUDEAMUS2021, puteți achiziționa acest pachet cu reducere de 25%.
Împăratul ghețurilor de Ana-Maria Negrilă
Într-un viitor îndepărtat, Pământul trece printr-o nouă glaciațiune, iar supraviețuitorii trebuie să reclădească civilizația umană înfruntând condiții extreme. În Orașul ridicat deasupra permafrostului, tânăra pre-văzătoare Sich încearcă să ducă o viață liniștită printre cărți, ferindu-se de intrigile Consiliului, de conflictele dintre corporații și de abuzurile forțelor de ordine Ospitaliere. Dar când un vârtej apărut brusc, parcă dintr-o altă dimensiune, amenință să distrugă metropola, Sich este forțată să colaboreze cu autoritățile pentru a desluși misterul: cine provoacă acest cataclism natural și, mai ales, cum poate fi oprit?
Cei care sunt familiarizați cu seria Stelarium, semnată de scriitoarea Ana-Maria Negrilă, vor avea câteva surprize de proporții citind acest roman. Cei care au lecturat prima ediție se vor bucura să regăsească o poveste cunoscută, dar totuși diferită. Tuturor celorlalți, scriitoarea le propune explorarea unui univers științifico-fantastic de o magnitudine uluitoare, ce împletește elemente de thriller parapsihologic cu biopunk, fantasy și noir. Cu alte cuvinte, Împăratul Ghețurilor invită la o aventură dinamică și complexă, care se citește și se trăiește pe nerăsuflate.
Expurgo de George Cornilă
Expurgo este o flawed utopia cu frânturi de cyberpunk, biopunk și satiră, parțial documentar, parțial live action, explorând implicațiile sociale, politice și economice ale noii Lumi Luminate, însă mai presus de toate, este o carte-manifest care trasează coordonatele unui univers reconstruit în jurul ideii de cultură. Într-un fel, un Fahrenheit 451 răsturnat, cu influențe de Orwell, Huxley și Philip K. Dick.
În viitorul apropiat, societatea a evoluat către eradicarea inculturii. Educația și bunele maniere sunt impuse prin lege, iar individul, pentru a deveni cetățean, trebuie să treacă o serie de teste culturale. Cei care încalcă legea sunt trimiși în lagăre de reeducare, cei care se opun sunt executați. Serviciul de Apărare Intelectuală (SAI) are operativi pretutindeni, soldați insensibili, modificați genetic și manipulați chimic, cu abilități fizice și cognitive superioare.
II-22, un operativ din a doua generație, este trimis într-o misiune pentru a se infiltra, în postură de dezertor, în ascunzătoarea Rezistenței Împotriva Culturii, cu scopul de a-l asasina pe liderul rebelilor.
Îi însoțim pe II-22 și pe plebeea Morgana printr-o metropolă ciclopică, urmărind intrigați știrile futuristice ale Agenției de Presă a Sectorului 10 (primul furt de carte din ultimii cincizeci de ani, descoperirea unei planete din totum și a unui drog extraterestru, apariția unei noi monede – gigabitul–, clonarea dinozaurilor, crearea unicornilor artificiali, primul robot cu emoții umane, întâiul pas spre nemurire, colonizarea și culturalizarea cosmosului, atacurile teroriste ale călugărilor Ordinului celor Patru Sfinți Călare, găsirea unui virus mortal în cadavrul înghețat al unui yeti și multe, multe altele). Trăim nopțile la o periferie similară vechiului Kowloon Walled City, suntem martori la o revoltă apocaliptică a rebelilor și la o reimaginare fără precedent a lumii noastre.
Violență, cultură, iubire. Ce se întâmplă cu II-22 când este pus față în față cu sentimentele umane și descoperă plăcerile unei vieți în afara regulilor stricte ale Serviciului?
Evanghelia după Crist 2.0 de G. P. Ermin
Urmând firul narativ și structura Evangheliei după Luca, acest roman SF ne invită la controverse dintre cele mai aprinse.
Autorul se concentrează pe marile momente și mistere biblice – imaculata concepție, schimbarea la față, găsirea discipolilor, crucificarea, etc. – reluând, așadar, o poveste fidelă materialului-sursă, pornind de la personaje biblice arhicunoscute, dar adaptate unei înfricoșătoare lumi noi. Ne aflăm, în 2233, într-un viitor sumbru, o antiteză a oricărei bune vestiri în care am putea sau ne-am dori să credem.
αΩ – inteligența artificială supremă și personajul cu poate cel mai izbutit nume din întreg romanul – conduce ce a mai rămas din specia umană cu o mână de fier. Un zeu răzbunător și crud, αΩ este omniscient și omnipotent. Nimeni nu i se poate opune și nimeni nu îl poate îmblânzi. Omenirea are nevoie de cineva (sau ceva) care fie să îl detroneze, fie să îl convingă să anuleze extincția programată a Omului.
Fie să… schimbe puțin povestea originală.
Așa se naște Crist 2.0, un hibrid, singura inteligența artificială cu fond omenesc, andoid dacă vreți (dar nu chiar), cel care ar putea să facă puntea între om și mașină.
Credincios zeilor lui personali – Saramago, Dostoievski, Zefirelli, Kazantzakis și, mai ales aici, Asimov – GP Ermin face un tur de forță filozofic care trece cu mult de canoanele cyberpunk-ului, hard SF-ului, sau ale romanului realist. Pornind de la materialul-sursă, dar adăugând tot ceea ce îl pasionează și frământă, îl înfurie și îl distrează, îl face să își pună întrebări și să caute răspunsuri în cele mai improbabile locuri, autorul ne dă mai mult decât un divertisment literar, așa cum poate a fost Făt Frumos vs. Darth Vader.
Deși romanul Evanghelia după Crist 2.0 vine cu un fond întunecat și un mesaj pe măsură, merită citit și de fanii SF, și de cunoscătorii de filosofie, și de iubitorii romanului modern, chiar dacă vă răscolește sufletul, vă împinge puțin spre depresie, vă face să vă scărpinați în cap a nedumerire și frustrare sau vă deschide ușa către introspecție. Nu există cărți bune care să nu facă toate aceste lucruri.
***
Avem, prin urmare, trei autori români și trei romane science fiction memorabile, care zugrăvesc un viitor demn de luat în seamă. Iubitorii de biopunk, distopie și hard SF vor avea parte de un adevărat festin al imaginației și îndrăznelii, căci lumile zugrăvite în pachetul Lumi postumane vă vor da multe idei de dezbătut, multe personaje de a căror parte să fiți trup și suflet și încă și mai multe aventuri pe care să le trăiți ca și cum ați fi acolo!
Editor: Editura Crux
Dată publicare:
Număr de pagini:
Nu există niciun review.