img-book

Seria Stelarium

de: Ana-Maria Negrilă

Seria Stelarium cuprinde volumele Regatul sufletelor pierdute, Ascensiunea stelară și Agenții haosului. Seria Stelarium, luată în ansamblul primelor două volume publicate, oferă una dintre cele mai intense experiențe de lectură celor pasionați de space-opera. Imn adus umanului, aventură cu spioni, tratat de filosofie politică – acestea sunt numai câteva chei în care poate fi citită seria.

130.00 lei

Cantitate
Cunoaște Autorul
avatar-author
1972

Scriitoarea Ana-Maria Negrilă este absolventă a Facultății de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, scriitoare și traducătoare. A debutat în 1993 cu povestirea Fragile în Jurnalul SF, iar prozele sale au obținut numeroase premii la concursurile de profil (inclusiv premiul Vladimir Colin pentru roman, 2008). A fost membră a cenaclului String și a grupului Kult.

Scriitoarea Ana-Maria Negrilă: Activitate literară și publicistică

Ana-Maria Negrilă a publicat numeroase povestiri în reviste și almanahuri de profil. Povestirea Trickster a fost publicată în Almanahul Anticipația, 1999-2000, Peșterile de fum ale timpului în Antologia Nemira, 1996, iar ultima sa povestire, Agentul galenic, parte a seriei Stelarium, a apărut în revista Știință & Tehnică nr.66, 2017.

Scriitoarea Ana-Maria a scris proză fantastică, dar a fost o prezență activă și în cadrul mișcării cyberpunk din România. A publicat în numeroase alte antologii printre care New Weird (ed. Ann & Jeff VanderMeer), unde povestirea sa De acum și până-n noapte s-a regăsit alături de proze semnate de China Mieville, Clive Barker, Michael Moorcock și alții. Povestirea Peșterile de fum ale timpului a fost tradusă în Nemira Anthology 1996 (Time’s Caves of Smoke), iar Camera (Dhoma) a apărut în Haemus Reviste Evropiane nr. 8, 2001.

Ana-Maria a publicat mai multe romane și culegeri de povestiri: Orașul ascuns (Diasfera, 2005), Împăratul gheţurilor (Diasfera, 2006) pentru care a obținut premiul Vladimir Colin în 2008, și Lumile se prăbușesc (2015, ebook).

În 2016, i-a apărut primul volum al seriei Stelarium,Regatul sufletelor pierdute(Crux Publishing, 2016), urmat, la câteva luni de volumul al doilea, Ascensiunea stelară, publicat la aceeași editură.

În 2018, a apărut ediția a doua a romanului Împăratul ghețurilor (Crux Publishing, 2018), iar în 2019, volumul al treilea al seriei Stelarium, Agenții haosului (Crux Publishing, 2019).

Tot în 2019, drepturile de publicare ale romanului Împăratul ghețurilor au fost cumpărate de editura Metropolis Media Group (Ungaria), iar acesta a apărut cu titlul Jégcsászár.

Scriitoarea Ana-Maria Negrilă a mai publicat și numeroase articole și studii științifice în reviste din țară și din străinătate pe subiecte diverse: literatură, limbaje de specialitate, social networking, Web 3.0, globalizare, discriminare, jocuri de război și altele (EgoPhobia, Apostrof,  Journal of Advanced Distributed Learning Technology, Journal of Research in Gender Studies etc.) A făcut parte din editorial advisory board la lucrarea Artificial Intelligence Technologies and the Evolution of Web 3.0 (ed. Issa, Tomayess ), editura IGI Global, Hershey, Pennsylvania (USA), 2015.

A participat ca trainer la  ateliere de scriere creativă și fost invitată la numeroase emisiuni de radio și televiziune.

În 2020, Ana-Maria Negrilă a publicat primul volum al seriei epic fantasy Stăpânul umbrelor (Stăpânul umbrelor – Trezirea, Crux Publishing), iar în 2021, un roman de ficțiune istorică, Cele patru oglinzi ale adevărului (editura Hyperliteratura).

În 2021, romanul Agenții haosului a fost distins cu Premiul Vladimir Colin, iar Cele patru oglinzi ale adevărului cu premiul special la Concursul național de creație literară „Vasile Voiculescu”.

Anul 2023 este prolific pentru scriitoarea Ana-Maria Negrilă. În luna martie, publică cel de-al doilea (și ultimul) volum al seriei Stăpânul umbrelor - Stăpânul umbrelor - Zorii războiului.

Autoarea poate fi urmărită pe site-ul personal și pe pagina de Facebook.

Cărți scrise de Ana-Maria Negrilă
Prezentare

Seria Stelarium cuprinde volumele Regatul sufletelor pierdute, Ascensiunea stelară și Agenții haosului.

Ceea ce fascinează la această serie space opera – iar fanii care au citit deja cărțile vor fi de acord – merge dincolo de o poveste SF cu nenumărate personaje bine construite, fire narative complexe, intrigi, răsturnări de situație greu de prevăzut, dialoguri antrenante și finaluri deschise ce cresc apetitul pentru următorul titlu din serie. În definitiv, acestea sunt ingredientele obligatorii ale unui roman de succes, iar Ana-Maria Negrilă a dovedit încă o dată, dacă mai era nevoie, că este o scriitoare de talie universală.

Dar, dincolo de toate acestea, se află lumea creată de scriitoare, un univers postuman extrem de vast și de complex. Întreg spațiul cosmic este terenul de joacă al Anei-Maria: avem o Terra lăsată de mult în urmă și planete colonizate, cu propriile lor sisteme de relații politice inter-statale, cu propriile lor economii globale și locale, cu societăți, culturi, religii, filosofii, mecanisme de comunicare, securitate și relații inter-personale detaliate până la ultimul micron.

Seria Stelarium cuprinde următoarele volume:

Stelarium I: Regatul sufletelor pierdute

 

Cadrul în care se desfășoară romanul este generos – o planetă extrasolară colonizată de descendenții unor astronauți tereștri. Pe de o parte, statele întemeiate de aceștia sunt într-un proces dinamic de rearanjare a relațiilor de putere – proces din care nu lipsesc spionajul, trădările și asasinatul. Pe de altă parte, tehnologiile utilizate de personaje permit abordări inedite ale activităților umane – fie că vorbim despre perpetuarea conducerii religioase, despre consolidarea puterii politice sau despre disimularea agenților secreți într-o societate inamică.

Lect. Univ. Dr. Florin Pîtea  (Cartea cu scoarțe de argint, ferecate)

regatul-sufletelor-pierdute-ana-maria-negrila

Stelarium II: Ascensiunea stelară

 

După succesul de piață și critică avut cu romanul Regatul sufletelor pierdute, Ana-Maria Negrilă revine cu o continuare încă și mai spectaculoasă: romanul space opera Ascensiunea stelară, al doilea volum al seriei Stelarium. Am părăsit planeta Galene și ne îndreptăm alături de cei trei agenți secret din Regatul Celest spre o planetă exotică și misterioasă: Cardeea. Bun venit într-o lume post-umană, dar cât de familiară, cu intrigile ei politice, cu conflictele ei mai mult sau mai puțin subtile și cu jocurile de culise puse la cale de personaje ale căror adevărate intenții abia le putem ghici! Sub razele de lumină roșie și fierbinte a lui Adranus își dau întâlnire personaje umane și non-umane, inteligențe artificiale, creiere vegetale și chiar… nave spațiale – și toate au un singur scop. Care este acela și cine va ieși câștigător din această cursă veți afla numai citind Ascensiunea stelară!

ascensiunea-stelara-ana-maria-negrila

Stelarium III: Agenții haosului

 

În cel de-al treilea și ultimul volum al seriei Stelarium, Agenții haosului – agenții anh – Sten, Ralle, Adrew și Karl revin pe Galene după extraordinarele întâmplări pe care le-au pus la cale și în care au fost implicați pe planeta Cardeea. Dar ce vor găsi acasă după o călătorie de o mie de ani? Cum se va fi schimbat climatul politic și ce lupte pentru putere se desfășoară acum?

Străini în Regat și în noua rețea de energie a planetei, controlată de un adversar redutabil, cei patru trebuie să se strecoare și prin plasa de minciuni atent țesută de cei pe care îi credeau prieteni. Confruntați cu noi dușmani, încercând să își găsească alți aliați, cei patru agenți anh se luptă acum pentru supraviețuire.

Eroi pentru unii, paria pentru alții, greu de manipulat și stăpânit, protagoniștii seriei Stelarium au parte în acest volum de o ultimă și aproape apocaliptică aventură.

Cititorii vor avea plăcuta surpriză de a se reîntâlni cu personaje dragi din volumele Regatul sufletelor pierdute și Ascensiunea stelară, dar pentru agenți, trecutul tulburător împletit cu viitorul incert nu duc decât la și mai multe pericole și capcane pe care trebuie să le înfrunte și să le învingă.

Un joc al oglinzilor în care nu mai știi în cine să crezi, o confruntare a anti-eroilor împotriva unor antagoniști detestabili dar și ai unor anti-antagoniști fascinanți, Agenții haosului oferă probabil una dintre cele mai intense puncte culminante din literatura science-fiction contemporană, împreună cu un mesaj ce transcende spațiul și timpul: chiar și într-o lume post-umană ne putem păstra și cultiva umanitatea atâta timp cât rămânem fideli unor valori atemporale, precum onoarea, curajul, adevărul și justiția.

Agenții haosului Ana Maria Negrila

Seria Stelarium de Ana-Maria Negrilă

Când creezi o operă de asemenea dimensiuni, este posibil să uiți unele amănunte ce i-ar putea știrbi cititorului plăcerea descoperirii și emoția aventurii. Ana-Maria Negrilă nu uită. Cititorul este introdus progresiv în lumile prezentate, iar împletitura de știință, filosofie, psihologie, religie și analiză politică nu fac altceva decât să le dezvăluie pas cu pas monumentalitatea – și să te țină acolo, trup și suflet, perpetuu uimit de cât de departe a putut să o ducă pe scriitoare imaginația și atenția la detalii.

Avem în cărțile Anei-Maria adevărate documentare despre univers și spațiul cosmic. Imaginați-vă sisteme solare, stații și nave spațiale, călătorii în univers, conflicte armate între lumile unor diferite planete, tehnologii super-avansate și personaje cu abilități speciale, toate pe fondul unor conspirații politice.

Seria Stelarium, luată în ansamblul primelor două volume publicate, oferă una dintre cele mai intense experiențe de lectură celor pasionați de space-opera. Imn adus umanului, aventură cu spioni, tratat de filosofie politică – acestea sunt numai câteva chei în care poate fi citită seria.

Andreea Sterea, editor șef Crux Publishing

Detalii

Editor: Editura Crux
Dată publicare:
Număr de pagini: