Răzvan T. Coloja este unul dintre primii cinci scriitori români care ne-au acordat încrederea și sprijinul lor atunci când Andrei și cu mine am decis să înființăm editura în 2014.
Pe Răzvan însă îl citesc de prin 2012, întâlnindu-ne în mediul virtual al unei reviste la care, pe vremea aceea, eram redactor șef. Seria lui de proză scurtă transgresivă “Am auzit de…” rămâne pentru mine și acum, după atâția ani, un etalon al literaturii de gen – mai ales primul text din colecție, care și acum îmi dă fiori pe spate.
În urmă cu cinci ani, Răzvan a fost printre primii pe care i-am contactat în vederea publicării. Speram să ne dea măcar “Am auzit de…”, dar el ne-a trimis trei romane încheiate.
Nu a fost greu deloc să aleg Soldați ai terebentinei pentru a începe aventura care acum se numește Crux Publishing, mai ales că am avut un puternic și de nezdruncinat sentiment că acest roman va deveni cu adevărat mare. Se pare că am avut instincte bune, căci Soldații au primit Premiul Special al Juriului în cadrul Concursului Național de Creație Literară “Vasile Voiculescu” chiar în anul apariției.
De atunci încoace, i-am publicat lui Răzvan toate manuscrisele primite atunci, am reeditat împreună Recolta roșie și am demarat colecția Academica cu volumul său de psihologie – Tainele psihologiei.
Și eu și Andrei am decis cu mult timp în urmă că lui Răzvan i-am publica și lista de cumpărături, căci sigur nu va semăna cu nimic altceva scris pe lumea asta. Între timp am devenit și apropiați, Răzvan fiind unul din oamenii care, dincolo de faptul că ne face să râdem și să ne mirăm în permanență de felul în care îi merge mintea, ne susține și ne ajută din toată inima.
Din moment ce anul acesta sărbătorim cinci ani de Crux Publishing și facem o scurtă călătorie pe drumul amintirilor, haideți să vedem ce are de spus Răzvan T. Coloja despre această perioadă petrecută împreună!
Andreea: Ce au însemnat sau ce înseamnă 5 ani de Crux pentru tine? De la momentul T0 când te-am întrebat dacă vrei să publici cu noi și până în prezent, cum vezi tu această călătorie cruxiană alături de mine, Andrei și ceilalți fani pe care ți i-ai făcut între timp? Ce ai schimba dacă am putea-o lua de la capăt?
Răzvan: Recunosc că am început fără entuziasm. Eram debusolat puțin de celelalte edituri cu care colaborasem și nu mă așteptam la lucruri bune. Vedeam entuziasmul în voi și asta mă îngrijora puțin. „Dacă oamenii nu știu în ce se bagă și intră cu capul înainte în ceva negândit?” Dar n-a fost cazul vostru. Ce au însemnat pentru mine 5 ani cu voi?
Vă spun ce i-am spus unei prietene într-o seară pe când discutam despre edituri și procesul publicării: că n-am ce să vă reproșez și că eu unul n-aș pleca de la voi nici dacă aș primi o ofertă excelentă de la una din primele trei edituri cu vechime din România.
Și știu că se cade prin interviuri să-ți lauzi editura, dar nu e cazul meu. N-o văd ca pe o laudă. Pentru mine totul se reduce la matematică: de ce să public altundeva când colaborarea mea cu voi a mers strună? De la Crux știu la ce să mă aștept; de la o editură pe care o știu din auzite însă, nu.
Andreea: Hai să facem o scurtă călătorie pe drumul amintirilor! Împărtășește cu noi cinci momente faine, importante sau amuzante din ultimii cinci ani – legate de cărțile publicate, lansări, evenimente, interacțiuni cu noi sau cu fanii, etc.
Răzvan: Voi știți că eu nu-s mare fan al lansărilor mele de carte. Devin anxios. Când am făcut ultima mea lansare din Oradea acum câțiva ani țin minte că citeam publicului din roman și, între timp, pe ceafă mi se derula un film alb-negru cu orașe bombardate și sunet de șenile.
O altă chestie mișto a fost când cineva de la Librăria Bookstory din Cluj mi-a spus că aveau un domn care îi vizita din când în când și întreba dacă a mai apărut ceva scris de mine; chestia aia mi-a picat bine.
Cineva m-a sunat odată la telefon și mi-a spus că am să ard în Iad pentru că am scris Recolta roșie. Altcineva a citit Pangeea, toamna și mi-a spus – citez – „Am vise porno după ce termin cărțile tale”. Ambele momente mi-au plăcut deoarece consider că atâta vreme cât scoți ceva puternic din punct de vedere emoțional din cititor ți-ai atins scopul.
Ah, și mai e faza de acum câțiva ani când lucra un colaborator de-al vostru la coperta romanului Soldați ai terebentinei și într-una dintre machete pusese un fluture. Care fluture era fix ca nuca-n perete pe tematică. Cam cum ar pune un producător de drujbe desene făcute de copii pe lamă.
Andreea: Care este / a fost cea mai mare satisfacție pe care o ai sau ai avut-o în calitate de scriitor în acești cinci ani de Crux? Bine, poți să ne dai mai multe exemple, desigur!
Răzvan: Hmmm… Mi-a plăcut când acum câțiva ani așteptam să merg spre facultate cu autobuzul și în stație stătea pe bancă o doamnă trecută de 40 de ani care citea Soldați ai terebentinei. M-am tot codit să merg să o întreb dacă-i place, dar n-am avut curajul.
Sau când am tot văzut stocul la Tainele psihologiei de pe Elefant reîmprospătat de voi și epuizat după trei zile. Apoi iar trimiteați cărți și iar se epuiza. Chestia asta s-a întâmplat de vreo 4-5 ori prin ianuarie.
Andreea: Hai să vorbim puțin despre relația autor-editor. E momentul să împărtășești cu noi toți opiniile și sentimentele pe care le ai față de modul în care lucrăm împreună la proiectele tale literare – și pentru că nu au fost puține, și fiecare carte a ta a avut ceva special, acum poți să dai tot din casă (zâmbet)!
Răzvan: Ce mi-a plăcut de la prima carte pe care am scos-o la Crux a fost faptul că mi-ați dat drept de veto în absolut orice: copertă, text, formatare. Cu alte edituri a trebuit să duc o luptă crâncenă pentru fiecare capitol. Unii mi-au intrat și-n text, de era să fac infarct când am văzut că-mi apăruseră linii noi de dialog pe-acolo.
Deea în schimb m-a consultat la orice idee avea și cumva găseam mereu teren comun. Banii mi-au intrat mereu la timp. Și o chestie care – recunosc – m-a surprins plăcut a fost când mi-ați mărit procentul de autor. Așa – din senin, fără s-o cer. Nu e vorba de bani, e vorba de gest. Nu știu câte edituri românești fac chestia asta: să schimbe contactul cu autorul în favoarea autorului fără ca acesta s-o ceară sau măcar să o aducă subtil în discuție. Pentru chestia aia – jos pălăria.
Andreea: Împărtășește cu noi câteva lucruri despre fiecare dintre cărțile tale – dar mai puțin cunoscute fanilor. Care e preferata ta, dacă ai una de suflet? Vorbește-ne despre personajele tale preferate, momente în care te-ai făcut singur să râzi sau să plângi, lucruri amuzante din timpul procesului de scriere, momente din timpul editării petrecute cu mine, complicații, enervări, satisfacții sau secrete pe care vrei să le dezvălui cititorilor tăi.
Răzvan: Din ce-am publicat până acum cred că cel mai mult sunt atras de Pangeea, toamna. Poate și pentru că a fost un experiment în care am jonglat concomitent cu personalitățile diferite ale personajelor și am comutat la persoana a III-a des. E un haos acolo care-mi place cum a ieșit.
De râs când scriu? Trebuie să fie ceva super-dement. Mi se întâmplă extrem de rar și de obicei e atunci când scriu ceva ce aduce gândul ăla de „Au ăștia un loc special pentru tine în Iad, Răzvan”.
O chestie legată de Recolta roșie: mi-a fost extrem de greu să scriu despre Anita. Dacă e ceva ce mă face instant să mă întunec la minte acela e abuzul îndreptat împotriva copiilor. Nu-mi place nici să citesc despre așa ceva; să scriu despre asta mi-a fost de zece ori mai greu, că vedeam clar scenele în minte și-mi tot venea să mă las păgubaș. Apoi realizam că ar fi suferit șirul logic al poveștii și încercam din nou. Apoi iar mă enervam și abandonam ideea. Și tot așa, până a ieșit ceva ce-am considerat că pot să public și să mă pot privi ulterior în oglindă.
O chestie mișto a fost când cineva mi-a trimis o poză cu un desen. Ceva găsit pe net, făcut în grafit. Mi-a scris că „Uite, așa îmi închipui eu că arată Mara” (din Soldați ai terebentinei). Chestia e că, în mod bizar, imaginea era cam 90-95% din ceea ce îmi imaginasem eu când creasem personajul. Din punct de vedere al aspectului fizic. A fost ciudat pe de o parte să dau peste poza aia, pe de alta să-mi scrie cineva că așa vede personajul.
Pe Pangeea, toamna am umplut-o de scene de un romantism siropos care se încheie cu un șut în gonade fix pentru că speram să dea peste carte cititoare care caută frumosul ăla clișeic din Pretty Woman. Fraze precum Sunt 28 de grade în aer și e miros de septembrie, soarele dezmiardă ultimele frunze cu atenția cuvenită naturii. Fereastra e crăpată într-atât cât să permită gâzelor curioase să se retragă în răcoarea plăcută a podelei pe care Lidia zvâcnește în convulsii violente.
E plin textul de chestii de-astea în ton de trolling și nu mi-e jenă să recunosc că mi-a făcut o plăcere sadică să le scriu. Induc o stare de visare, pictează anumite scene idilice în minte și apoi cineva te prinde de umeri și te zguduie puternic ca la concertele Prodigy. It was fun.
Numerele din Aer și MSbP au un rost acolo. Multe sunt șiruri Fibonacci, dar dacă revii asupra textului îți dai seama că cifra cutare are legătură cu o chestie din alt capitol. Și da – văd cifra 7 de un verde crud.
Tainele psihologiei m-a surprins cel mai mult ca reacții. Jur că nu credeam să se vândă cartea aia așa bine. Am decis s-o public așa, cum ai da cu banul: dacă e cap trimit manuscrisul Deei; dacă e pajură rămâne în sertar.
Și după ce a apărut, a început să-mi scrie lumea. Președintele Colegiului Psihologilor din județul meu mi-a spus că l-a sunat un psiholog tocmai din Timișoara ca să întrebe dacă mă cunoaște, că-mi citise cartea și-i plăcuse.
Cred că ce m-a mirat cel mai tare a fost că a prins bine la psihologi. Vara asta am în plan una de sociologie, iar dacă reacțiile vor fi de aceeași intensitate și din partea sociologilor mă pot întinde liniștit în sicriu peste ani de zile.
Andreea: Îți mulțumim, Răzvan, pentru susținerea și încrederea ta! Și acum, întrebarea ta pentru mine, la care voi răspunde într-un interviu separat.
Răzvan: Ce-aș fi curios eu și tot am uitat să te întreb în privat e dacă aveți în plan să dați drumul la o colecție de cărți pentru copii. Poate că sună bizar, dar cred că ați putea prinde o nișă mișto în acest segment dacă ați publica chestii aparte.
Cum ar fi SF pentru copii; sau cărți non-fiction scrise pe înțelesul copiilor. Nu mă refer la YA, ci la cărți cu target-ul în jurul vârstei de 10 ani. Chestii educative dar care să educe… hmmm… „altfel”. Ceva ce să se abată de la șabloanele de până acum și care să nu se piardă în puzderia de titluri de cărți pentru copii care a invadat piața. Diary of a Wimpy Kid îmi sare în minte acum drept exemplu.
Andreea: Ei, uite, asta da temă de gândire. Am să revin cu un răspuns 🙂 Mulțumim din nou, pentru tot, Răzvan!
Răzvan: Mulțumesc și eu!
Seria de interviuri cu cei cinci scriitori români care au construit temelia a ceea ce înseamnă Crux Publishing astăzi a început cu scriitorul și co-fondatorul editurii Andrei Mazilu.
Dacă vreți să îl cunoașteți pe Andrei și să îl provocați la o aventură a imaginației, nu uitați că numai până pe 22 iulie vă mai puteți înscrie la Atelierul de scriere creativă la care vă va fi instructor pentru două ore! Detalii despre atelier, condițiile de participare, Andrei și partenerul nostru Red Goblin găsiți aici.
În ceea ce îi privește pe ceilalți scriitori români cu care voi discuta despre cinci ani de Crux Publishing, rămâneți pe recepție, căci vor urma Oliviu Crâznic, Ștefan Bolea și Dan Rădoiu!
