Author avatar
Oliviu Crâznic
1978

OLIVIU CRÂZNIC (n. 1978) este scriitor de literatură fantastică, publicist şi consilier juridic (cu o lucrare de diplomă susținută la disciplina „Criminalistică” și intitulată “Particularități tactice privind confruntarea dintre inculpat și persoana vătămată”, 2001). În 2010, a publicat romanul gotic …Şi la sfârşit a mai rămas coşmarul (Ed. Vremea), declarat de M. Pricăjan (în revista culturală Familia) „Momentul Walpole în literatura română”.

Ulterior, a publicat numeroase povestiri şi nuvelete (majoritatea se regăsesc în volumul de colecție Ceasul fantasmelor, Ed. Crux Publishing, 2015), foarte bine primite de critică şi de public, şi a câştigat numeroase premii, inclusiv un premiu acordat de Societatea Europeană de Science Fiction.

A fost publicat în diverse antologii şi reviste alături de nume importante ale literaturii universale contemporane, precum George R.R. Martin, Paolo Bacigalupi sau Ian R. MacLeod; de asemenea, conform unui comunicat al Societății Române de Science Fiction și Fantasy, Antologia SF-ului European (vol. II), editată de „International Speculative Fiction” şi „Europa SF” (coord. Cristian Tamaş şi Roberto Mendes) „va publica traducerea în engleză a povestirii Ultima clepsidră, de Oliviu Crâznic (…) în compania unor texte aparţinând unor autori celebri ai SF-ului mondial”.

Apare menționat în monumentala The Encyclopedia of Science Fiction (ed. J. Clute, P. Nicholls), iar operele lui sunt tratate pe larg în diverse cărți și reviste de specialitate: în volumul Alte cronici de familie (secțiunea Domnul Gothic), semnat de M. Opriță (Cavaler al ordinului „Meritul Cultural”, oferit de Președintele României), în Caietele Echinox (revistă apărută sub egida Fac. de Litere a Univ. „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca; eseul semnat de Şt. Bolea – Once Upon Atrocity. Gothic Music Influences in the First Romanian (Neo)gothic Novel) etc.

Apare, ca personaj, în nuveleta Ispășirea, semnată de C. Mitoceanu. Cronicile de carte, articolele şi studiile sale de teorie şi istorie literară sunt apreciate pe scară largă, unele dintre acestea fiind publicate şi peste graniţă, ceea ce i-a conferit statutul de membru al organizației scriitoricești și artistice „Imagicopter: The Author/Artist Cooperative”.

În România, este invitat anual (începând din anul 2014) să vorbească studenților Fac. de Limbi și Literaturi Străine a Univ. din București despre Literatura gotică și romantismul întunecat american. Sec. XIX: Hawthorne, Melville, Poe și moștenirea lor culturală.

A participat, în calitate de moderator al serii dedicate literaturii științifico-fantastice, la cea de a VII-a ediție a „Festivalului Internațional de Literatură de la București (FILB)” și, în calitate de invitat special, la ed. a IV-a a Târgului de carte SF & Fantasy „Final Frontier”.

A participat, în calitate de invitat, în repetate rânduri, la emisiuni culturale televizate, realizate de Al. Mironov (scriitor, jurnalist, fost ministru al tineretului și sportului ș.a.) și lect. univ. dr. Florin Pîtea (scriitor, critic literar), sau radiofonice, realizate de regretatul Șt. Ghidoveanu (Radio România Cultural).

A apărut, în 2015, în calitate de expert în istoria vampirismului, în episodul Hunting Vampires al serialului Expedition Unknown, realizat de Travel Channel.

În toamna aceluiași an, Oliviu Crâznic este prezent cu o nuvelă și în antologia de colecție Metamorfoze, publicat de Crux Publishing. Volumul cuprinde în paginile sale lucrări semnate de titani ai literaturii fantastice, printre care îi amintim pe H. P. Lovecraft, Hugh Walpole, Arthur Conan Doyle, Robert E. Howard și mulți alții.

Pagina oficială a autorului: Oliviu Crâznic

***

„Oliviu Crâznic chiar este un romantic, un personaj coborât efectiv din propria-i operă extraordinară și spectaculoasă, melanj de Baudelaire, Edgar Allan Poe și Walter Scott, sub ochii necruțători ai lui Bram Stoker și H.P.Lovecraft. Citiți-i romanul și povestirile și o să înțelegeți imediat la ce mă refer!”

– ŞTEFAN GHIDOVEANU, realizatorul emisiunii Radio România Cultural Exploratorii lumii de mâine (în Galileo Online, nov. 2012)

Cărți de Oliviu Crâznic
Alt autor
[]