Cum organizezi o petrecere în Nlithia pe Hangiță?
Hangița e o corabie, iar sala ei de mese e descrisă ca fiind destul de încăpătoare. Aici poți da o petrecere de pomină și, în afara faptului că-ți trebuie măcar un bard cu degete lipicioase (sau chiar doi), tematica marinărească e obligatorie. Decorul se rezolvă rapid cu câteva plase de sfoară înșirate ici, colo, pe pereți, și cu taburete învelite în pânză de sac.
Un alt cuvânt cheie este “exotic”, dar, dacă vreți să știți din ce motiv, puneți mâna pe Secretul regelui nemuritor și aflați, pentru că acum vorbim doar despre mâncarea nlithiană și băutura cu care se stropește din belșug.
Cum știm ce se bea și se mănâncă într-un roman high-fantasy?
Că veni vorba de băutură, dat fiind că în paginile romanelor high-fantasy se bea temeinic (iar volumele Secretul regelui nemuritor și Inima Dragonului nu fac excepție), e bine să începem documentarea cu ea și, mai precis, cu rubinul.
Ăsta nu-i chiar vin-vin, deși se păstrează la butoi, și nu e roșu, cum ne înșală denumirea, ci este arămiu. Chiar bate spre ruginiu, și, după cum ne deslușește autorul într-o notă de subsol, este o băutură tare. Să fie rom sau vin de Porto?
Cel mai probabil, este vorba despre un rom, pentru că undeva în carte scrie că este o băutură aspră, iar vinul de Porto este dulceag. În plus, e băutura preferată a marinarilor și, în bună tradiție literară și istorică, trebuie că rubinul este un rom mai de soi, nlithian.
Cam așa se desfășoară procesul de identificare a unui posibil corespondent din lumea noastră, cât mai apropiat de ceea ce știm și recunoaștem, pe care să-l putem numi fără grijă ca în carte și să-l putem pune pe masă sau în oală, atunci când preparăm rețetele cu el.