Mă tot străduiesc de ceva timp să găsesc o metaforă potrivită pentru literatura SF. Ce este literatura SF? Hibridul ăsta are idei năstrușnice despre cum ar putea umanitatea să devină sau să dispară peste o vreme mai mult sau mai puțin îndepărtată.

Din păcate, literatura science fiction este tratată adesea ca o progenitură teribil de neascultătoare a literaturii, la fel de mitomană ca ficțiunea clasică, dar cu capul literalmente în nori, printre stele și planete. Și este adevărat că ceea ce numim science-fiction se poartă în condei ca un copil teribil, apărut dintr-un amestec monstruos de concepte cu sensuri aparent incompatibile: știință și fantezie. 

Literatura SF nu e nici știință, nici fantasy

Printre teoreticieni circulă de mult ideea că proza science-fiction nu este neapărat o specie în sine, ci un cadru unde se întâmplă tot ce se poate petrece și în literatura serioasă. Astfel, un SF este întâi de toate aventură, thriller, mister sau poveste de dragoste și poate fi și amuzant sau de-a dreptul dramatic. 

Pe spectrul realism-ficțiune, specia science fiction diferă de fantasy doar prin filonul științific și locurile comune specifice, deși e discutabil cât din literatura încadrată astfel nu face echilibristică pe granița subțire dintre tehnologie și magie, de la Ramayana încoace. 

Ce îl separă pe Tolkien de Asimov, pe lângă faptul că unul era filolog, iar celălalt biochimist, nu este limita imaginației, ci aspecte de detaliu, cum ar fi lumea în care se întâmplă lucrurile, momentul în timp, tipul armelor, modul de locomoție, hainele și materialele din care sunt făcute.

Mai mult, autorii de literatură SF nu sunt neapărat tributari formării în domenii STEM. Mulți dintre scriitorii veterani și contemporani de cărți science-fiction provin din sfera umanistă și nu cea științifică și, poate și de aceea, scriitura lor este mai apropiată de canon decât cea a unora dintre greii genului.

Este necesar să ai studii științifice ca să poți scrie literatură SF?

Nu. Uneori, ba din contră.

Bunăoară, legendarul Frank Herbert a profesat ca jurnalist, Dan Simmons este licențiat în limba și literatura engleză și are un master în educație, regretata Ursula K. Le Guin a studiat renașterea franceză și limba italiană, John Scalzi a studiat filosofia, Becky Chambers are studii teatrale, Kim Stanley Robinson a absolvit Litere, iar exemplele pot continua.

Nici pe plaiurile noastre lucrurile nu stau cu mult diferit.

Mulți dintre autorii de literatură science-fiction de la Crux, de exemplu, vin din zona umanistă.

Ana-Maria Negrilă a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, G.P. Ermin profesează în Drept, Ciprian Mitoceanu este absolvent și profesor de Istorie-Geografie, George Cornilă a făcut Științe Politice și Publicitate, iar Florin Pîtea a absolvit Limbi şi Literaturi Străine. 

SF-ul este un gen nou

Să afirmi așa ceva e ca și cum ai crede că preocuparea pentru viitor și tehnologie n-ar fi fost în natura umană încă de la începutul limbajului. Ai zice că SF-ul a apărut spontan abia acum două secole și ceva, în condiții ciudate și prielnice, când patru tineri fără altele pe cap au petrecut împreună în Alpi vara cu cea mai urâtă vreme posibilă și, de plictiseală, s-au hotărât să scrie povești de groază.

Mary Shelley nu avea idee ce să născocească, dar, pentru că una dintre minunile vremii, electricitatea, a apărut în discuție, ea a primit cadou de la muză ideea romanului Frankenstein. 

Dacă privim însă și în trecutul ceva mai recent, pare că, pentru ca literatura și știința să ajungă să se combine repetat spre a alcătui o specie de sine stătătoare și prolifică, a fost nevoie de nenumărate întâmplări fără nicio conexiune cu scrisul.

Unele întâmplări reale sunt de domeniul SF-ului

Spre exemplu, poate că a fost necesar ca inginerul naval Heinlein să candideze pentru o funcție oarecare în statul american și să eșueze, apoi să inventeze o saltea cu apă și, fără nicio legătură cu asta, să ajungă să participe la un concurs literar și să publice Linia vieții în revista Astounding, apoi, din pură întâmplare, să-l cunoască pe Asimov și să-i facă rost de un loc de muncă. 

Cert este că, indiferent cum a ajuns SF-ul în tiparul mainstream, potrivit Wordsrated, literatura fantastică (unde este inclusă și literatura SF), a făcut 590, 2 milioane de dolari în ultimii doi ani în Statele Unite. Ca număr de cărți vândute, tot Wordsrated ne oferă reperele din 2018, când doar în prima jumătate a anului s-au vândut peste două milioane și jumătate de volume SF, iar tendința pieței este de creștere. 

Cu toate astea, unele voci consideră literatura SF o joacă neserioasă și nu-i văd meritele, iar alții spun că genul este bun doar pentru ecran. 

SF-ul nu este literatură serioasă

Se spune că literatura science-fiction este superficială, mai degrabă comercială, și i se reproșează că nu tratează corespunzător profunzimea simțirilor umane. Pe de altă parte, puține alte cărți tratează mai profund abisurile sufletului omenesc decât unele dintre cele mai bune cărți SF din lume, și voi menționa numai Dune, Hyperion, seria Ender de Orson Scott Card, Visează androizii oi electrice a lui Philip K. Dick printre multele exemple care îmi vin în minte. 

Adevărul e însă că, deși ficțiunea scrisă de un autor SF este plasată undeva în viitor sau undeva pe o planetă îndepărtată, sau fabulează până la a conceptualiza spre stadiul de proiect idei tehnologice revoluționare, asta nu înseamnă că proza în cauză nu acoperă situații profund umane.

Dacă niște indivizi (nu neapărat ființe omenești, dar înzestrați cu intelect – și eventual și cu simțire) călătoresc cu o navă spațială în univers, nu înseamnă că între ei nu există relații, nu putem presupune că nu au dorințe, nu rezultă că nu au obiective pe care le au de îndeplinit până la ultima pagină și, mai ales, nu înseamnă că nu au de înfruntat destine. 

Or, cu asta se ocupă literatura

Și, în plus, ar fi profund greșit să credem că literatura science-fiction este numai despre nave spațiale, extratereștri sau roboți.

În literatura contemporană, marile teme și motive din cele mai bine vândute cărți SF scrise de autori români sau străini includ impactul tehnologiei asupra societății (iar acum I.A. dă bătăi de cap nu numai celor din IT, dar și sociologilor, psihologilor și scriitorilor), impactul tehnologiei asupra politicilor globale, viitorul umanității contemporane și viitorul post-uman, explorarea altor lumi, relația dintre știință și religie, sau știință ȘI religie, impactul omenirii asupra mediului, relațiile dintre oameni și mult, mult mai multe.

Iar literatura science-fiction poate să fie și înfricoșător de serioasă, dar și foarte amuzantă – și să ia și premii pentru asta.

Deci, ce este literatura science-fiction?

Am ajuns la capătul acestui text fără să găsesc metafora căutată și o definiție adecvată pentru literatura SF, însă concluzia e că trebuie să-i dăm literaturii SF locul meritat în bibliotecă. Iar pe site-ul Crux, găsiți destule opțiuni de literatură science-fiction pentru a începe, fie că sunteți mai degrabă iubitori de distopii, space opera, cyberpunk, biopunk sau lumi post-umane!

[foto generat cu Stable Diffusion]